Voluntari, o adevărata „bestia nera” pentru Poli Timișoara

4 din 4! Adică Poli a „reuşit” în acest campionat să piardă de patru ori în faţa unei echipe înfiinţate de câţiva ani, care între timp a reuşit un lucru imposibil, să câştige Cupa şi Supercupa României la fotbal. Vorbim de FC Voluntari!

Deşi bănăţenii s-au plâns de arbitraj în jocul de vineri, pe alocuri pe bună dreptate, nimic nu scuză gafele din defensivă şi faptul că în aproape 6 luni, Timişoara a obţinut o singură victorie în Liga 1. Revenind la joc, bănăţeanul Daniel Benzar a fost asul din mâneca ilfovenilor, acesta deschizând scorul şi obţinând un penalty. Un alt „as” a fost căpitanul Cânu şi tot pentru Voluntari, acesta greşind mingi bune şi certându-se la greu cu arbitrii. Unii jucători „îmbătrânesc” urât.

Chiar dacă Poli a avut o posesie mai bună, ocaziile mari le-au avut oaspeţii, care până la urmă au învins pe merit la Timişoara, şi în afara celor 3 goluri au mai avut o bară, alte ocazii, dar şi un 11 metri ratat. Aşadar, după un meci interesant, nefast pentru gazde, dar foarte fast pentru oaspeţi, Poli – Voluntari a fost 2-3 (0-2), după golurile marcate de Artean (61 – penalty), Roman (76), respectiv Daniel Benzar (7), Marinescu (44 – penalty), Bălan (66).

„Play-out-ul se joacă până în ultima etapă, sper să ne refacem şi să învingem Juventus etapa viitoare”, a spus Adrian Neaga la finalul partidei.

Poli Timişoara: Straton – Haruţ, Melinte, Cânu, Raţ – Munteanu, Artean, Enescu (Şeroni, 18), Ciucur (Ţigănaşu, 46) – Drăghici (Popovici, 79), M. Roman
Antrenor: Rică Neaga

FC Voluntari: Balauru – Pleaşcă, C. Achim, Horj, Bucurică – Novac, Sânmărtean (Lazăr, 80) – G. Deac (Căpăţână, 66), Marinescu (69, Ivanovici), D. Benzar – Ad. Bălan
Antrenor: Adi Mutu

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (mai 4th, 2018 at 20:53 )

S.P.P.!VAI DE MAMA VOASTRĂ!SĂ VEDEȚI MECIURILE CARE VIN ARANJATE ÎNTRE ECHIPELE DIN BUCALE!!ÎI VA FI FOARTE GREU LUI POLI SĂ SE SALVAZE DE LA RETROGRADARE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

Marcelu13 a spus: (mai 5th, 2018 at 07:41 )

Tripleta de aur, Birlica – opria – neaga. Ăștia da conducători. Primul un cvasinecuniscut, al doilea un figurant și un impresar care e unic în lume… Ca nu a transferat pe nimeni, iar al treilea un obscur antrenoras care nu are nici un rezultat în vreo 3 ani de breasla. Ăștia ne conduc, nu e de mirare unde suntem… Bravo dl robu.

birlic a spus: (mai 5th, 2018 at 08:07 )

inca o data se confirma ca Popica cu un lot mai slab a facut minuni ,acum nu mai exista nici-o tactica de joc ,fiecare joaca dupa ureche :Harut slabut ,cei doi centrali din aparare aerieni ,ce sa mai zic de Rat ,care a fost logica aducerii lui ,sa frece tusa Seroni ,Munteanu inexistent ,Ciucur asisderea ,va fi o minune daca scapam de retrogradare ,nu merita sa va mai punem la suflet, treba voastra si ca mine multi altii ,vai de capul vostru.

alex a spus: (mai 5th, 2018 at 10:23 )

parca pe CA(R)NU al acuzau IANCU si PORUMBOIU de blat si l-au dat afara,ieri se pare ca, ca(R)nu a luat salarile restante,si nu neaparat de la poli

@alex a spus: (mai 5th, 2018 at 13:11 )

adevar graita-i. acs poli este moarta. mai ramane sa-si ia jucatorii bani din vanzarea meciurilor. este CLAR prima echipa retrogradata.

Marcelu13 a spus: (mai 6th, 2018 at 00:17 )

Sa vedem justificările lui opria și Birlica. Doua nulități… Doamneeee. Pe opria îl avem acolo doar pt ca a împrumutat clubul. În rest, e un păcălici., care nu a transferat pe nimeni. Se lauda ca e mare impresar. Un zero barat. Pai sa ne spună și noua 3 transferuri realizate de el… Torje și ??? Penibil. Nici măcar Popescu nu a fost al lui, era a lui baban. Cum va pot mintii unii d-le Robu. Dar de fapt… Nici dvs nu va pricepeți. La revedere liga 1. La revedere ACS. Desființare scrie pe voi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.