În sfârşit, Poli Timişoara are număr la casă. După ce a recuperat depunctarea de 14 puncte primită „cadou” la „invitarea” în prima ligă, Poli Timişoara are din această etapă + în dreptul punctelor. Deocamdată 1… în urma remizei de la Severin, din meciul cu Pandurii Tg. Jiu.
„Leii din Banat” isi apara teritoriul in fata formatiei din Baia Mare! Victorie lejera
A treia oară contra celor din Maramureş, a cincea oară în sezonul regulat. BC Timişoara a trecut, după un meci în care nu prea a forţat ,în faţa nou-promovatei din Baia Mare, 74-55. Elevii lui Nenad Mandic obţin astfel a cincea victorie din sezonul regulat, în nouă etape, şi al treilea succes în faţa băimărenilor.
Fostul candidat al PNL la Primaria Sag a demisionat din partid si din CL
În luna iunie se lupta cu social-democratul Flavius Roșu pentru Primăria Șag. Lupta a fost tranșată în turul al doilea, când liberalul Daniel Precup a fost nevoit să se recunoască învins. Acum. Precup a decis să renunțe de tot la calitatea de membru al PNL.
Universitatile din Timisoara pica examenul la anticoruptie
Universităţile timişorene nu stau deloc bine în ultimul clasament realizat de Coaliția pentru Universități Curate (CUC), potrivit unui raport făcut public joi de Societatea Academică din România (SAR). Numit forţat Topul Corupţiei, studiul se referă, de fapt, la criterii de evaluare în ceea ce privește transparenţa, corectitudinea administrativă, managementul financiar, meritocraţia şi antidiscriminarea.
Magie in plina strada, la Timisoara: tir de 13 tone, fara sofer, tras de… un magician
Bulevardul Take Ionescu va fi, sâmbătă, scena unui eveniment mai puțin obișnuit. Magicianul Lorenzo-Cristian va încerca să leviteze deasupra unui tir de 13 tone, pe care îl va duce, pe șosea, până la Punctele Cardinale. Traficul auto va fi oprit pe durata experimentului.
Timisul, lider national… la lipsa de someri
Judeţul Timiş suferă destul de mult din lipsă de şomeri. Teoretic, aproape toţi cetăţenii care pot munci sunt şi angajaţi, arată datele oficiale. Dacă o firmă caută noi angajaţi pentru a face faţă comenzilor, va avea dificultăţi. Situaţia e similară şi în judeţele din jur.
Nis Petrol incepe pregatirile pentru forajul primei sonde de titei si gaze naturale din zona Periam
Nis Petrol, subsidiară a Naftna Industrija Srbije, una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de Sud-Est, se pregătește să înceapă lucrările la sonda Teremia 1000, în vederea explorării de petrol și gaze naturale în perimetru EX-7 Periam. Compania spune că nu va folosi fracturarea hidraulică.
Micutii razboinici timisoreni merg la Sibiu pentru a-si apara locul I
Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui sâmbătă, 19 noiembrie, etapa a III-a a Campionatului Regional de Mini Rugby Transilvania. Meciurile vor incepe la orele 12 la categoriile de vârstă U10 și U12. Sunt 10 echipe participante, în jur de 160 de copii urmând să joace minirugby. Competiția este dotată cu „Trofeul Șoimii”.
Unda verde de pe Dorobantilor la Punctele Cardinale! De ce nu se poate asta peste tot
Avem undă verde de pe Calea Dorobanților până la Punctele Cardinale! Condiția este ca viteza de rulare să fie de 50 km/h! Primarul Nicolae Robu explică, din nouă, de ce nu va putea fi undă verde tot timpul, dar anunță care vor fi traseele prioritare.
Robu: In doua saptamani dam CJ Timis spatiile cerute in schimbul garnizoanei! Muzeul Revolutiei se poate face
În două săptămâni, Primăria Timișoara va găsi spațiile solicitate de CJ Timiș, iar fosta garnizoană din Piața Libertății va putea începe lungul drum spre transformarea în Muzeul Revoluției. Asta promite primarul Nicolae Robu. Clădirea este în acest moment în administrarea CJ Timiș.
