S-o fi „rupt” vreo amenda?

Prin martie 2017 citeam în mass-media titluri apocaliptice. Eram avertizați noi, șoferii din Timișoara, că va curge cu amenzi din cauză că pornesc radarele fixe instalate cu ocazia implementării proiectului de management al traficului. Până la final de iulie 2017 n-a curs cu amenzi pentru că, până la momentul mult așteptat, cel al băgării în seamă a sistemului de către polițiștii de la Rutieră, mai era cale lungă, citeam, de asemenea, în presa locală. Apoi a venit luna septembrie și s-a copt buboiul birocrației și ignoranței. Cei de la primărie nu-și ascundeau frustrarea că Poliția Rutieră nu consideră omologate radarele și camerele de detecție a trecerilor pe roșu. Mii de nereguli se petreceau sub ochii celor de la centrul de monitorizare, iar rutieriștii râdeau de Nicolae Robu pe tema asta. Că nu e cum crede dumnealui, că trebuie omologare specială, că trebuie un protocol semnat, de parcă oamenii cu chipiu de la Poliția națională nu aveau același interes cu cei din administrația locală, adică sancționarea celor care încalcă legea.

Poate că și întocmirea a mii de procese verbale la Poliția Rutieră nu era o treabă care să-i bucure pe angajații de acolo, dar până la urmă a venit luna septembrie cu un protocol nou-nouț între cele două entități ale statului. Iarăși am fost anunțați în presă că vin vești rele pentru șoferi: se pornesc radarele, vin amenzile. Aici e loc de-o paranteză. N-am să înțeleg niciodată de ce un ziarist ar solidariza cu cel ce trece pe roșu de vestea dată de el trebuie considerată a fi una proastă. De ce ar trebui să mă alarmez că primesc amendă în caz că merg cu viteză cam mare sau că trec pe roșu ca boul? Nu mai degrabă m-aș alarma să știu că există inconștienți din ăștia pe drumurile publice, iar polițiștii n-au chef să le dea amenzi pe probele video puse la dispoziție de municipalitate?

Ziceam că am ajuns în 13 septembrie 2017 cu anunțul clar. „Începând de astăzi, pot fi acordate amenzi pentru tot ce semnalează sistemul ca încălcare a legii! Declar solemn: nu există un plan de amenzi, niciun scop în sine de a amenda, tot ce urmărim este civilizație și securitate în trafic în orașul nostru! Dar sistemul este necruțător!”, spunea, la acea dată, primarul Robu. A trecut o lună. A auzit careva de vreo amendă? Cât o dura procesarea datelor, redactarea unui proces-verbal, expedierea hârtiei către contravenient? Știți pe careva amendat din 13 septembrie până astăzi? Spuneți-ne și nouă, să nu murim neștiutori.

O altă prostie pe marginea căreia s-a polemizat atunci a fost chestia cu planul de amenzi. Până și primarul a simțit nevoia să dea explicații și să se jure că nu e plan. Ce plan? Păi dacă e electronic totul? Dacă lumea nu calcă peste 60 la oră cine să facă planul? Dacă nu trece șoferul pe roșu, îi falsifică cineva filmul? La acel moment, chiar primarul părea să nu știe unde se varsă amenzile, la bugetul local sau la cel național? Ca să scape de gura lumii, Nicolae Robu se făcea că nu știe că banii vor veni la municipalitate. Și dacă vin la municipalitate e rău? Păi până acum ne plângeam că centrul ne ia banii și nu ne dă prea mult înapoi, iar acum ar fi o ușurare să știm că bugetul național ne ia banii de amenzi? O tâmpenie. E foarte bine ca banii să rămână local, ar fi foarte bine ca banii ăștia să nu fie mulți, ca oamenii să respecte legea și cu toții să fim mai siguri în trafic. Numai să văd și eu prima amendă. Cât de mică. Iar cine o să-mi zică că Occidentul s-a civilizat cu vorbă bună și nu cu sancțiuni să rămână în România. Că îi va fi foarte bine.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (octombrie 11th, 2017 at 15:50 )

Esti tampit. La trecerea pe culoarea rosie a semaforului nu este doar amenda asa cum tu te astepti ci se retine si permisul de conducere, iar la depasirea vitezei cu peste 50 km/h se retine de asemenea permisul de conducere,(30-90 zile) mai mult in anumite zone unde sunt instalate radare fixe viteza de deplasare este limitata la 50, 60 sau chiar 70 asa ca esti praf.

anteconbega a spus: (octombrie 11th, 2017 at 16:47 )

Dane, ştii pe cineva care a luat amendă de la Poliţia lui Robu? A reţinut Cojan vreun permis de conducere? Are voie Poliţia Locală să ia permise de conducere sau e abilitată doar să de amenzi care pot fi contestate în instanţă? Dacă nu ştii matale, să răspundă Sasu, că e mai tânăr decât Cojan.

Florin a spus: (octombrie 12th, 2017 at 10:03 )

anteconbega: Nu are nici o treaba Politia Locala cu amenzile astea, ci Politia Rutiera. Si da, ei au voie sa retina permisele si sa dea amenzi.

Bogdan a spus: (februarie 14th, 2018 at 00:51 )

A luat cineva o amendă în timișoara, de cand s.a implementat acest sistem?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.