Pompieri pe motocicletă! BMW-uri de ultimă generație pentru salvatori / FOTO

De acum, pompierii de la ISU vor putea ajunge mai ușor la intervenții în zone mai greu accesibile. Vor face asta pe două motociclete dotate cu tot ce trebuie, inclusiv cu defibrilator și camere video.

Cele două motociclete au fost cumpărate de Ministerul de Interne, în colaborare cu Fundația SMURD și un lanț de hipermarketuri. Sunt marca BMW și costă 25.000 de euro bucata. Ajung la 240 km/h, iar dotările includ camere video și tot echipamentul necesar pentru un paramedic, inclusiv un defibrilator portabil. „Pentru cele două motociclete am pregătit în prima fază 10 motocicliști, cinci pentru fiecare, astfel încât să putem asigura o permanență în ceea ce înseamnă menținerea lor în stare de operativitate. Acești 10 pompieri au urmat cursuri de paramedici. Pentru conducerea acestor motociclete au urmat și cursuri de conducere defensivă”, spune Lucian Mihoc, inspector-șef al ISU Timiș.

Timișoara este al patrulea oraș în care pompierii au astfel de vehicule de intervenție, după București, Constanța și Cluj. „Motocicletele care sunt la București, la Constanta și la Cluj, cumulat, au deja peste 10.000 de intervenții. Povești de cazuri care au fost salvate de paramedicii de pe motociclete până au ajuns echipele de intervenție sunt multe. Una dintre ele este un stop cardiac într-o garnitură de tren care era în Gara de Nord. Motociclistul, primul sosit, a intrat cu motocicleta în gară până la peron, a aplicat șocurile, cand a ajuns echipajul medical după el, pacientul deja avea ritmul cardiac stabilit. Acest concept înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în orașele aglomerate și în zonele foarte greu accesibile pentru mașini, până ajunge echipajul SMURD sau al Serviciului de Ambulanță în sprijinul paramedicului care este la fața locului (…) Scopul nu este să meargă motocicletele astea cu viteză mare, ci mai mult să treacă în zonele greu accesibile (…) Conceptul nu este numai în România. Am văzut conceptul și în alte țări unde rezultatele sunt foarte pozitive. Orașe cum ar fi Budapesta, Londra, Tel Aviv, Ierusalim, acestea folosesc motocicletele ca unul din componentele de răspuns la urgențele medicale de cod roșu și acest lucru încercam să-l implementăm și în România”, a declarat ministrul secretar de stat Raed Arafat, prezent la Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou cel mai greu încercat este mediul antreprenorial, afirmă Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, într-o analiză la sânge privind aşa-zisa “ordonanţă trenuleţ”. Printre efectele negative ale ordonanţei ar putea fi inclusiv emigrarea tinerilor specialişti, spune Drăgan. Florin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu

Baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss Timișoara sunt primii sportivi ai clubului bănăţean care joacă un meci oficial în acest nou an. Leii din Banat primesc vizita echipei CSO Voluntari. Partida contează pentru ultima etapă din turul Ligii Naționale și va avea loc sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara deschide balul sub panou cu un meci dificil pe teren propriu
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”

Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

”Cadoul” otrăvit pe care cei care utilizează autovehiculele pentru deplasare îl primesc în fiecare primă zi a noului an nu a lipsit nici în acest an. Așadar, prețurile la benzină și la motorină au fost majorate semnificativ, cu câteva zeci de bani, nu pentru că e război prin vreo țară din deșert, ci pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De pe străzile Timișoarei au fost adunate anul trecut, în perioada ianuarie – noiembrie, aproximativ 7.000 de tone de deșeuri abandonate pe strada, de asemenea, alte 14.000 de tone au fost aduse, din propria inițiativă, de cetățeni la centrele de colectare voluntară. Primăria Timișoara a plătit, în perioada amintită, peste 14 milioane de lei pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de salubritate a ridicat 7000  de tone de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei
Seria evenimentelor muzicale susținute pe scena amenajată la Târgul de Crăciun, în Piața Operei din Timișoara se încheie duminică, cu concertul sârbilor de la YU Grupa, după ce sâmbătă vor urca pe scenă Bilja Krstić, împreună cu Bistrik Orchestra. Sâmbătă, 4 ianuarie, la ora 18:00, vor urca pe scena din Piața Victoriei Bilja Krstić și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilja Krstić & Bistrik Orchestra și Yu Grupa încheie seria concertelor din Piața Operei, susținute cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Societatea Aquatim a reușit anul trecut, cu fonduri europene, să reabiliteze 40 de kilometri de rețea de apă, respectiv 20 de kilometri de canalizare. În anul 2024 s-a finalizat cea mai mare parte a lucrărilor din cadrul contractelor de lucrări pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare aferente municipiului Timișoara.  Astfel, s-au semnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqutim a reabilitat la Timișoara în 2024 40 de kilometri de rețea de apă și 20 de kilometri de rețea de canalizare
2024 a fost anul în care Art Encounters a redefinit granițele dialogului cultural, arată reprezentanţii fundaţiei. Evenimentele Art Encounters au atras peste 10.000 de vizitatori, oferind o experiență artistică completă și diversă. Anul 2024 a însemnat la Art Encounters:  5 expoziții 8 evenimente dedicate expozițiilor Peste 000 de vizitatori Peste 30 de tururi ghidate susținute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters a redefinit granițele dialogului cultural în 2024
Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
22 februarie este ziua în care se va relua activitatea fotbalistică judeţeană. Atunci este programat primul tur al Cupei României. S-au înscris pentru această fază echipe din Municipiu (Liga 6), Promoţie (Liga 6) şi Campionatul Judeţean (Liga 5). Iată şi programul turului 1, aşa cum a fost întocmit de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş: AS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României
Top