Banca de Scont a iesit din blocaj: sediul PNL va intra, in sfarsit, in santier / FOTO

Una dintre cele mai frumoase clădiri din Piața Unirii e tot mai aproape să intre în șantier. Este vorba despre sediul fostei Bănci de Scont, în care își are sediul și PNL-ul lui Nicolae Robu. Italienii care dețin șapte apartamente în acel imobil sunt, în sfârșit, de acord cu reabilitarea.

Sediul PNL Timiș se află la parterul uneia dintre cele mai frumoase clădiri din centrul vechi al Timișoarei. Este vorba despre Casa Steiner, un palat cu trei niveluri, ridicat între anii 1906 și 1908 în stil Secession, cu ferestre și frontoane ornate cu ceramică frumos colorată, după planurile arhitecţilor Komor Marcell şi Dezső Jakab. Imobilul a fost sediul Băncii de Scont. Cine privește cu atenție nu poate să nu se gândească la excentricul arhitect catalan Antoni Gaudi și nu puțini sunt cei care se opreau să fotografieze detaliile azurii din ceramică de pe marginea fiecărei ferestre. Imobilul ajunsese însă un pericol public și a fost înconjurat cu bandă galbenă, pentru a avertiza trecătorii asupra pericolului. PNL deține parterul, restul imobilului fiind împărțit între alți proprietari care, până acum, nu s-au înțeles asupra unei viitoare restaurări. „PNL este proprietar doar pe parter, demisolul are alt proprietar, iar mai sus sunt proprietari privați, inclusiv câțiva italieni”, declara Nicolae Robu, în luna iulie. Conform acestuia, italienii nu erau dispuși să contribuie la reabilitarea clădirii timișeni. Robu mai spunea că estimările arătau că PNL ar trebuie să dea aproximativ 70.000 de euro pentru lucrările de restaurare.

În iulie, fosta Bancă de Scont a fost învelită într-o plasă de protecție de culoare neagră, operațiunea stârnind o mulțime de reacții negative. Acum, Nicolae Robu susține că a fost depășit blocajul în care se intrase din cauza proprietarilor italieni. „S-a convenit o formulă, mai trebuie să lămurim niște lucruri. Două boxe ale statului român, s-a descoperit acum, cu ocazia demersurilor de reabilitare. S-a convenit cu italienii pe o anumită formulă în care se ocupă ei de reabilitare, dacă primesc dreptul să mansardeze. Sunt șapte apartamente deținute de proprietari italieni. Ei spun că s-au interesat și spun că se poate face mansardare. În general se poate face mansardare, dacă nu se schimbă aspectul. Nu e voie să se schimbe aspectul, dar mansardare se poate fără nicio problemă, în podul existent”, a explicat șeful liberalilor timișeni. Robu nu știe când ar putea începe efecti v lucrările, oricum nu mai devreme de anul viitor, dar este pentru prima dată când pare optimist în acest caz „Vom contribui financiar și noi, suntem în negocieri. Am ieșit din blocaj. S-a ajuns acum la o înțelegere. Reabilitare se va face pe fonduri private 100%. Va fi o încântare pentru toată lumea când această clădire va fi reabilitată”, a conchis primarul Timișoarei.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3572″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.