Oficial: Vasile Blaga e urmarit penal! Spaga ar fi de 700.000 de euro!

DNA a anunțat că Vasile Blaga, copreședintele PNL, este urmărit penal pentru trafic de influență. În dosar apar și Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, fost primar în Piatra Neamț, dar și o a treia persoană.

vasile blaga
Copreședintele PNL, Vasile Blaga, este oficial urmărit într-un nou dosar penal, instrumentat de DNA Ploiești. El a fost chemat la audieri miercuri dimineață, dar a refuzat să ofere declarații la intrarea în sediul DNA. Procurorii anticorupție au emis un comunicat în care anunță exact despre ce este vorba. „La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să «cotizeze» pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. Ștefan Gheorghe (…) și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană.

Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate. În perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe l-a informat pe suspectul Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor (…) În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25 milioane de lei”, se precizează în comunicatul DNA. Conform aceleiași surse, Blaga ar fi primit, „în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top