Reunire alb-violetă și la handbal. Salarii mai mici, speranțe mai mari

Băieții în alb-violet s-au întâlnit în noua formulă pentru campionatul Ligii Naționale, care va începe în 5 septembrie. Echipa are un program gradual de intensitate a efortului, urmând ca de luni să intre într-un ritm mai intens din punct de vedere fizic.

Reunirea din această vară a venit și cu vestea renegocierii salariilor, pentru ca gruparea alb-violetă să se încadreze în bugetul pe acest an. „Vreau să păstrăm tot lotul prin această renegociere a banilor pentru băieți. Le mulțumesc jucătorilor care ne-au fost alături și acum au plecat la alte cluburi și în aceeași măsură le doresc bun venit și succes celor care au făcut primul antrenament cu noi. Mă bucur că am adus înapoi toți jucătorii din Timișoara, care au evoluat în Liga Națională. Pentru mine e un succes, în mod special, readucerea lui Marius Sadoveac”, a spus managerul sportiv Dan Dumitru. El a adăugat că clubul de handbal va atrage din fonduri private cam 150.000 de euro.

„Le mulțumesc și jucătorilor că au arătat înțelegere pentru renegociere înțelegerilor și sper să atingem obiectivele propuse – un trofeu sau o medalie – într-un campionat foarte dificil contra unor cluburi care au transferat jucători competitivi”, a mai spus conducătorul clubului de handbal. Antrenorul Pero Milosevic a acceptat primul situația grea prin care trece, din nou, clubul, dar și-a dorit să păstreze unit grupul pe care l-a gândit de la începutul acestui an pentru campionatul 2018-2019. „Important este ca aceste probleme să fie rezolvate până la încheierea sezonului, iar noi să obținem rezultate bune. Portarii Kocic, Varo și Tcaciuc, interul Dragas, pivotul Pribanic sunt băieții noi pe care-i avem. Lor li se adaugă tinerii Trifu și Pal pentru îndeplinirea condiției unui jucător tânăr pe foaia oficială”, a spus tehnicianul muntenegrean. Referitor la reducerea salariilor, Pero a adăugat: „Suntem toți în aceeași barcă și tot așa trebuie să continuăm; puteam să renunțăm la 3-4 contracte grele și ne-am fi încadrat în buget, dar am fost de părere că împreună putem să creăm o atmosferă bună pentru a reuși o performanță notabilă!”.

Programul amicalelor prevede la fiecare final de săptămână (de obicei vineri și sâmbătă) partide de verificare: în 3 și 4 august o dublă cu CSM Școlar Reșița, în 10, 11 și 12 august un turneul la Baia Mare (cu Minaur, CSU Suceava și Potaissa Turda), în 17 și 18 august meciuri în Serbia cu Metaloplastika Sabac și Dinamo Pancevo, în 24 și 25 august Cupa Politehnica la sala „C. Jude” alături de Minaur, Metaloplastika și un adversar ce va fi stabilit în zilele următoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.