Simona Halep câștigă Roland Garros-ul! La 40 de ani de la victoria Virginiei Ruzici

Număr 1 cu adevărat! După 3 finale de Mare Şlem pierdute, dintre care două chiar la Paris, Simona Halep şi-a îndeplinit în sfârşit visul. Este numărul 1 mondial, dar, cel mai important, a câştigat turneul de la Roland Garros, după o nouă finală nebună.

Simona Halep a fost condusă cu 3-6 şi 0-2, dar şi-a revenit la momentul potrivit pentru a întoarce soarta partidei. Simo a câştigat setul 2 cu 6-4 şi decisivul cu 6-1! Această victorie vine la 40 de ani de la victorie Virginiei Ruzici din capitala Franţei, dar şi la 10 ani când Halep o învingea pe Ana Bogdan în turneul junioarelor de la Roland Garros. Ajutată de crainicul arenei, care i-a ținut „scărița”, Simona s-a urcat în tribună direct de pe teren, îndreptându-se spre loja în care se aflau părinții săi și Daren Cahill. Nadia Comăneci a fost printre primii spectatori care au felicitat-o. „Am încercat să nu mă gândesc ca ce a fost anul trecut. Aproape că nu mai puteam respira în ultimul set. Mă bucur că am reuşit aici, la turneul meu preferat. E minunat ce se întâmplă”, a spus Simona, imediat după meci. Simona Halep și-a primit trofeul din mâna Arantxei Sanchez, de trei ori câștigătoare a turneului de la Roland Garros, ultima dată în 1998. „Sper ca în viitor să mai joc cel puțin o finală aici, terenul este minunat. Ne vedem la anul!”, a spus numărul 1 mondial.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

MNB – Muzeul Național al Banatului

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

telefon

Telefonul fără fir din casă vă poate lăsa fără semnal la mobil. La fel, o jucărie cu telecomandă

Telefoanele fixe fără fir, jucăriile cu telecomandă sau dispozitivele de supraveghere pentru bebeluși vă pot lăsa fără semnal la... telefonul mobil. De aceea, trebuie să vă uitați dacă acestea corespund normelor europene. Dacă nu, ar fi indicat să le scoateți din uz.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Telefonul fără fir din casă vă poate lăsa fără semnal la mobil. La fel, o jucărie cu telecomandă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top