În anul 2000, George W. Bush câștiga cele mai strânse și controversate alegeri prezidențiale din istoria Statelor Unite, la o diferență de doar cinci voturi în Colegiul electoral (271 – 266) în fața lui Al Gore. Alegerile au fost marcate de un imens scandal, existând indicii că în Florida, câștigată la mustață de Bush, au existat mai multe nereguli, dacă nu chiar fraude electorale. Curtea Supremă din Florida dă o decizie de renumărare a voturilor din acest stat, dar Curtea Supremă anulează această hotărâre. Apropiații și membrii staff-ului de campanie al lui Al Gore îi solicită acestuia să urmeze o cale excepțională de atac. Gore refuză însă, afirmând că această abordare ar putea provoca o doză de neîncredere a americanilor în Justiție, un pilon de bază al democrației americane. Cu toate că a câștigat votul popular la cu o diferență de 500.000 de voturi, cu toate că era absolut sigur că au existat nereguli în Florida și a fost nedreptățit,
Gore prefera să-și accepte înfrângerea decât să arunce o umbră de îndoială asupra Justiției americane. Astfel, pe 13 decembrie 2000, el își recunoștea înfrângerea și îl felicita pe Bush.
Am amintit acest episod pentru a releva imensa prăpastie care există între un adevărat om politic, chiar om de stat, precum Al Gore, și doi marțafoi politici, pe numele lor Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Ajunși din cauza (și nu datorită) votului popular în postura de-a administra România, cei doi se văd proprietari peste țară. În paranteză fie spus, în privința administrării țării, Guvernul PSD-ALDE e pe cale de-a băga țara în faliment, după ani buni în care s-a lucrat din greu la stabilizarea economiei. În schimb, sub cei doi indivizi, s-a ajuns în situația incredibilă în care două puteri ale statului de drept, Executivul și Legislativul, nu doar să ducă zilnic un război cu Justiția, dar nici măcar să nu mai respecte deciziile acesteia. Luni, Alianța PSD-ALDE a decis din nou să se facă scut comun în jurul a doi miniștri, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, urmărite penal în deja celebrul dosar Belina – Tel Drum. Unde mai punem că în guvern mai există un ministru urmărit penal, e vorba de Viorel Ilie (ALDE), titular la Relația cu parlamentul.
Că Dragnea e condamnat definitiv și doar demisia suspectă a unui judecător l-a scăpat de o nouă condamnare și implicit pușcărie nu mai discut. Că și Tăriceanu e trimis în judecată, dar scapă cu ajutorul aceleiași judecătoare nu e chiar o coincidență. Dacă Al Gore își sarcrifica o posibilă funcție de președinte, doar pentru a nu implica Justiția în treburi politice, ipochimenii noștri ar da foc și la țară, doar să le fie lor bine. Și prin a le fi bine înseamnă în primul rând a fura bine fără a fi deranjați de Justiție. De unde și războiul declanșat împotriva uneia dintre cele trei puteri ale statului. Război în care nu se renunță la nimic, nici măcar la scoaterea la lumină a unor șobolani penali precum fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir. Culmea, pe principiul „hoțul strigă hoții”, Tăriceanu spune că DNA ar da o lovitură de stat, nu el, Dragnea și toate lichelele din jurul lor.
Cât despre dosarul Belina, lucrurile sunt foarte clare și au fost explicate chiar de Victor Ponta, fostul tovarăș de drum al celor doi. Guvernul a dat lacul Consiliului Județean Teleorman pentru a se ridica acolo un complex de recreere. Ulterior, lacul a ajuns în posesia Tel Drum, firmă despre care același Ponta spunea că nu crede că există vreun român care să nu știe că e a lui Dragnea. E adevărat că pentru electoratul PSD care consideră furtul de la stat o normalitate, dacă nu chiar o obligație de serviciu, acest dosar este un fâs. Dar aceiași votanți PSD cândva tot trebuie să conștientizeze că indivizii ăștia au furat mii, dacă nu zeci de mii de „Beline”. Iar aceste hoții fără limite au o legătură directă cu starea lor de sărăcie. Că altfel, cu chestii abstracte precum statul de drept n-o să lămurești niciodată un PSD-ist că nu-i bună nici hoția, nici corupția.
Comentarii prin facebook