„Disidentul” PSD Alfred Simonis îl atacă pe Dragnea fără să-i spună numele

Deputatul Alfred Simonis a avut un moment de glorie când premierul Sorin Grindeanu a fost mazilit de propriul partid. Atunci junele parlamentar de Timiș s-a comportat ca și cum nu ar fi fost pesedist, ci pur și simplu un om normal. A uitat de sabia lui Dragnea de deasupra capului și a insinuat că în partid nu e democrație. Evident că nu a greșit și, poate, pe viitor una din încăperile sediului PSD Timiș, eventual chicineta, va primi numele Alfred Simonis, după revenirea în politică a fostului premier. Până atunci însă, tânărul parlamentar a intrat într-o campanie de supraviețuire politică și nimic mai mult. Efortul făcut de dumnealui anul trecut pentru demnitate și democrație în partid s-a transformat într-un pârț, iar restul energiei sale politice avea să se petreacă în surdină și mult mai umed, în izmana internă a partidului.

Zilele trecute, omul a prins glas și asaltul asupra primarului Nicolae Robu a găsit ca bun prilej de atac schimbarea directorului Sorin Supuran de la societatea de transport local. Nu contest aproape nimic din ce spunea cu această ocazie Alfred Simonis. Că liberalii din consiliul de administrație al STPT nu ar fi mișcat o unghie măcar pentru această „lovitură de palat”, dacă președintele PNL Timiș, același Nicolae Robu, nu ar fi pornit samavolnic această acțiune. Firește că așa a fost, nu trebuia să ne zică Alfred Simonis acest lucru. Mult mai interesante mi s-au părut însă cuvintele alese de domnișorul deputat, preocuparea sa pentru dreptate și democrație în partidul altuia.

„Cât de naiv să fie cineva să creadă că Nicolae Robu n-avea habar de lovitura de palat de la STPT (RATT)? Primarul, înconjurat mereu de aplaudaci și lichele care îi aprobă orice inepție, pretinde acum că nu știa nimic despre decizia Consiliului de Administrație al STPT prin care a fost schimbat directorul general. Mai mult, nici nu părea deranjat de excesul de personalitate al slujitorilor săi. Vă puteți imagina că Nicolae Bitea, care nici nu respiră fără aprobarea lui Robu, a schimbat din proprie inițiativă directorul uneia dintre cele mai importante societăți din Timișoara? Să fim serioși, asistăm la un scenariu prost scris de Nicolae Robu și pus în practică mișelește de personaje gen Bitea și Buboi”, a scris Simonis pe Facebook.

Bravos, dle Simonis. Acum ia pune matale mâna pe tastatură și înlocuiește numele Robu cu Dragnea și numele Bitea și Buboi cu Nicolicea sau Iordache. Și, oarecum fără legătură cu subiectul, cel al lui Supuran cu al lui Grindeanu, prietenul de „disidență”. Este că se potrivește? Orice om de bun simț observă cum legislația penală din țara asta e schimbată de «slujitorii» lui Dragnea, cel care pretinde că nu știe nimic despre ce legiferează toxic PSD, dar manevrează tot ce se mișcă în țara asta sub privirea a tot felul de oportuniști, «aplaudaci și lichele» – printre care și eu – care îi aprobăm «orice inepție». Vă puteți imagina că un individ precum Iordache, care nici nu respiră fără aprobarea lui Dragnea, a schimbat din proprie inițiativă toată fundația sistemului juridic din România? Să fim serioși, asistăm la un scenariu prost scris de Liviu Dragnea și pus în practică mișelește de personaje gen Toader sau Nicolicea, cu susținerea mea și a găștii de senatori și deputați cu care merg degeaba la București, ar fi trebuit să scrie Simonis pe Facebook. Dar nu scrie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (august 2nd, 2018 at 14:53 )

Eugene, m-a uns la suflet articolul tau. De pus in rama. BRAVO!!!!!

