Dacă e duminică, e protest în stradă la Timișoara. In cea mai rece zi din aceasta iarna, sute de oameni au iesit in strada in Piata Victoriei. Au plecat în marș printre căsuțele de la Târgul de Crăciun, iar apoi s-au strâns pe platoul din fața Operei, sub cupola de lumini care s-a aprins pentru prima dată chiar duminică seară.

Un nou protest a avut loc, duminică seară, la Timișoara. Timișorenii nemulțumiți de modificările legilor justiției au revenit în Piața Victoriei, adunându-se la doi pași de proaspăt instalata cupolă de lumini de la Târgul de Crăciun.„Ne-a ajuns! Săptămâna aceasta a arătat că majoritatea parlamentară nu are nicio limită în dorința de a subjuga Justiția. Nesocotind apelul la decență după moartea Regelui Mihai, parlamentarii Puterii au mers înainte cu o incredibilă nesimțire și sfidare a bunului simț, pentru a trece prin Parlament pachetul de modificare a Legilor Justiției. Strada trebuie să se organizeze din nou și să se opună abuzurilor incredibile ale Puterii! Suntem din nou în stradă în Piața Operei pentru a spune nu Legilor Injustiției!”, au spus inițiatorii protestului, Timișoara Civică și Inițiativa Timișoara. Oamenii care ies în stradă reclamă modificările aduse pachetului de trei legi ale Justiției: organizarea judiciară (Legea 304/2004), statutul magistraților (Legea 303/2004) și norma cu privire la CSM (Legea 317/2004).

A fost cea mai rece zi din aceasta iarna, dar asta nu i-a oprit pe timisoreni sa iasa cu sutele in strada. S-au adunat in fata Operei si, in timp pe scena era un concert, unii s-au prins in hora. Apoi s-a plecat in plimbare, printre casutele de la Catedrala, iar in fata Catedralei Mitropolitana s-a tinut un moment de reculegere in memoria Regelui Mihai. “Am iesit in strada pentru ca-mi este rusine de ce se intampla in tara asta. Eu nu mai am de trait mult, dar am iesit pentru voi, cei tineri, fiindca e rusine sa va lasam o astfel de tara. O sa platiti si voi, si copiii vostri pentru acest dezastru”, ne-a spus unul dintre protestatari. In jurul orei 20 s-a aprins si cupola de lumini de pe platoul din fata Operei, unde oamenii s-au adunat dupa incheierea concertului trupei Phaser. S-a plecat apoi, din nou, în marș spre Palatul Dicasterial, așa cum s-a întâmplat la fiecare protest din această iarnă.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
unul din Oltenia a spus:
(decembrie 10th, 2017 at 20:23 )
Have the best winter – feasts ever and on July, the 21st, 2018 remember yourselves as Banat and Oltenia were together in 1718. May be long to you all !
INO a spus:
(decembrie 10th, 2017 at 21:31 )
SANTA!HO!HO!HO!NOTHING HAPPENS NOW!MAIBE LATER!IS TO COLD LET TO ENJOY CHRISTMAS AND DRINK PALINCA!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Cristi Nemilosul a spus:
(decembrie 11th, 2017 at 09:00 )
A fost masiv ! 300 spartani la protest si cam 300 la hora .Si multe petarde
Giani Coana Kirita a spus:
(decembrie 11th, 2017 at 09:42 )
Aia-i!
gringo a spus:
(decembrie 11th, 2017 at 09:51 )
proportia asta va fi definitiva. imbecili precum cristi nemilosul vor linge la infractorii psd, cei educati ies in strada sa lupte pentru o viata trăită in demnitate si civilizatie.
Stelian Victoriosul a spus:
(decembrie 11th, 2017 at 10:45 )
Oameni, victoria e a noastra. Azi 300 ca spartanii, maine 5000 ca huliganii ! Razbim !
Aux armes, Citoyens ! Marchons Marchons !
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- Ce influenţe pot avea alegerile din Bucureşti asupra Timişoarei
- E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
- Şag, o comunitate în plină dezvoltare. Confirmare de la prefectul Cornelia Micicoi
- Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
- A murit „Părintele”! Ioan Sdrobiș ne-a părăsit la 79 de ani
- Și-a găsit sfârșitul brusc, într-o stație de tramvai
- Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
- Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Administratie
Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
08 decembrie 2025
de: Marcel Hoster
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
07 decembrie 2025
Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
de: Marcel Hoster

