Robu stie cat ar trebui sa aiba salariul! Pretul corect pentru un primar ca de la Timisoara: 5.000 de euro

Liberalul Nicolae Robu critică logica „idioată” după care primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene au fost lăsați pe dinafară la măririle de salarii. Edilul știe și care ar fi „prețul corect” pentru oricine conduce un oraș de mărimea Timișoarei: undeva la 5.000 de euro pe lună.

Mărirea de salarii cu 20% pe care administrațiile locale au fost nevoite s-o pună în practică de la 1 februarie nu i-a inclus și pe primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Aceștia au rămas la retribuțiile existente, astfel că s-a ajuns în situația în care unii dintre ei au coborât semnificativ în grila de salarii a instituțiilor pe care le conduceau. În cazul PMT, bugetul trebuie să suporte o cheltuială suplimentară de 24 de milioane de lei în acest an. Primarul Nicolae Robu spune că guvernul s-a spălat efectiv pe mâini și a lăsat administrațile locale să se descurce. „În momentul în care tu, guvern, vii şi creezi o cheltuială suplimentară la nivelul unei autorităţi publice locale, ai datoria elementară să asiguri şi venituri suplimentare (…) Sper să se facă măcar cu ocazia modificării de Cod Fiscal, care am înţeles că se va face în semestrul al doilea. Lucrul care este cam atipic este să se mărească cota din impozitul pe venitul global care rămâne la bugetele locale de la 41.75%, cât este acum, la 45% şi atunci este un lucru cinstit. În loc să se ducă toţi banii care se duc acum la bugetul centralizat al ţării se vor duce cu ceva mai puţin, cam cu cât s-au majorat cheltuielile administraţiilor publice locale. (…) Dacă guvernul face asta este de merită apreciat pentru că a făcut un lucru corect în raport cu administraţiile publice locale (…) Sigur că e uşor să majorezi salariile cu banii altora”, a declarat edilul.

Robu a revenit la o temă mai veche, și anume nivelul scăzut al remunerației unui primar de calibrul său. El și-ar dori, de exemplu, printre altele, bonusuri, așa cum primesc angajații care gestionează proiecte europene. „Cred că pot vorbi în numele tuturor primarilor. Sunt nemulţumit că de aceste majorări de salarii, dintr-o logică idioată, nu beneficiază şi primarii şi cei aleşi, ci doar funcţionarii publici, persoanele angajate în aparatelor insitituţiilor autorităţilor publice locale. Este aberant. Răspunzi de toate proiectele europene, dar n-ai voie să primeşti bonus pentru gestiunea cu succes a acestor proiecte. Eu am venit cu această idee să existe o retribuţie fixă, care poate fi cea de acum, dar la care să ţi se adauge bonusuri, măsurate nu în bani daţi cu titlu de ajutor social, ci în funcţie de realizări în fonduri atrase de la UE, în obiective făcute pentru oraşul tău. (…) Care e logica în a da un bonus de 75% la salariu doar angajaţilor din primării care lucrează pe proiecte europene, iar primarii să nu primească nimic, deşi ei au o răspundere uriaşă?”, a declarat liberalul. Nicolae Robu spune, din nou, că ar trebui să primească mai mulți bani. „Pot să devin încă o dată impopular prin faptul că vreau salariu mai mare. Consider că la nivelul unui oraş atât de complex cum este Timişoara, un primar ar trebui să câştige circa 5.000 de euro pe lună. 4.000 sau 5.000 de euro pe lună”, a conchis edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (martie 7th, 2017 at 14:55 )

CORECT.
SA GESTIONEZE 1.300.000.000 LEI noi/an, proiecte complexe etc. si sa aibă salariu de 5000 lei/lună de la PMT este INCORECT.

Na(m)s(i eu un)leu a spus: (martie 7th, 2017 at 15:01 )

5.000 de oiro merită cu desăvârșire edilul nostru. E muncă grea coordonarea tinerilor liberali angajați pe simpatii politice 🙂

koks a spus: (martie 7th, 2017 at 19:14 )

Robu vrea leafa de urs si raspundere de iepure.
pai daca vrei asemenea leaf nu mai urla ca nu-i corecta raspunderea juridica a primarului.
Si don Primar, cina a avut majorari de indemnizatii in 2014 ???? Scumpii nostri alesi locali in frunte cu primele.
don primar sa v-o spun pa aia dreapta, in primarii, cu exceptia catorva primarii de municipii (nu in toate municipiiile ex resita, Lugoj , Hunedoara etc asa mai aproape de noi) slariile sunt de mizerie in medie de 1500 lei. Ia intereseaza-te si o sa vezi ca este asa. Ori guvernul are in vedere toata adminjistratia locala, ci nu doar unele primarii. mai documenteaza-te inainte de a arunca perle.

birlic a spus: (martie 8th, 2017 at 08:50 )

dar un pensionar cu peste 46 de ani de munca efectiv din care aproape jumatate in functii de conducere in marile Intreprideri din Timisoara ,ce pensie ar trebui sa aiba sau mai pe scurt care a fost nivelul contributiei la Asig. Sociale ,sa merite o pensie de sub 2 mii de lei , D-l Primar Robu.

Nico a spus: (martie 8th, 2017 at 10:21 )

…merita,chiar merita,dupa modul cum coordoneaza lucrarile din oras.:)))

eugen a spus: (martie 8th, 2017 at 10:22 )

Sa mearga d-nul Robu in mediu privat si sa vada cum e sa castigi 5000 euro pe luna , daca nu e multumit de salariul actual.La ce a facut din orasul asta , e si asa mult prea mult. Basca , el nu raspunde de nimic , dar pretentii are cu caru .Plus ca mai mult e pe la partidd , decat prin Primarie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top