 
Luci_Pop a spus: (august 2nd, 2018 at 15:44 )

Alta eroare a politicii timisene. PSD, PNL, PMP, ALDE – niste mizerii.

 
anteconbega a spus: (august 4th, 2018 at 12:14 )

DAR USR, care l-a îndepărtat pe Nicuşor Dan de la cârma navei în derivă? Freddy la primărie!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Gabriel Oprea la Timișoara: „Nimeni nu te bagă în seamă în politică, dacă nu are nevoie de tine”

Gabriel Oprea a venit la Timișoara pentru a reconstrui partidul, cu ajutorul membrilor săi. În urbea de pe Bega s-au întâlnit reprezentanții filialelor județene din această parte de țară. Oprea a dat și ținte precise filialei județene a UNPR, care este condusă de UNPR. Bojin trebuie să tripleze numărul de membri al filialei în câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gabriel Oprea la Timișoara: „Nimeni nu te bagă în seamă în politică, dacă nu are nevoie de tine”
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Aproape, dar nu destul! Halep pierde o finală pe care a avut-o în mână

După câteva zile de vis, încununate cu o calificare în semifinalele Fed Cup, dar și în ultimul act al puternicului turneu de la Doha, Simona Halep a capotat când cei mai mulți dintre suporteri se așteptau la o victorie. Jucătoarea constănțeancă a avut un set avans și a condus cu break în setul doi, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape, dar nu destul! Halep pierde o finală pe care a avut-o în mână
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Pași înainte spre Centura de Sud a Timișoarei – încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor

Se mișcă lucrurile pentru Centura de Sud. Locuitorii dintr-o localitate din Timiș pe unde va trece centura au fost anunțați că încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor. Primăria din Sânmihaiu Român a anunțat locuitorii comunei că firma S.C. M&G SRL va începe în perioada imediat următoare măsurătorile topo-cadastrale pentru exproprierea terenurilor necesare realizării centurii. Contractul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași înainte spre Centura de Sud a Timișoarei – încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor

Economic vezi arhiva Economic

Peste două mii de timişeni au aplicat pentru programul Start Up Nation

Marţi s-au încheiat înscrierile la România Start Up Nation, program guvernamental prin care firmele noi primesc finanțări nerambursabile de până la 200.000 de lei. Timişul conduce topul la nivel naţional, cu 2014 firme înscrise. La nivel național s-au înscris în acest program 33.514 firme, în creștere cu peste 50% față de ediția precedentă. Cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste două mii de timişeni au aplicat pentru programul Start Up Nation

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se mișcă lucrurile pentru Centura de Sud. Locuitorii dintr-o localitate din Timiș pe unde va trece centura au fost anunțați că încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor. Primăria din Sânmihaiu Român a anunțat locuitorii comunei că firma S.C. M&G SRL va începe în perioada imediat următoare măsurătorile topo-cadastrale pentru exproprierea terenurilor necesare realizării centurii. Contractul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași înainte spre Centura de Sud a Timișoarei – încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor
Gabriel Oprea a venit la Timișoara pentru a reconstrui partidul, cu ajutorul membrilor săi. În urbea de pe Bega s-au întâlnit reprezentanții filialelor județene din această parte de țară. Oprea a dat și ținte precise filialei județene a UNPR, care este condusă de UNPR. Bojin trebuie să tripleze numărul de membri al filialei în câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gabriel Oprea la Timișoara: „Nimeni nu te bagă în seamă în politică, dacă nu are nevoie de tine”
BIblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara continuă și în 2019 inițiativa lansată anul trecut. La finalul fiecărui semestru sunt premiați cei mai activi cititori, atât interni, cât și externi. Celor mai activi utilizatori ai Bibliotecii UPT li se vor înmâna diplome și premii surpriză, în cadrul unei festivități care va avea loc miercuri, în data...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei mai activi cititori, premiați de Biblioteca Universității Politehnica Timișoara
La propunerea primarului Nicolae Robu, consilierii locali au votat pentru ca celebra Sanda Greblă să primească un nou mandat de patru ani în CA al RETIM. Fostă consilieră a primarului, Greblă conduce în cadrul primăriei o structură care se ocupă de implementarea proiectelor de capitală culturală. Meritocraţii crescuţi în umbra primarului Nicolae Robu sunt atoateştiutori,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la cultură la gunoaie şi retur. Sanda Greblă, încă patru ani la RETIM
Câteva sute de timişoreni s-au adunat vineri seara în legendara locaţie a Pieţei Operei, în semn de solidaritate cu Laura Codruţa Kovesi. Aşa cum se ştie, noua secţie de investigare a magistraţilor a început urmărirea penală împotriva fostei şefe a DNA în momentul în care aceasta se pregătea să fie audiată în Parlamentul European pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de timișoreni protestează în Piața Operei din Timișoara: „vrem Justiţie, nu corupţie!” / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com