Stirile din ziua: 1 noiembrie 2016

Edvin Marton vine din nou la Timisoara! Magie pe o vioara de 7 milioane de dolari

Faimosul Edvin Marton vine din nou la Timișoara, după patru ani de la concertul anterior. Timp de o oră și jumătate, Marton și ceilalți trei artiști care îl vor însoți îi vor transporta pe spectatori într-o lume magică, în care muzica clasică se va împleti perfect cu rockul și nu numai.

Primaria se pregateste sa ia 5 milioane de euro pentru vechea Dermatologie

Primăria Timișoara va depune în câteva zile, pentru finanțare europeană, proiectul privind transformarea fostei clinici de dermatologie în centrul multicultural. Nicolae Robu a anunțat că toate actele sunt gata și vor fi depuse pentru obținerea a cinci milioane de euro. Când ar putea fi terminată o astfel de lucrare nu se știe.

Se dau terenuri de case pentru tinerii pana la 35 de ani! Primaria are parcele in zona Ovidiu Balea

Aproape 130 de tineri din Timișoara vor primi, cel târziu la începutul anului viitor, terenuri pe care își vor putea ridica locuințe. Primăria are parcelele pe care le delimitează în această perioadă, iar în viitorul plen vor fi aprobate criteriile pe baza cărora vor fi distribuite. Parcelele sunt situate în zona Ovidiu Balea.

parcul botanic

Fantana muzicala din Parcul Botanic cauta proiectant! In 2017 am putea avea ceata si ecran de apa

Se caută proiect tehnic și studiu de fezabilitate pentru fântâna cântătoare din Parcul Botanic. Megainstalația de sunet și lumini pe care o voia primarul Nicolae Robu pe Bega nu se poate face, dar ea va fi realizată în parc și va avea atât „ceață”, cât și „ecran de apă”. Instalația ar putea fi terminată în 2017.

Curatenia de toamna: unde intervin echipele Retim

Primăria Timișoara organizează, și în această toamnă, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 24 octombrie – 8 noiembrie și, în cea de-a doua săptămână, se mută în partea de sud a orașului. Vor fi colectate doar obiecte de uz casnic şi gospodăresc, dar și deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele

Top