Gaura sub balconul de la Vicariatul Sarbesc. Cladirea a fost refacuta in 2014

După doi ani și jumătate de lucrări și circa 140.000 de euro, clădirea Vicariatului Ortodox Sârb a fost dezvelită, în 2014, în toată splendoarea ei. Acum însă, o gaură uriașă se cască sub balconul imobilului din Piața Unirii. Cei de la Vicariatul Sârbesc nu vor să comenteze, dar cert este că se caută o firmă care să repare, după ce societatea a lucrat în trecut a intrat în faliment.

Reabilitarea clădirii Vicariatului Ortodox Sârb a început în octombrie 2011. Lucrările prevăzute iniţial au fost de refacere a faţadei, împreună cu componentele artistice, de recondiţionare a tâmplăriei faţadei, refacerea cornişei şi a elementelor de tinichigerie. Ulterior, şantierul a fost oprit din cauza problemelor de structură descoperite. În prima fază s-a constatat o fisură care cobora dinspre turnul din stânga frontonului până la baza unui geam de la etajul I, determinând înclinarea spre interior a turnului din stânga frontonului. La finalul lucrărilor de consolidare, turnul a rămas însă uşor înclinat. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 620.000 de lei, din care 175.000 de lei de la Episcopia Ortodoxă Sârbă a Timişoarei, o contribuție importantă având-o un producător autohton de bere. „Lucrările au durat foarte mult, au fost și de migală, au fost și diverse poticneli de parcurs, dar important este că s-a ajuns la acest final fericit. Primăria s-a angajat să sprijine această lucrare pentru că, pe de o parte, sprijinim toate cultele și, pe de altă parte, pentru că avem de-a face cu o clădire monument, amplasată în minunata Piață a Unirii”, spunea, la vremea respectivă, primarul Timișoarei. Clădirea, construită în 1748, a fost restaurată ultima dată în 1907. În 1984, arhitectul Șerban Sturdza a făcut unele cosmetizări exterioare.

Acum, la numai patru ani de la terminarea șantierului, imobilul are din nou probleme. Cei care trec prin Piața Unirii au văzut deja că de la balconul Vicariatului Sârbesc se desprind bucăți de tencuială. Reprezentanții Vicariatului nu vor să comenteze oficial acest lucru. Sursele noastre spun însă că s-a încercat remedierea problemei și contactarea firmei care a realizat lucrarea de renovare. Devicon SRL a rămas cu un… „rest” după ce a dat schelele jos, și anume exact consolidarea balconului din care acum pică bucăți de tencuială. Fără succes însă. Firma este în faliment din toamna trecută. Balconul ar trebui consolidat și refăcute ornamentele. Va trebui însă folosită rășină, care este mai rezistentă decât ghipsul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii

Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean
Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.