Începe FEST-FDR. Weekend cu thriller cu 10 porunci, Subcarpați, Familia Fără Zahăr și-o poveste la înălțime

Nouă zile. Atât durează, în această primăvară cu parfum de vară, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Organizat de Teatrul Național, evenimentul începe sâmbătă și programează spectacole unul mai fascinant ca altul în sălile TNTm și în afara lor.

FEST-FDR este organizat de Teatrul Național, susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, cu sprijinul UNITER, și este singurul festival din România dedicat dramaturgiei naționale. Anul acesta, conceptul în jurul căruia se desfășoară cele nouă zile este Involuție – Revoluție – Evoluție. „Dacă, în mod sigur, într-un festival nu încerci să marchezi involuția unui proces artistic, este imperios necesar să vorbești despre evoluția și, uneori, chiar despre revoluția stilistică a dramaturgiei românești actuale, care începe să se consolideze pas cu pas și care, îmbucurător, primește suflul proaspăt al unor noi condeie. Despre calitate, valoare și reprezentativ este vorba și în selecția europeană. Regizorii Luk Perceval și Milo Rau. Compania Zahrbat și Compania Pál Frenak. Dramaturgul Dejan Dukovski”, spune Oana Borș, selecționerul și coordonatorul FEST-FDR2018. Spectatorii sunt așteptați la Sala Mare, Sala 2 și Studio „Uțu Strugari”, dar și în Piața Victoriei și în Parcul Civic, lângă Sala 2. La spectacolele în aer liber accesul este gratuit. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, www.tntimisoara.com.

Vor fi 23 de spectacole de teatru, muzică, dans, teatru acrobatic la înălțime sau teatru cu păpuși în mărime naturală. În prima zi, sâmbătă, 5 mai, la ora 19, în Sala Mare, este programat „10”, un spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Descris drept un amestec „ironic, trist, funny, uneori cinic și alteori pur și simplu frumos”, este semnat de Radu Alexandru Nica, unul dintre cei mai interesanți regizori români, și pleacă de la o piesă semnată de tânărul dramaturg Csaba Székely. De la ora 21, în Parcul Civic, se întâmplă un concert Subcarpați, care închide simbolic primul modul al Atelierului Identitate. Trei dintre tinerii care au participat la Atelierul Identitate vor urca pe scenă, alături de Bean MC și vor cânta împreună la caval.

Duminică, 6 mai, de la ora 11, în foaierul Sălii 2 va avea loc o masă rotundă cu tema „De ce-ai plecat? De ce-aș mai fi rămas? Fenomenul emigrării din România centenară”. Aceasta este moderată de jurnalistul Mihai Brezeanu (Liternet, Dilema veche, Scena 9) și propune o înțelegere a unuia dintre cele mai fierbinți subiecte ale societății românești. La ora 17, Librăria „La două bufnițe” este gazda lansării de carte „Dinăuntru. Un curs masteral de regie a teatrului contemporan și o selecție de articole”. Evenimentul prilejuiește întâlnirea cu două nume importante ale regiei românești: Theodor Cristian Popescu, de data aceasta în calitate de scriitor și Radu Apostol, care va prezenta volumul. La ora 19, la Sala 2 are loc spectacolul „Familia fără zahăr”, o coproducție Teatrul Mic și Centrul Educațional „Replika” din București. Este un spectacol muzical despre „familia la români”, pe muzica și versurile membrilor cunoscutei trupe Fără zahăr. Ziua se încheie în Piața Victoriei, la ora 22, cu un spectacol fenomenal de teatru acrobatic la înălțime: „Wanted”, prezentat de compania italiană eVenti verticali. Creația video, teatrul și acrobația se întâlnesc într-un spectacol în care screening-ul 2D fuzionează cu mișcările reale, în „3D”, ale actorilor-acrobați.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice

„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei
În urmă cu câteva zile, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunța că mai sunt doar câțiva metri de excavat la tunelul principal de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada Lugoj – Deva. Iată că acum aflăm că străpungerea ar urma să aibă loc vineri. Informația a fost furnizată de Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri e așteptată străpungerea tunelului principal de pe lotul Margina – Holdea/VIDEO
Doar 13 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a evocat investiţiile Primăriei Timişoara în educaţie.  Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 13. De această dată el vorbeşte despre investiţiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La 13 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz evocă investiţiile în educaţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.