Teatrul Maghiar a primit oficial Cinema Arta și aduce 250.000 de euro pentru reabilitare!

Veste cu adevărat bună din cartierul Iosefin. Fostul Cinema Arta, degradat până peste poate, a intrat, pentru următorii 25 de ani, în administrarea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Noul administrator are și primii bani pentru reabilitare: un sfert de milion de euro, din fonduri private!

Primăria a preluat, în luna aprilie, cele 7 cinematografe pe care le-a câștigat în instanță în procesul cu RADEF, dar și Cinema Studio. La începutul lunii iunie a fost semnată o primă declarație de intenție pentru transformarea unuia dintre ele în centru cultural, cu cinema de artă și alte facilități pentru cei pasionați de film, urmând să se decidă dacă acesta va fi la Timiș sau la Studio. Acum, un alt fost cinematograf a primit oficial o destinație clară. Protocolul prin care fostul cinematograf și grădina de vară vor fi atribuite teatrului a fost semnat acum o lună și jumătate, iar în plenul din 27 iulie consilierii locali au votat și proiectul privind „transmiterea în administrare către Teatrul Maghiar de Stat «Csiky Gergely» Timişoara a sălii de spectacole şi a grădinii de vară aparţinând Cinematografului Arta, situat pe str. Iancu Văcărescu nr. 18”.

Cinematograful Arta, cu sală şi grădină de vară, este situat in cartierul Iosefin şi este unul dintre vechile cinematografe ale oraşului, fiind construit prin contribuţia comunităţii locale. Cinema Arta a fost inaugurat în 1926 şi, până în 1948, s-a numit Regal. A funcţionat ca cinematograf până în 2000. Spaţiul şi-a pierdut apoi funcţia culturală, fiind abandonat de RADEF şi degradându-se an de an, până a devenit inutilizabil.

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a cerut acest spațiu încă de la finele anului trecut. „Considerăm reinserţia cinematografului Arta în circuitul cultural al oraşului unul dintre beneficiile de durată ale acestei iniţiative, în perspectiva proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană (…) perspectivele vizează amplificarea, redimensionarea spaţiilor de joc şi repetiţie, prin reinserţia în circuitul cultural al oraşului a unui spaţiu neglijat într-unul din cartierele municipiului. Considerăm o prioritate expunerea activităţii noastre teatrale în zona excentrică a oraşului, în cartiere, în special în cele istorice care coincid ca destin citadin cu istoria teatrului maghiar. (…) De asemenea, intenţionăm şi prezentarea misiunii cinematografice iniţiale a spaţiului vizat prin destinarea uneia dintre săli programului de teatru cinema (proiecţii pentru public a marilor capodopere teatrale ale teatrului timişorean), festivaluri de film european, film de artă şi film pentru tineret. Totodată, se are în vedere utilizarea spaţiului pentru evenimente teatrale pentru copii, dar şi organizarea acestuia ca un centru cultural de proiecte ale comunităţii”, se precizează în solicitarea adresată PMT.

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” solicita ca spațiul din Iosefin să-i fie dat în administrare pentru 25 ani. Vechiul cinematograf are însă nevoie de reparații capitale, pentru a putea fi reintrodus în circuitul cultural al orașului. Vestea excelentă este că teatrul maghiar nu va aștepta ca municipalitatea să aloce bani pentru începerea lucrărilor. Cei de aici vin cu o contribuție financiară importantă. Este vorba despre o convenţie de finanţare încheiată cu Fondul Bethen Gabor Alap Ungaria, pentru nu mai puțin de 250.000 euro, sumă care va fi utilizată pentru începerea șantierului de reabilitare. „Suma este destinată exclusiv acestui obiectiv. Nu este de ajuns, dar, per ansamblu, e o bucurie că vechile cinematografele au parte și de fonduri private pentru reabilitare. Este acest caz, este și cazul viitorului cinematograf de artă, pentru care am semnat acel parteneriat. Nu e de ajuns, dar este un început, poate vor urma aceste exemple și alții”, a spus, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Viitorul cinematograf de artă va fi renovat cu sprijinul companiei Groupama, care va oferi în jur de 100.000 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.