Alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost invitat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, eveniment care va avea loc vineri, 20 ianuarie.

Invitaţia a fost făcută pe numele lui Liviu Dragnea, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi al PSD, de către Elliott Broidy, vicepreşedinte al comisiei prezidenţiale de inaugurare. Potrivit jurnalistului Bogdan Chirieac, un apropiat al liderilor PSD, cei doi oficiali români se vor întâlni în timpul vizitei cu generalul Michael Flynn, care va fi numit consilier pentru securitatea naţională a SUA, dar vor avea şi o scurtă întrevedere cu vicepreşedintele Mike Pence. Programul vizitei este întins pe trei zile, între 18 şi 20 ianuarie.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
INO a spus:
(ianuarie 16th, 2017 at 15:49 )
NOW!A PUS-O BĂIATUL VEDE ȘI EL ALTE ȚĂRI STRĂINE CĂCI ÎN REST NU SE ALEGE CU NIMIC TOT SLUGĂ RĂMÂNE CA ȘI ROMÂNIA DE ALTFEL!!O YE!!I NOW !!I AM BAD!DON’T YOU!!!!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Teo a spus:
(ianuarie 16th, 2017 at 17:29 )
Sorinee, daca tot zbori that much milles incearcati norocul pe acolo ca e hot in zona. Ia-ty si slip ba ca poti face o baie … Capisce ?:) !!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB
Cele mai citite articole
- Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
- Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
- Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
- Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
- Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
- Hai că se poate! Guru Georgescu are rival la capitolul ipocrizie, dacă nu chiar şi la mai multe: Sorin Grindeanu
- Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
- Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu

Administratie
Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
10 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Presiunea pusă pe constructorul care se ocupă de realizarea noii variante a Podului Muncii pare să fi avut succes. Prima parte a tablierului noului pod este pe poziție, săptămâna viitoare urmează montarea sectorului central, cel de peste Bega. În ultima perioadă, pe șantier s-a lucrat inclusiv noaptea, a fost făcută sudura la tablierul care fusese...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
09 octombrie 2026
Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
de: Marcel Hoster

Politica
Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
10 octombrie 2026
de: Alex Nestor
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
11 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
11 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Economic
Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
10 octombrie 2026
de: Vlad Stoian
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
11 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul
Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
11 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
11 octombrie 2026
de Marcel Hoster
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul
Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
11 octombrie 2026
de deBanat.ro
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul
Prima parte a tablierului noului Pod al Muncii a fost montată/FOTO
10 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Presiunea pusă pe constructorul care se ocupă de realizarea noii variante a Podului Muncii pare să fi avut succes. Prima parte a tablierului noului pod este pe poziție, săptămâna viitoare urmează montarea sectorului central, cel de peste Bega. În ultima perioadă, pe șantier s-a lucrat inclusiv noaptea, a fost făcută sudura la tablierul care fusese...
Citeşte tot articolul
Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
10 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul
La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
10 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul
Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul
Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
10 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook