Prins cu birocrația într-una dintre instituțiile descentralizate ale statului, am trăit o excelentă lecție de viață. Nu e atipic pentru România, ba din contra, dar întâmplarea merită povestită prin prisma majorărilor salariale de care s-au bucurat angajații bugetari. Era ora nouă fără zece. Programul la depunerea unei cereri începea la nouă fix. Lumea apărea la lucru și era momentul acela magic în care mirosul de cafea prăjită învăluie orice instituție. Poate și-o țigară. Și-o bârfă. Dar care e avantajul lucrului la stat dacă cafeaua și țigara o bei din timpul tău, înainte de program? Nu mai bine o bei după nouă și lumea mai poate aștepta? Trece un sfert de oră peste începutul programului. Mulți sunt resemnați și așteaptă să decidă măria sa funcționarul. Alții ne luăm inima-n dinți și întrebăm dacă, totuși, se preiau dosare. Femeia ridică mâna și o duce la gât: „M-am săturat până peste…”. Era nouă și-un sfert. Început de program.
Eram perplex. S-a săturat de ce? Nici n-a început ziua de lucru, în ce consta sațietatea? Știu, voi greși amar față de alți bugetari care muncesc mai mult de o oră pe zi, media statistică. Voi păcătui față de cei care au dus ultimele cincinale cu salarii mici și trăiau drame acasă în alcătuirea bugetului, dar astăzi trăim alte vremuri. Salariile au explodat. Nu știu din ce și cine le va plăti, va exploda raportul de schimb cu euro, vor crește dobânzile, vor crește taxele… Sunt eforturi făcute de întreaga România activă în câmpul muncii, și de cei cu lefuri mai mari, și de cei cu ele rămase mici. Mentalitatea însă a rămas aceeași. Poți cere demnitate umană, poți cere decență în trai, dar pentru asta trebuie să știi să nu te saturi de muncă înainte de a începe programul, la primele ore ale dimineții.
Odată cu schimbarea legii, în multe primării s-au majorat salariile. Foarte bine, am mai spus asta, dar orice activitate economică normală la cap își permite salturi salariale dintr-o bucată de 10-20, hai 30%, 50 de procente în condiții excepționale. Nimeni care lucrează cu banul drămuit nu mărește salarii cu 100%, cum s-a întâmplat la șefii de instituții din administrația publică. Se poate spune că ăștia au responsabilitate, dar nu o mai au după ce majoritatea parlamentară PSD va reuși toate dezincriminările posibile din legile penale. Recent, în presa s-a minunat un jurnalist de cât câștigă o femeie de serviciu în Prumăria Cluj. 2.700 de lei pe lună. Dar ce vorbim noi de Cluj, cel mai dinamic oraș al României! Într-o comună mai vestică a Timișului, femeii de serviciu i s-a propus un salariu de 2.600 lei, alături de cel al primarului, de peste 6.000 lei. Scandal mare în plenul consiliului local. Primarul liberal, majoritatea PSD-ALDE. Cumva invers ca la nivel central.
La guvern, PSD mărește salariile la cine vrea și la cine nu vrea. Investițiile vor ajunge la zero ca să fie bani de lefuri. Dar boala asta a cheltuielii fără măsură nu e apanajul exclusiv al PSD. În comuna la care m-am referit, PSD și ALDE erau cele care puneau piedica, deși aveau exemplele de generozitate ale lui Dragnea și Tăriceanu la guvernare. Din discuții și negocieri au scăzut salariul la fiecare câte puțin, în corul de critici al aleșilor liberali. Femeia de serviciu a ajuns la 2.200, dar asta numai după ce vreo două luni, nefiind votată hotărârea, nu s-a luat nicio leafă. Primăria era blocată, grila de salarii și ea. Întrebat un consilier liberal foarte vocal pro-majorare dacă la el la firmă îi dă femeii de serviciu 2600 de lei, ce-a răspuns omul? La fel de răstit și cu aerul firescului: „Nu, nu-i dau!”. Asta e România de azi. Privatul, că poate și nu vrea ori că nu poate și de aia nu dă, plătește o mână de angajați care se uită tot mai des și cu jind în ograda ălora din administrația publică.
„De ce femeia de serviciu de la stat ia atâta și eu iau jumătate?”, se poate întreba o femeie de serviciu, alta decât norocoasa de la bugetari. De unde să mai atragi oameni pentru angajare cu salariul care ți-l poți permite ca privat? Asta se întâmplă când statul dă cu o generozitate debordantă, culmea, din taxele și impozitele adunate de la privatul care nu-și mai poate ține muncitorii în concurența cu statul. Bravo, crește consumul, cresc importurile. Micul întreprinzător român, angajatul de la privat, ei de unde iau banul? Le-o da „Terente”?
Comentarii prin facebook