Polițiștii locali pe segway-uri în acțiune. Peste 400 de amenzi date șoferilor care ocupau pistele de biciclete

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care se deplasează pe două roți, polițiștii locali au continuat să efectueze verificări în căutarea conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele pentru bicicliști. De altfel, patrulele de polițiști locali pe segway-uri au ca prioritate deplasarea pe aceste piste și luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor care ocupă traseele dedicate bicicliștilor.

În ultimele trei săptămâni, polițiștii locali au aplicat un număr de 427 sancțiuni contravenționale în cazul conducătorilor auto depistați încălcând prevederile OUG 195/2002, sancțiunile fiind între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste. Foarte multe dintre constatări au fost în zona centrală a orașului, polițiștii locali având însă în atenție și celelalte zone în care se află piste pentru bicicliști. Deplasarea cu ajutorul segway-urilor s-a dovedit foarte eficientă, deoarece conferă polițiștilor locali mobilitatea sporită în a se deplasa acolo unde este nevoie pentru a lua măsurile legale care se impun, se arată într-un comunicat al Poliției Locale. Instituția face din nou apel la cetățeni ca, în cazul în care observă astfel de nereguli să sune la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112, sau la numărul de telefon înființat special pentru bicicliști 0356.913.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Politica vezi arhiva Politica

Primaria Timisoara

Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa

Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost inaugurat cel mai mare laborator de testare din rețeaua unui important producător german din domeniul automotive

Una dintre cele mai mari companii germane din domeniul automotive, a inaugurat, în cadrul uneia dintre unitățile sale de producție pe care o deține la Timișoara, o nouă locație pentru unul dintre cele mai mari laboratoare de testare din întreaga rețea a unităților din Europa. Noul laborator, proiectat de la zero, are în componență spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost inaugurat cel mai mare laborator de testare din rețeaua unui important producător german din domeniul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș este sărbătorit, în aceste zile, prin intermediul mai multor acțiuni dedicate momentului în care aici a fost instalat primul prefect al administrației românești, pe 28 iulie 1919, în persoana lui Aurel Cosma. Vineri dimineața, la Palatul Administrativ, a avut loc o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș. Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a găzduit ședința festivă dedicată Zilei Județului
Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
O femeie a fost rănită grav chiar pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în amiaza zilei de astăzi, 26 iulie. „Un tânăr în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 56 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Izbită pe trecerea de pietoni! Accident grav din cauza unui tânăr care nu a respectat o lege de circulaţie elementară
Încărcarea autobuzelor electrice din Timișoara va fi acum mai ușor de realizat. În această perioadă, municipalitatea montează 15 stații de încărcare rapidă pentru noile autobuze electrice.  Avantajul stațiilor rapide de încărcare este că permit încărcări de câte 10 minute între curse, iar astfel autobuzele pot avea continuitate pe traseu. În rest, la stațiile rapide încărcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează mai multe stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
Președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că este dispus să sprijine echipa de fotbal Poli Timișoara, dar numai până va atinge nivelul primei ligi, acolo de unde trebuie să se susțină singură, cu ajutorul sponsorilor și a drepturilor de televizare. Iar momentul în care echipa orașului va ajunge la acest nivel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis vrea să ajute echipa de fotbal Poli Timișoara pentru a ajunge în Liga 1. Momentul va coincide cu finalizarea noului stadion
După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timișoara are o nouă conducere executivă și tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon și Paul Codrea. Consiliul de Administrație este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (președinte), Călin Pașca (vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămășilă, Cristian Romoniță și Sașa Moza. Astfel, prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica are o nouă conducere executivă şi tehnică, după plecările lui Pantilimon şi Codrea
Potrivit unei inițiative legislative a senatorului USR de Timiş, Raoul Trifan, autoritățile vor notifica cetățenii că urmează să le expire cartea de identitate, pașaportul sau carnetul de conducere. Doar că, adoptată de Senat, iniţiativa USR este ţinută la sertar de PSD-PNL. Totuşi, de la 1 iulie, toți posesorii de permis sunt notificați automat prin SMS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apel la normalitate. Iniţiativa senatorului Raoul Trifan în care statul te notifică la expirarea actelor, pusă în practică… parţial!
Top