Klaus Iohannis a demarat procedura privind organizarea referendumului anticoruptie

Preşedintele Klaus Iohannis s-a mişcat extrem de repede, iar marţi dimineaţa a demarat procedura privind organizarea unui referendum pe tema corupţiei. El anunţase că va face acest gest luni seara, într-un discurs ţinut cu ocazia celebrării Micii Uniri.

Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la tema amintită. De asemenea a fost informat despre acest demers şi premierul Sorin Grindeanu. Parlamentul are 20 de zile pentru a se pronunţa, avizul fiind însă consultativ. „În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea refendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continurea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei politice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată”, se arată în documentul oficial pe care Iohannis l-a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Liviu Dragnea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția municipalității timișorene din cartierul Blașcovici avansează

Un număr de 12 străzi din cartierul Blașcovici vor beneficia de condiții de locuire mai bune. Lucrările avansează, a anunțat Primăria Timișoara. Societatea Drumuri Municipale a finalizat lucrările de asfaltare pe strada Aurel Bărglăzan, precum și amenajarea trotuarelor, montarea bordurilor și realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială. De asemenea, pe strada Vidin au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția municipalității timișorene din cartierul Blașcovici avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark

De la începutul acestui an, acțiunile polițiștilor locali privind autovehiculele abandonate s-au concretizat în 705 maşini ridicate de proprietari în urma somațiilor. În aceeaşi perioadă  90 de maşini au fost ridicate cu sprijinul Timpark. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au în atenție, în continuare, situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark

Economic vezi arhiva Economic

craft

Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 12 străzi din cartierul Blașcovici vor beneficia de condiții de locuire mai bune. Lucrările avansează, a anunțat Primăria Timișoara. Societatea Drumuri Municipale a finalizat lucrările de asfaltare pe strada Aurel Bărglăzan, precum și amenajarea trotuarelor, montarea bordurilor și realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială. De asemenea, pe strada Vidin au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția municipalității timișorene din cartierul Blașcovici avansează
În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. În acel moment, diferența o face calitatea vieții. Iar aceasta depinde, în mod direct, de existența unor specialiști în îngrijiri paliative. România este însă deficitară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
De la începutul acestui an, acțiunile polițiștilor locali privind autovehiculele abandonate s-au concretizat în 705 maşini ridicate de proprietari în urma somațiilor. În aceeaşi perioadă  90 de maşini au fost ridicate cu sprijinul Timpark. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au în atenție, în continuare, situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark
Ziua de 3 mai va fi ultima în care, la Muzeul Național de Artă Timișoara, va mai fi deschisă expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. În ultimele trei zile ale evenimentului, gazdele de la muzeu vor oferi tururi ghidate gratuite, câte două pe zi. Vizitatorii vor trebui să plătească biletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului” de la Muzeul Național de Artă Timișoara se apropie de final. Se oferă tururi gratuite
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu
Universitățile se confruntă tot mai mult cu scăderea posibililor candidați la studii, odată cu scăderea populației tinere, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. În paralel, piața muncii cere competențe superioare. Problema nu e una locală, ci se manifestă în majoritatea economiilor dezvoltate. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”
Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy – International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Sub conceptul „Together Everyone Achieves More”, Crosul T.E.A.M. Challenge va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cros caritabil organizat de Wendhill Academy – International School, susținut de Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.