Sase giratorii, sase arteziene, plus o fantana cantatoare! Asta propune in buget Primaria Timisoara

Vom avea nu doar o fântână muzicală, ci și fântâni ornamentale în mai multe sensuri giratorii din Timișoara! Toate sunt prevăzute în bugetul pe 2018, în faza de SF, iar primarul Nicolae Robu spune că sunt frumoase și fac aerul mai curat. Când vom putea admira din trafic artezienele nu se știe încă.

În 2012, când a câștigat primul mandat de primar, Nicolae Robu a anunțat că unul dintre proiectele la care ține foarte este cel legat de o fântână cu muzică și jocuri de lumini, care ar fi urmat să fie construită pe Bega. Pentru că soluția nu s-a dovedit viabilă, Robu a anunțat ulterior că fântâna va fi făcută nu pe apă, ci în Parcul Botanic. Decizia a stârnit o mulțime de reacții, fiind strânse chiar și semnături contra unei astfel de investiții. Și totuși, în bugetul pe 2018 este sunt prevăzute 60.000 de lei pentru studiul de fezabilitate, respectiv 1 milion de lei pentru proiect tehnic și execuție „Fântână ornamentală muzicală”. „Vom face, evident, fântâna cântătoare. Ați văzut ce îmi place formula asta lansată de hateri. (…) Ați văzut ce receptiv sunt eu, chiar și la hateri. Vom face și va fi un obiectiv foarte apreciat, vă garantez eu”, spune acum primarul Nicolae Robu. Întrebat dacă fântâna va fi făcută în Parcul Botanic, edilul a răspuns că nu e foarte sigur de asta, dar n-a vrut să dea detalii. „Specialiștii au temă de la mine să exploreze. V-am mai spus eu că am niște idei, dar nu are rost să stârnesc o discuție”, a completat acesta.

Nu va fi însă singura fântână pe care o vrea administrația locală. În buget sunt prevăzute sume pentru studiile de fezabilitate pentru mai multe fântâni ornamentale. Este vorba, mai exact, de cinci astfel de obiective, amplasate în sensurile giratorii de la Praktiker și Selgros, în Calea Lipovei, la Galeria 1 și în Piața Iuliu Maniu, ale căror SF-uri sunt estimate să coste 8.000 lei / bucata, cea de-a șasea urmând să fie în Piața Bălcescu, cu un SF de 12.000 lei. În februarie 2016, consilierii locali aprobau 15.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o fântână în Piața Bălcescu. Nu s-a făcut însă nimic până acum. „Fântânile sunt frumoase, contribuie la îmbunătățirea parametrilor aerului. De aceea ne orientăm spre așa ceva. Temele de proiectare nu sunt încă făcute. Vrem să facem fântâni, ne apucăm și de reabilitarea Fântânii cu Pești”, a explicat, pentru deBanat.ro, primarul Nicolae Robu. Pe de altă parte, municipalitatea își pregătește terenul pentru o cheltuială serioasă legată de fântâna cântătoare. În buget este trecută suma de 17,3 milioane de lei, credite de angajament, pentru această investiție. Până nu vor fi făcute SF-ul și proiectul tehnic nu se va ști însă exact cât costă fântâna.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (februarie 18th, 2018 at 07:41 )

Un sanatoriu pentru grandomanii care dau teme specialiştilor nu se construişte? Chiar pe insula din sensul giratoriu? O clădire cu uşi paralele şli geamuri subterane? Freddy, ieşi la luptă, că fără Radu Ţoancă în Primărie nici ţurca nu mai e ce-a fost odinioară!

birlic a spus: (februarie 18th, 2018 at 10:53 )

Spitalul 9,ce sanatoriu?

Ron a spus: (februarie 18th, 2018 at 16:46 )

Imbecilul de Robu nu se putea gândi să prevadă în planurile de cheltuieli ale orașului decât asemenea prostii, exprimându-și obsesia lui bolnavă pentru fântâni „cântăcioase”, cu multe sclipiciuri și sensuri giratorii înconjurate de multe semafoare total inutile. Asta în vreme ce primarii din Cluj și Oradea cumpără atuobuze noi, tramvaie noi și troleibuze noi pentru transportul comun urban și vin și cu alte inițiative absolut utile orașelor lor. Acestea vor avansa rapid și vor deveni zone economice preferate și de investitori, în vreme ce Timișoara se va scufunda tot mai mult în Kitsch-ul și inițiativele costisitoare și inutile ale acestei catastrofe de primar. Cineva, care a fost student la politehnică în vremea când Robu era doar asistent, mi-a povestit că omul era luat în râs de toată lumea pentru prostia lui trufașă și era disprețuit pentru caracterul lui infect, pentru oportunismul lui. „Era și este în continuare un jeg absolut, un cretin.” Așa că nu mă miră „mărețele realizări” avute în vedere de acest individ anormal și grandoman: fântâni cântătoare, sensuri giratorii și tot felul de pasaje subterane costisitoare, metrouri imposibil de construit în Timiușoara fără miliarde de euro.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.