Victor Ponta a devenit cetatean al Republicii Serbia

Fostul premier Victor Ponta este, de joi, 11 ianuarie, și cetățean al Republicii Serbia, anunță presa de la Belgrad. Absolut întâmplător, în Serbia se află, de aproape un an, și bunul său prieten Sebastian Ghiță, acuzat de mai multe fapte de corupție în România, țară care încă nu a reușit să obțină extrădarea acestuia.

Victor Ponta va primi cât de curând pașaport sârbesc, susține cotidianul sârb Blic. Conform ziariștilor sârbi, fostul premier al României a primit cetățenie sârbă și pun acest lucru pe seama prieteniei dintre Ponta și președintele Aleksandar Vucic. „Sunt consilierul onorific al domnului Vucic din 2016 și am primit o calitate onorifică. Este cetățenie onorifică. Când mă lămuresc ce presupune, vă spun”, a declarat Victor Ponta, pentru stiripesurse.ro. Ponta a demisionat din funcția de prim-ministru la sfârșitul lui 2015, după protestele masive care cereau demisia guvernului, în contextul tragediei de la clubul Colectiv, în care au murit aproape 70 de oameni. Altfel, tot în Serbia, la Belgrad, trăiește, din aprilie 2017, omul de afaceri Sebastian Ghiță, prins în baza unui mandat de urmărire internațională. Ministerul Justiției a trimis cam tot atunci documentele pentu extrădarea acestuia, dar magistrații din Serbia nu se grăbesc să ia o decizie. Prietenia dintre Ponta și Ghiță este de notorietate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (ianuarie 12th, 2018 at 15:12 )

„Ponta a demisionat din funcția de prim-ministru la sfârșitul lui 2015, după protestele masive care cereau demisia guvernului, în contextul tragediei de la clubul Colectiv, în care au murit aproape 70 de oameni.” Ce e aia „aproape” 70 de oameni? Unii au murit pe jumătate, alţii pe treisfert? Nici chiar aşa, soro! CĂ nu eşti MIşu Brăileanu, să-i fluture ungurii pe catarg…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în lupta pentru podium, dar a obținut cu noroc doar un egal, în timp ce formația de baschet a pierdut în fața unui adversar tradițional, Dinamo, după un meci dominat de vizitatori. SCM Politehnica Timișoara și Potaissa Turda au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.