Sala Studio a Casei Artelor va fi, în premieră, gazda unui atelier de flamenco susținut de trei artiști spanioli: Julián Lorenzo Herrero, Ruth Quesada Blanquez și José Manuel Gómez Castilla. Intrarea este liberă pentru toată lumea.
Atelierul de flamenco este programat miercuri, 23 noiembrie, de la ora 16, și se adresează tuturor celor tentați de ritmurile pasionale ale acestui dans. „Flamenco este un dans al senzualităţii şi seducţiei, al suferinţei şi bucuriei. Flamenco este un stil de viaţă, poate chiar viaţa însăşi, este o artă veche şi profundă. Este armonie între ţinută (dejado), ritm (compas) şi singurătate (soledad)”, spun organizatorii evenimentului, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara și Via Rumania Cultura, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Atelierul conține o introducere în lumea dansului flamenco, învățarea ritmului, a bătăilor de palme și picioare, elemente de tehnică a brațelor și dialogul între muzică și dans. Cei care le arăta curioșilor ce înseamnă flamenco sunt trei artiști spanioli, Julián Lorenzo Herrero, Ruth Quesada Blanquez și José Manuel Gómez Castilla, care vor încerca să le transmită dansatorilor de ocazie puțin din farmecul acestui dans.
Comentarii prin facebook