Timișorenii, iar în stradă: Noi nu suntem o natie de hoți! În marș spre Palatul Dicasterial / FOTO + VIDEO

Timișorenii au ieșit și ei în stradă, urmând exemplul Bucureștiului și al Clujului. Oamenii sunt nemulțumiți de felul în care majoritatea PSD-ALDE a decis să facă modificări la Codul de Procedură Penală, trecute pe foarte repede înainte în parlament, sunt cea mai recentă dovadă că guvernării PSD-ALDE nu e interesată decât să-și scape pielea.

La două zile la adoptarea „noaptea ca hoții” a modificărilor Codului de Procedură Penală, timișorenii au fost chemați să iasă și ei în stradă. „Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept și un stat banditesc. Ieșiți în stradă și spuneți «da» democrației, domniei legii și luptei anticorupție. Cereți demisia Guvernului, cereți demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, cereți majorității parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Președinte, spuneți-le că ei oricum nu scapă (…) Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul județean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituții și legi (…) România devine Koruptistan, iar democrația se transformă în cleptocrație”, a sunat invitația la protest.

Posted by Otilia Ghitescu on Wednesday, June 20, 2018

Cateva sute de oameni s-au adunat pe platoul din fata Operei, cu tobe, steaguri, pancarte si “catuse”.
Proiectul PSD de modificare a Codului de procedură penală a trecut luni, 18 iunie, de Camera Deputaților. Proiectul a fost adoptat cu 175 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și o abținere. Proiectul va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. PNL și USR au anunțat că-l vor ataca la Curtea Constituțională.
Update: In Piata Victoriei sunt peste 1.000 de oameni, care scandeaza contra guvernului, a parlamentului si a coalitiei PSD-ALDE.
Update2: Se pleaca in mars spre Palatul Dicasterial, străbătându-se Piața Libertății și străzile Alecsandri și Eugeniu de Savoya. Protestatarii au scandat contra PSD, a lui Liviu Dragnea și a CCR, îndemnându-i pe cei aflați la terase să li se alăture. În Piața Țarcului, oamenii au aprins lanternele de la telefoane și au scandat „Ole, ola, apărăm justiția”.

Posted by Otilia Ghitescu on Wednesday, June 20, 2018

Modificări CPP
revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluționarea cauzei nu este semnată sau redactată de judecătorul care a participat la proces
instanța de apel nu mai poate da o pedeapsă cu condamnare unei persoane achitate în primă instanță, decât dacă apar probe noi
dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise, cu excepția cazului în care se justifică interesul public „prevăzut de lege”
convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală
durata urmăririi penale este redusă la un an, iar în cazul în care procurorii nu reușesc să trimită în judecată persoana în cauză, dosarul se clasează automat

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3972″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 21st, 2018 at 13:37 )

Filosoful Mihai, bănăţean de baştină, Șora a fost îmbrâncit de jandarmi. Ieri seara acesta a publicat următorul mesaj „: Dacă un jandarm îmi spune „Mișcă-te mai încolo, moșule!“, nu mă supăr: pot înțelege că Jandarmeria română vrea să „elibereze“ cutare metru pătrat din Piața Victoriei; nu e cea mai fericită formulă de adresare, dar treacă! (am auzit atâtea, într-o viață de om). Însă când 10-15 băieți (musculoși, bine hrăniți și echipați) mă turtesc în pătrățelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria română este, în clipa de față, altceva decât ar trebui să fie. Ne așteaptă zile grele, dragi prieteni. Un lucru am înțeles aseară: cu cât suntem mai mulți, cu atât devin mai agresivi. LE ESTE FRICĂ DE NOI.”

Stelu a spus: (iunie 21st, 2018 at 14:27 )

Lasa prietene, aia de i-a slujit el la sfarsitul anilor ’40 si inceputul anilor ’50 (in frunte cu idolul lui feminin, Ana Pauker) nu s-au multumit doar sa-si imbranceasca adversarii ci i-au cam exterminat. Chiar si fizic, pentru ca social ei oricum nu au mai reprezentat o clasa. A se scuti cu dl Mihai Sora. Evreii au reusit sa-i condamne pana si pe cei care numarau victimele lagarelor de concentrare – exterminare (cazul Oskar Groning), deoarece au slujit un regim criminal. Si bine au facut. Noi ne facem idoli din exterminatorii nostrii. Mentalitate de popor vegetal.

anteconbega a spus: (iunie 22nd, 2018 at 07:02 )

Mihai Șora a acordat revistei „Observatorul Cultural” un interviu în care a fost întrebat: „Intre 1938 si 1948 ati avut o bursa la Paris. V-ati intors la Bucuresti in 1948, să va vedeti parintii, si n-ati mai putut reveni in Franta. Comunistii v-au blocat plecarea. Regretati ca n-ati revenit in Franta, ca nu v-ati implinit ca intelectual francez de origine romana? Răspunsul: ”- Nu regret nimic. Tin foarte mult la tara asta. In Franta făceam parte din Partidul Comunist. Venind în Romania m-am trezit din utopie”. Vorba ceea una-i, alta-i alta. O fi frumos marxismul în teorie, mai ales practicat de mica burghezie filosoafă, dar în practică e o răhățeală proletară cu pușcării.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.