Politica
Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
08 decembrie 2025
de: Alex Nestor
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
02 decembrie 2025
Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
de: Alex Nestor

Sport
A murit „Părintele”! Ioan Sdrobiș ne-a părăsit la 79 de ani
08 decembrie 2025
de: Daniel Neacșu
Antrenor carismatic cu ochi pentru tineri. Este cel care l-a promovat și pe Cristi Chivu în fotbalul mare de la 16 ani. A antrenat și CFR Timișoara. Ioan Srobiș a murit astăzi la 79 de ani, după o lungă suferință. Anunțul a fost făcut de Farul, o echipă pe care a antrenat-o în trecut. Poreclit...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
08 decembrie 2025
de: Daniel Neacșu
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
07 decembrie 2025
Târg special la mijloc de decembrie. Pentru Reli și lupta ei contra cancerului!
de: Daniel Neacșu
06 decembrie 2025
Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
de: Vlad Stoian
05 decembrie 2025
Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa
de: Daniel Neacșu

Sănatate
Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei
Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Institutul Oncologic Timișoara așteaptă transferul finanțării spre Programul Operațional Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, o nouă vizită specială la Centrul de Mari Arși Timișoara. Primii pacienți, din vara lui 2026
Spirometrii gratuite, două zile consecutiv, în Timișoara
CCIA Timiș organizează o nouă întâlnire de susținere a deschiderii unei secții de neurochirurgie pediatrică la Timișoara
Gastroscopii gratuite la Victor Babeș. Procedura permite depistarea precoce a cancerului gastric și a altor afecțiuni digestive
Medici’s Timișoara, Trofeul Pentru Excelență în Viziune Antreprenorială și Strategie Investițională – Praestatia Privata
Ritmul de construcție de pe șantierul Centrului de Recuperare de la Lovrin este unul bun
Timp liber și cultură
”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente
Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
„Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
ICE Town, patinoarul din parcul Iulius Gardens s-a deschis într-un decor magnific
Evenimentul Sărbători de Iarnă la Conacul Mocioni își așteaptă vizitatorii/Foto
Ziua Naţională a României la Sânnicolau Mare. Se vor aprinde şi luminile de sărbători
Atelier creativ de brățări și stegulețe și teatru interactiv pentru copii, în Iulius Town
Economic
Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
06 decembrie 2025
de: Marcel Hoster
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
03 decembrie 2025
Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
de: Marcel Hoster
28 noiembrie 2025
Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video
de: Marcel Hoster
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
08 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
08 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul
La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
08 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul
A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
08 decembrie 2025
de Daniel Neacșu
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul
Antrenor carismatic cu ochi pentru tineri. Este cel care l-a promovat și pe Cristi Chivu în fotbalul mare de la 16 ani. A antrenat și CFR Timișoara. Ioan Srobiș a murit astăzi la 79 de ani, după o lungă suferință. Anunțul a fost făcut de Farul, o echipă pe care a antrenat-o în trecut. Poreclit...
Citeşte tot articolul
Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
08 decembrie 2025
de Alex Nestor
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul
Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
08 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul
Luni dimineața, în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că unei persoane i s-ar fi făcut rău și ar fi căzut la pământ în timp ce se afla într-o stație pentru transport public, situată pe strada Coriolan Brediceanu din Timișoara. Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, fiind...
Citeşte tot articolul
Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
08 decembrie 2025
de Daniel Neacșu
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
08 decembrie 2025
de Marcel Hoster
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul





































Comentarii prin facebook