Hoate de buzunare, prinse dupa ce au dat lovitura in tramvai! Maine vor fi probabil din nou pe traseu
Polițiștii locali au mai făcut o „captură” de hoți de buzunare. S-a întâmplat vineri dimineață, în zona Iosefin, unde două femei îi furaseră unui timișorean peste 2.000 de lei. Primarul Nicolae Robu admite însă că, foarte probabil, acestea vor fi din nou la „muncă”, poate chiar de mâine. De vină este legislația, spune edilul.
Jurnal de campanie (8); Alina Gorghiu, mai intai clubberita, apoi sefa de partid?
O vorbă care riscă să se transforme într-un șablon spune că o poză face cât 1.000 de cuvinte. Câteodată, chiar așa și este… Demonstrăm acest lucru în ediția de azi a „Jurnalului”, în care fotografiile sunt mult mai importante decât cuvintele.
Bilete de avion la numai 2,99 euro, pentru calatorii in luna decembrie
Ryanair are o campanie promoțională de „Vinerea Neagră” în România, cu locuri la vânzare de la doar 2,99 euro, pe rute selectate din București, Craiova și Timișoara. Toate sunt pentru călătorii de luni până joi, în perioada 1-15 decembrie.
Impardonabila greseala a lui Dacian Ciolos
Joi seara, sărbătoare mare la televiziunea lui Ghiță! Știți, postul unde „tehnocrații” sunt vinovați pentru toate relele din lume, de la actele teroriste ale ISIS până la alegerea lui Dodon în Moldova sau de la încălzirea globală până la faptul că Soros vrea să ocupe Ardealul și să-l dea gratis la unguri.
Atentie, umbla liberi printre noi! Hotii de buzunare n-au limita / VIDEO
Polițiștii locali se laudă că mai prind câte un hoț de buzunare din timp în timp, însă bandele de răufăcători continuă să-și facă de cap prin mijloacele de transport în comun. Hoții din Vinga, demascați de Cristi Brâncovan, acționează nestingheriți, asta și cu sprijinul celor păgubiți, care nu vor să depună plângeri. Frusina Fercovici, capul bandei, a fost filmată de Brâncovan în toată „splendoarea”.
Adrian Sanda, arestat pentru 29 de zile
Curtea de Apel București a decis ca proaspăt demisul Adrian Sanda din funcția de secretar de stat pentru revoluționari să fie arestat pentru 29 de zile. Timișoreanul Sanda, membru PSD, este acuzat de patru infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de abuz în serviciu.
CJ Timis a facut primul pas spre 25 de milioane de euro: a depus primele doua proiecte la ADR
CJ Timiș a depus la ADR Vest primele două proiecte pentru obținerea de fonduri europene pe viitorul exercițiu financiar. Este vorba despre două drumuri județene, a căror modernizare costă 25 de milioane de euro. Urmează acum jurizarea.
Timisoara va fi al patrulea oras din Romania cu Uber
Uber, aplicația de ridesharing care pune în legătură pasageri cu șoferi parteneri care vor să împartă o cursă, este disponibilă și la Brașov, după București și Cluj-Napoca. Va urma, pe harta Uber, Timișoara, promit cei care au adus în România acest sistem.
Pregatiti-va de o noua editie a Salonului Industriei Usoare
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 23-27 noiembrie, cea de a 30-a ediţie a unuia dintre cele mai importante evenimente expoziționale din vestul României, Salonul Industriei Ușoare. De aici veți putea cumpăra, la prețuri promoționale, haine sau încălţăminte.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, din cauza unor lucrări efectuate de Enel, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică, va întrerupe vineri, 18 noiembrie, între orele 9 și 17, furnizarea apei calde și încălzirii la PT 4 . Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor Asănești, Bd. M. Eminescu (parțial) și Robespierre.
- 1
- 2