Stirile din ziua: 6 noiembrie 2016

informatica

Informatica bate liderul la 0! Banatenii urca pe podium

Informatica bate liderul la 0! Banatenii urca pe podium

După o perioadă destul de agitată pentru vicecampioana ţării la futsal, cu acuzaţii în interiorul echipei, lucrurile au revenit la normal chiar în cel mai bun moment, jocul cu liderul neînvins al campionatului, United Galaţi!

sosea centura

Jurnal de campanie (4): E clar, vom avea centura! O zice chiar si Alina Gorghiu

Dacă mai aveam unele emoții, acum ele s-au risipit. Dacă Alina Gorghiu a spus că Timișoara va avea centură, atunci așa trebuie să fie. Doamna Alina, dar un stadion se poate? Dacă ți-e șef de partid Băsescu, cum poți să fii și tu? Nu, nu bețiv, ci doar ghiolban. Și să te adresezi oamenilor cu „bă”.

La Timisoara, unele impozite scad, altele dispar, iar taxa pe paragina are regim separat

E oficial: unele taxe și impozite vor scădea, anul viitor, la Timișoara. Nu trebuie decât să fie de acord și consilierii locali, care vor avea pe ordinea de zi a următorului plen proiectul care stabilește sumele pe care le trebuie să le plătească timișorenii către bugetele locale. Taxa pe paragină va fi reglementată separat.

Avem viitor! Debut cu dreptul pentru tineretul lui Timisoara Saracens

Nu a fost un meci uşor, dar poate de aceea este rugby-ul un sport atât de frumos, pentru că este imprevizibil şi spectaculos. Tineretul lui Timişoara Saracens (echipa sub 20 de ani) a întâlnit, în primul joc al noului sezon, formaţia Tomitanii Constanţa, o echipă puternică şi arţăgoasă care a venit să prectice un joc bun şi, de ce nu, să plece cu puncte acasă.

Numarul spectatorilor polisti a scazut dramatic! Lumea nu se mai inghesuie sa vada nici macar Steaua si Dinamo

Vremurile când spectatorii aşteptau cu nerăbdare jocurile de pe arena „Dan Păltinişanu” susţinute de Poli Timişoara în compania bucureştenilor de la Steaua sau Dinamo a apus de mult. La ultimele meciuri cu Steaua şi Dinamo, peisajul de pe „Dan Păltinişanu” a fost lugubru.

Incepe Saptamana PSI: toate raspunsurile pe care le cautai despre tine, la Carturesti / PROGRAM

La Timișoara începe o nouă ediție a Săptămânii PSI. Dacă v-ați întrebat vreodată care sunt motivele pentru care alegeți, la un moment dat, un partner, un anumit loc de muncă sau un anume curs în viață, ați putea primi, cu această ocazie, răspunsurile pe care le căutați. Se întâmplă la librăriile Cărturești.

Cod galben de vant in tot vestul Romaniei

Temperaturile au crescut simțitor, dar meteorologii au emis, duminică dimineață, un cod galben de vreme rea imediată. Acesta vizează nu mai puțin de patru județe și se referă la intensificări ale vântului. UPDATE: Codul galben a fost prelungit până la ora 21.

Top