Ochiul Europei pe butelia romaneasca

MCV este un instrument de monitorizare și control impus de Uniunea Europeană României și Bulgariei pentru anii de după ce familia europeană a decis, strategic, ca aceste două țări aproape feudale să fie acceptate, peste rânduiala occidentală, în interiorul Uniunii. Deși noi și bulgarii suntem europeni de când lumea, cum zic istoria și propaganda, buda din curte, lipsa băilor cu apă caldă în prea multe gospodării, conflictul teribil cu săpunul și pasta de dinți, nevoia bolnavă de a ocoli legea, de a ne șmecheri măcar la mărunțiș unul pe altul, autostrăzile lipsă, vămile protejate de unii funcționari puși pe căpătuială, toate acestea și alte neajunsuri ar fi dus, probabil, la o integrare mult mai târzie a României și Bulgariei. Dar conjunctura politică ne-a fost favorabilă, decidenții socotind că mai ușor e să duci pezevenghiul la școală, să stai cu ochii pe el ca pe butelie, decât să lași bagabondul să-ți dea, mai apoi, târcoale casei.

Că așa am ajuns în Uniunea Europeană o știu până și Liviu Dragnea, Adrian Năstase sau Marean Vanghelie. O aflarăm și noi de ani buni, numai Florin Iordache, ministrul Justiției, se face că nu pricepe. Dar nu numai Florin Iordache, stați așa. Mai toți guvernanții se arătau oripilați după ce aflau an de an că mecanismul MCV mai stă o tură, deși concluziile controlorilor europeni erau tot mai bune pe motiv de luptă anticorupție. Era un amestec de sentimente. Cei mândri, patrioții, voiau o Românie neatârnată de imperialismul occidental. Doar așa, din orgoliu, fără să cântărească și să vadă diferențele dintre o Românie supravegheată și una lăsată să facă ce vrea. Ceilalți care clamau ridicarea monitorizării erau cei cu musca pe căciulă. Dacă vreți, ca în clipul cu Brâncovan din autobuzul 33. Javrele alea de hoți și hoațe își știau drepturile și îl amenințau cu plângere penală pe junele Cristian tocmai pentru că stă cu ochii pe ele când au ieșit la furat.

Ce vrem, de fapt? Vrem o Românie căreia să nu i se zică din afară ce să facă, chiar dacă i se zice de bine? Sau vrem o Românie demnă, dârză, care și dacă se duce dracului, măcar se duce liberă și independentă? Cum să te superi pe UE și al lor MCV – acest Cristian Brâncovan al hoților din buzunarele românilor – că stă cu geana pe tine, politician atât de indulgent cu corupția din sistem? Cum să îți dorești ca român onest ca cineva din afară să te lase pradă păcatelor istorice, atât de actuale în clasa politică românească? De ce să mă bucur că SUA ar retrage ambasadorul american la București, când știu că tocmai acest om-instituție este persoana de care infractorii din elita statului se tem atât de mult? Stau și mă gândesc care dintre aceștia sunt mai dăunători? Cei din conducerea executivă a țării, cei din administrațiile locale devalizate sau hoții din autobuze și tramvaie?

Ți-e scârbă de ambele jivine, dar una te poate și omorî. E greu să spui pe cine ai vrea mai degrabă scos din pușcărie, pe care l-ai vrea proteja de o legislație mai permisivă, e al naibii de neplăcut să alegi între cinismul hoațelor din tramvaie, care îți spun în față că nu vor să meargă la muncă, de vreme ce trăiesc bine din furat, și ipocrizia și mitomania politicienilor care vorbesc de un sprijin total al luptei împotriva corupției, de ridicarea monitorizării europene prin MCV, la câteva zile după ce au jucat alba-neagra cu viitorul românilor.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (ianuarie 29th, 2017 at 16:42 )

BOY’S!EUROPA ESTE ȘI MAI MULTĂ PĂRTAȘĂ LA HOȚIA DIN ROMÂNIA!DAR O FOLOSESC CA ȘI SCUZE SĂ NU OFERE ROMÂNIEI CE I SE CUVINE!ADICĂ UN STANDARD DE VIAȚĂ LA NIVELUL UE!!DACĂ NU NU AR EXISTA O PROSTIE ÎN 80 % DINTRE ROMÂNII ROMÂNIA AR FI PE UN LOC FRUNTAȘ ÎN UE!!VEZI BANAT _ARDEAL VERSUS PROSTIMEA RESTUL DIN CARE SE MAI EXTRAG CHIAR ȘI DIN ALTE LOCURI OAMENI CARE CRED ÎN ADEVĂR ȘI VIAȚĂ ȘI UNDE SUTA ȘI STICLA DE ULEI ADUC DISTRUGEREA NAȚIONALĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Andrei a spus: (ianuarie 30th, 2017 at 07:27 )

”De ce să mă bucur că SUA ar retrage ambasadorul american la București, când știu că tocmai acest om-instituție este persoana de care infractorii din elita statului se tem atât de mult?”
D-le Sasu, esti incorigibil!
Daca uiti de imixtiunile acestui om pe langa presedintele Romaniei (vezi Legea 51), pe langa alte institutii ale statului privind sistemul nostru legislativ, te pot intelege! Insa, daca inca mai iti aduci aminte de ….http://www.ziare.com/achim-irimescu/ministrul-agriculturii/comisia-europeana-va-sanctiona-romania-daca-nu-renuntam-la-legea-cu-51-la-suta-produse-romanesti-in-supermarketuri-1444078 – lege la care si americanul s-a opus si totusi mai afirmi ceea ce ai scris mai sus, cum sa te cataloghez?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.