Stirile din ziua: 14 iunie 2018

Nu vom avea prea curând Wi-Fi gratis cu bani de la UE. O eroare de soft a anulat proiectul

Primăriile din România s-au înscris degeaba la linia de fonduri europene prin care urma să fie finanțată instalarea în locurile publice a unor sisteme Wi-Fi care să ofere acces gratuit la internet. Comisia Europeană a anunlat procedura, după ce o eroare de soft la înscriere a permis unor primării să se înscrie înainte de deschiderea oficială a programului.

Intervenție în premieră națională la Timișoara. O pacientă cu varice a plecat acasă la câteva ore după ce a fost operată

La Spitalul Județean Timișoara a fost făcută, în premieră națională, o intervenție care a durat… cât o pauză de prânz. Pacienta a plecat acasă la câteva ore după operație, iar acum ar putea chiar să alerge!

cinematografe

Teatrul Maghiar primește de la Primăria Timișoara fostul Cinema Arta din Iosefin

La aniversarea de 65 de ani, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” primește, în sfârșit, mult doritul spațiu suplimentar pentru spectacole. E nevoie de investiții, însă fostul Cinema Arta și grădina sa de vară vor reveni la viață, după foarte mulți ani de degradare.

Ikea vine oficial la Timișoara. Momentan, cu un punct de colectare a comenzilor online

Încă nu s-a anunțat că se deschide magazin la Timișoara, dar clienții Ikea din vestul României vor putea să cumpere mai ușor produsele lor preferate, iar costul transportului este mult mai mic. Gigantul suedez deschide, în mai puțin de o lună, primele două Puncte de Colectare a Comenzilor Online din România. Unul dintre ele va fi la Timișoara.

Dosar penal pe numele senatorului PSD Eugen Dogariu?

Prefectura Timiș confirmă oficial faptul că a furnizat DNA documente referitoare la un transfer de terenuri efectuat în 2012, când prefect era actualul senator PSD Eugen Dogariu. Estte vorba de 1.000 de hectare de teren, care, foarte probabil, au ajuns în posesia unui afacerist apropiat de Dogariu, dar și de alți lideri ai PSD Timiș.

La Timișoara amenajezi și… iei amendă! Au făcut curat în fața blocului, cu voie de la primărie, și au fost sancționați de Poliția Locală

Ai spirit civic și vrei să te implici în mai binele comunității în care locuiești? Mai gândește-te! La Timișoara, asta ar putea să te coste 1.000 de lei, contravaloarea unei amenzi de la Poliția Locală, pentru că ai făcut lucrări neautorizate. Asta, deși aveai acord de la… primărie.

Vaporetto

Plimbările cu vaporașul pe Bega ar putea fi subvenționate de la bugetul local. Mai durează însă până pornesc

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” a fost înființată de guvern săptămâna trecută, din a patra încercare, dar asta nu înseamnă că vaporașele vor circula imediat. Va mai dura ceva timp, dar călătoriile ar putea fi gratuite, fiind subvenționate de la bugetul local.

Andrei Ujică vine la Ceau, Cinema! Autobiografia lui Ceaușescu, povestită chiar de regizor

Andrei Ujică, unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai Noului Cinema Nonficțional, va fi omagiat printr-o retrospectivă la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! El va veni la Timișoara, unde va susține și un masterclass. Veți putea (re)vedea cu această ocazie și „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”.

Implică-te și schimbă destine. Donează sânge pentru copiii internați la Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara

Înainte de concediu, când stocurile de sânge scad, ai ocazia să faci o faptă bună și să donezi pentru copiii de la „Spitalul Louis Țurcanu”. Poți fi și tu parte din campania lunară de donare de sânge „Implică-te şi schimbă destine”, organizată de Academia Mămicilor Timișoara.

Top