Mailat vs Miguel: diferenta dintre un fotbalist prost platit si un aventurier remunerat de cinci ori mai bine

Faţă de alţi ani, campania de transferuri a celor de la Poli Timişoara în vara recent încheiată a fost cea mai bună, din 2012 până în prezent. Faţă de alţi ani, conducerea lui Poli a renunţat la jucătorii aduşi după ce, în prealabil, au fost urmăriţi pe DVD-uri. Cu o singură excepţie.

Dacă până în acest an Poli transfera numeroşi jucători liberi de contract din străinătate despre care se ştiau prea puţine sau mai nimic, anul acesta „grosul” celor transferaţi îl constituie jucătorii din România, toţi cu experienţă la nivelul primului eşalon. Alex Muntean, Gabriel Vaşvari, Valentin Creţu sau Alexandru Ţigănaşu au fost transferaţi în vara acestui an, toţi confirmând pe terenul de joc, reuşind să aducă un plus evident în jocul echipei pregătite de Ionuţ Popa, în special primii doi, care sunt şi golgheterii echipei.

Pentru a respecta tradiţia, conducătorii lui Poli au dat şi un chix. Este vorba despre atacantul brazilian Miguel Bianconi. În cele opt jocuri în tricoul lui Poli, brazilianul de 25 de ani a adus un plus echipei lui Popa doar la capitolul înălţime, cu cei 191 de centimetri ai săi. Chiar dacă, aşa cum ar spune unii, are nume de fotbalist, Bianconi a dezamăgit teribil cât s-a aflat pe terenul de joc. Longilinul atacant a fost în plus pe teren de fiecare dată. Şanse a avut destule, în condiţiile în care Poli Timişoara se bazează doar pe el „în faţă”, după accidentarea lui Tavi Drăghici. Apropo de Tavi Drăghici, timişoreanul din atacul lui Poli, acesta a fost la un pas de a fi pus pe liber de conducere în această vară, după trasferul lui Bianconi. Până la urmă acesta a fost păstrat în lot şi s-a dovedit cu cel puţin două clase peste jucătorul brazilian, dar acum stă pe bară din pricina unei accidentări. În lipsa unei soluţii, Ionuţ Popa, convins de „calităţile” de atacant ale brazilianului, a ajuns să improvizeze în atac inclusiv cu fundaşul Alin Şeroni. Poate că soluţia ar fi putut veni din cadrul propriului centru de copii şi juniori, dacă Sebastian Velcotă şi Damir Totic, doi juniori de 19 ani, nu ar fi fost împrumutaţi la alte echipe.O altăsoluţie ar fi putut fi Darius Buia, talentatul atacant care nu a primit nicio şansă din partea lui Ionuţ Popa. Acum, după ce s-au convins că Miguel Bianconi face doar figuraţie pe terenul de joc, reprezentanţii clubului timişorean nu ştiu cum să scape de acesta, mai ales că are şi un contract destul de mare.

De unde comparaţia cu Sebastian Mailat, junele de nici 20 de ani care a devenit liber de contract după ce a depus un memoriu împotriva clubului timişorean, pentru neplata unor restanţe salariale? Sebastian Mailat este cel mai talentat junior promovat la prima echipă în ultimii ani. O demonstrează şi cifrele acestuia din ultimile 18 luni. Cotat la 150.000, Mailat a fost remunerat cu 3.800 de lei în fiecare lună, în timp ce Miguel Bianconi, un ilustru necunoscut în orice colţ al lumii fotbalistice, primeşte de cinci ori mai mulţi bani. Mailat va pleca de la Poli fără ca echipa care l-a promovat în fotbalul mare să primească vreun leu, în timp ce Bianconi încasează în fiecare lună, de la acelaşi club, de cinci ori mai mulţi bani. Cine pierde? Clubul care a investit în creşterea unui junior extrem de talentat, dar care pleacă liber de contract, deoarece cei din conducere nu i-au mărit salariul, dar au preferat să plătească un aventurier sosit din Brazilia. La fel ca şi-n cazul celorlalte chixuri date de conducătorii ce s-au perindat pe la conducerea clubului începând cu anul 2012, nimeni din conducerea lui Poli nu-şi asuma transferul lui Miguel Bianconi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 10:32 )

Incercati sa il puneti pe BIANCONI sa joace fundas central, poate face fata.S-au mai vazut cazuri in care din atacanti unii jucatori au fost reprofilati fundasi( vezi la POLI cazurile ; VOLARU si OANCEA si daca imi aduc bine aminte la meciul pierdut acasa cu IASUL cand a debutat MAILAT, IONUT POPA a jucat cu ELEK fundas central.

In cel priveste pe MAILAT este EVIDENT ca s-a gresit in cazul lui, merita mult mai mult.Acum pierde clubul de doua ori.Oare a fost o simpla greseala sau s-a „gresit” cu buna stiinta?

INO a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 10:44 )

TRU !NICI UNUL DIN EI NU ESTE BUN!!ODATĂ CU PLECAREA LOR SE POATE ALĂTURA ȘI POPA,CĂNU,ARTEAN,BIRNOI.MELINTE ȘI BOCȘAN.ÎN IARNĂ ORI ADUCEȚI ALȚI JUCĂTORI ORI IAR VĂ BĂTUȚI LA RETROGRADARE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

++ a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 11:46 )

nu-i vorba de cit cistiga Mailat ci de cit de regulat e platit, pentru ca din cauza asta se pierde la Liga, nu a fost platit la timp. dar au mai fost o gramada de jucatori care aratau talent ca Daminuta, Sorescu, care nu iese deloc in evidenta la ASU Timisoara, totusi o echipa de Liga 2. altii care au prins echipe ca Balaure, pariul lui Sunda si chiar Belu un fundas lateral curios, n-au rupt gura tirgului, au ajuns doar jucatori de pluton la alte echipe in cel mai bun caz. nici Barbut cu uimitoarea sa viteze nu joaca la Craiova. parerea mea e ca si Mailat se va pierde ca si ceilalti in caz ca nu va fi spijinit de club ca pina acum. daca va fi vindut, egal de catre cine, impresar sau altcineva, i se vor cere calitati de jucator atacant format, pe care la ora actuala nu le are si va juca poate in cel mai bun caz la ASU, e si asta o solutie, dar nu una buna.

++ a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 11:53 )

si inca ceva: nu exista numai transferuri reusite niciunde, nici la Bayern München. daca toate au reusit in afara astuia atunci e OK, riscul platit in cazul asta se imparte la 5-6, cite transferuri reusite au fost. nu va tot pingeti ca babele, mai si puneti capul in miscare.

Poli 21 a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 12:20 )

Pe linga faptul ca este un client fidel al celor de la Jebel , acest mirlan poreclit ino mai este si analfabet.

Digilistul a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 13:32 )

Articolul ori e scris la comanda si atunci nu conteaza ce se scrie,ca e vorba de o felie de paine, ori e real si atunci arata diferenta uriasa,intre chibitzareala fot balistika si realitatea din fotbal in general si cel romanesc in special ! Cuprinde aberatii,insinuari,dar mai ales afirmatii care arata concret habarnismul fata de fenomenul fotbal.Dar,tot inainte tovarasi!

Bogdan a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 20:03 )

sa nu uitam de Bud un alt atacant, dar asta face parte din categoria jucatorilor din liga i si tot un zero a fost

Druckerul din Mehala a spus: (octombrie 16th, 2017 at 17:18 )

Futui , la Snagov se va construi un nou stadion ultramodern …Dl Robu …ce zici ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.