Ratustele intarzie santierul din Parcul Alpinet. Lucrarile incep in septembrie

Lucrările la Parcul Alpinet nu vor începe decât după festivalul Bega Bulevard. Primarul Nicolae Robu a decis să ceară firmei care a câștigat licitația de reabilitare să nu deschidă șantierul înainte, tocmai în ideea de a „nu strica un festival frumos”.

Acum câteva zile, când a anunțat că firma Lovrintim a câștigat licitația pentru reabilitarea parcului, primarul Nicolae Robu spunea că șantierul ar putea începe în două săptămâni. Acum s-a răzgândit, astfel că termenul s-a mutat deja la toamnă. „Nu vom începe lucrările la Alpinet înainte de a avea loc Bega Bulevard, care va avea loc în 2-3 septembrie. Abia acum se desfășoară licitația pentru diriginția de șantier. Până se semnează, până își aduce scrisoarea de garanție bancară, până când firma începe organizarea de șantier… Nu are rost să stricăm un festival frumos, care are tradiție”, a declarat Robu. Ediția din acest an a festivalului va avea nelipsita cursă a rățuștelor, concerte și diverse activități, mai ales pentru copii. Parcul Alpinet va fi reabilitat de SC Lovrintim SRL, care va primi 1,2 milioane de lei, cu tot cu TVA. Proiectul prevede plantarea a 111 arbori, arbuşti şi plante perene, montarea a 34 de bănci şi 32 de coşuri de gunoi, dar și amplasarea unor dale decorative solare. Ultima reamenajare a Parcului Alpinet datează din 2003, când au fost tăiați plopii piramidali de pe faleză, fiind plantate în loc magnolii. Lovrintim SRL este la a doua lucrare mare câștigată în acest an la licitațiile organizate de Primăria Timișoara. În asocierea cu Rogera SRL, ea și-a adjudecat și reabilitarea Parcului Central, la un preț de 7,78 milioane de lei. Lucrarea din Alpinet va dura șase luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 3rd, 2017 at 07:53 )

Ratustele, gargaunii lui Robu. Țara arde și Lae măcăne!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top