Demolam si apoi? Dobra: Mai mult ca sigur n-o sa primim finantare de la CNI pentru stadion!

E puțin probabil ca viitorul stadion al Timișoarei să primească finanțare de la Compania Națională de Investiții! Cu toate acestea, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, nu vrea să renunțe la ideea închiderii vechii arene. Oricum, nici nu se pune problema ca aceasta să fie transferată la Primăria Timișoara.

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a anunțat, acum câteva zile, că, din vară, Stadionul „Dan Păltinișanu” ar putea fi închis, pentru că nu mai prezintă siguranță. Primarul Nicolae Robu a replicat că, decât să fie închisă, arena ar fi mai bine să fie transferată către municipalitate, care ar fi dispusă să facă și investițiile de rigoare. Dobra respinge categoric oferta. „De ce să-l dăm la primărie, dacă nu este generator de venituri? Să-i încărcăm pe ei cu paguba? (…) Punctul meu de vedere, și în discuțiile cu specialiștii, este că trebuie să demolăm acest stadion, în momentul în care vom avea asigurată finanțarea și în momentul în care vom avea semnat contractul de execuție al lucrărilor pentru un nou stadion. Strategia așa trebuie făcută, în momentul în care avem contract de execuție, firma care execută lucrarea are obligativitatea să demoleze, ca să nu avem sincope și să nu rămânem cu un teren acolo nepus în funcțiune”, a declarat, în plenul CJ, social-democratul. Conform acestuia, eventualele investiții nu se justifică. „Cred că nu mai rentează o investiție în actualul stadion, pentru că ar necesita o investiție deosebit de mare, discutăm de ceea ce înseamnă reabilitarea infrastructurii, consolidarea tribunelor, ceea ce nu cred mai merită investiții. Stadionul este construit din 1960, cred că Timișoara merită un stadion nou modern. O să ne facem strategia financiară după ce o să avem documentele realizate ca să știm și valoarea estimativă a unei astfel de investiții”, a detaliat Dobra.

De unde vor veni banii pentru un nou stadion? Greu de spus, pentru că nu se pune problema unui proiect susținut financiar de Compania Națională de Investiții. „Trebuie să vă spun că mai mult ca sigur nu o să primim finanțare de la CNI pentru stadion. Trebuie să fiu sincer și corect în acest sens. Avem solicitare de la CNI pentru ceea ce înseamnă sala polivalentă. În momentul acesta, din punct de vedere al stadioanelor, CNI va investi în cele patru stadioane din București, pentru că au obligativitatea de a le pune în funcțiune în 2019, începutul lui 2020, suntem organizatori în ceea ce înseamnă o etapă în Campionatul European de Fotbal (…) Discutăm de finanțare în momentul în care știm valoarea estimativă a proiectului. Nu are rost să discutăm acum. Am dat drumul la un studiu de prefezabilitate cu o notă conceptuală. (…) În câteva luni va fi gata”, a explicat Călin Dobra.

Președintele CJ susține totuși că se va încerca obținerea de bani de la bugetul central, dar că nu ar fi imposibil ca stadionul să fie construit pe bani de la județ. „Normal că încercăm din toate punctele de vedere să atragem o finanțare externă, de la guvern. Dacă nu, important este să realizăm acest obiectiv. Putem să îl realizăm și din bugetul propriu al CJT. Până la urmă, e o investiție pe trei ani și putem să o etapizăm pe trei ani”, mai spus social-democratul. Călin Dobra nu vrea să audă de un transfer către Primăria Timișoara. „Nu înțelegeți că nu merită să se reabiliteze? Dacă primăria are bani, putea să realizeze un stadion nou modern. Nu știu de ce nu a realizat până acum. Transmit un apel spre primarul Nicolae Robu, să lase glumele și jocurile astea. Când discutăm că facem un stadion nou, lansează invitația să nu facem, să lăsăm la stadiul de muzeu, că îl reabiltează primăria. Vrem să facem o parcare de cinci etaje, nu e bună, mai punem două etaje. Fiecare să își vadă de activitatea lui și să realizeze obiectivele pe care și le-a asumat”, a conchis șeful CJ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (februarie 28th, 2018 at 14:21 )

CEL MAI O.K. AR FI SA OBTINETI APROBAREA DE LA MINISTERUL TRANSPORTURILOR, SA LUATI IN LOCATIE DE GESTIUNE -STADIONUL CFR, pe 49 de ani si sa reabilitati aceasta arena.
MACAR UN STADION DEC REZERVA SA AVEM , NU SA JUCAM LA severin, targu jiu, sau mai stiu eu pe unde.

@Oana Telescu a spus: (februarie 28th, 2018 at 14:49 )

Oricum, voi stiti numai sa pupati cururi, nu stiti sa dati cu pumnul in masa. Rusine!

Lae a spus: (februarie 28th, 2018 at 14:54 )

Lasa ca face guvernul stadion la Alexandtia in Teleorman, noua nu trebuie ca avem…

birlic a spus: (februarie 28th, 2018 at 15:25 )

pt. a va inchide gura la amandoi ,nu iasa lumea-n strada ,pt. ca nu ne intereseaza Urbea noastra ,mai mult purtam de grija altora ,mai Judeteana de partid tu nu esti nici cal nici magar ,macar Primu secretar pe vremuri cand spunea ceva se si facea ,tu cu sleatca ta cu tot oare de ce iei banii ,macar Lae se zbate pt. „Timisoara lui” da tu ,inafara de a da din gura ce faci .Daca nu faci ,macar nu mai incurca ,ca a mai fost unu ca tine ,care sa facut capitalist pt. 6 luni ,da pt. „Timisoara lui”a incercat macar sa faca ceva nu ,unde esti tu Boc ,si ca Prim Ministru si ca Primar ,unde esti tu Clujule ,tu Olguta cu Craiova ,tu Tg. Jiu cu Ponta…

ary a spus: (februarie 28th, 2018 at 16:04 )

Ce poti sa ceri de la acest cretin psdist.Nu ai bani sa il repari,nu primesti finantare pentru altul nou,atunci lasa-i pe altii care macar incearca,daca tu nu esti capabil de nimic.Tu dute si stai capra la olguta pe stadionul ei.

anteconbega a spus: (februarie 28th, 2018 at 17:47 )

Ionel a avut un „direct” pe TVR 3, azi, 28 februarie 2018, an bisect. Adjunctul dlui Grindeanu a discutat imperial pe teme sportive cu reporterul Florin, dovedind pricepere, destoinicie şi intuiţie feminină. Conform Domniei Sale, degeaba se zbate dânsul ca un zbat de vapor cu abur de pe canalul Bega, că ceva nu e în regulă în sportul timişean. Că de ce s-a apucat şi Timişoara să facă echipă de lupte, câtă vreme Lugojul a dat campioni olimpici şi mondial, că de ce ambiţii în tribune între Ripi şi ASU Politehnica, că de ce e aşa un mare ambâţ între Timba şi cealaltă echipă de fete din oraş, că ce frumos ar fi o frăţietate sportivă de clasă, ca pe vremea lui Postelnicu. Reporterul Mihoc, deşi a debutat în televiziune acu’ 13 ani, ca prezentator, pe când era încă student, nu a reuşit să facă faţă şuvoiului ideatic izvorât din înţelepeciunea organizatorică a doctorandului C.I.D.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.