Primăria Timișoara, acuzată de discriminare. Pentru că străinii nu plătesc parcare

Primăria Timișoara, amendată pentru TimPark

TimPark

Un timișorean a dat în judecată PMT și a făcut o reclamație la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru că, spune el, șoferii cu numere de România sunt discriminați, în condițiile în care străinii nu plătesc parcarea în orașul de pe Bega. CNCD a recomandat CL Timișoara să schimbe regulamentul, dar consilierii locali au decis să mențină prevederea cu cântec.

Din 2013, străinii cu mașini înmatriculate în țara în care își au domiciliul sunt scutiți de plata parcării în Timișoara. Lor le era imposibil să facă plată prin SMS-uri date la numere scurte, aceasta fiind și motivarea prezentată de cei de la SDM. Un timișorean nemulțumit a dat în judecată și municipalitatea, și societatea de drumuri, făcând și o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. E adevărat că a făcut această sesizare în 2016. „De ce un cetățean român care circulă dintr-o altă localitate decât orașul Timișoara tranzitează orașul și este obligat să plătească parcarea, iar un cetățean cu domiciliul în alt stat care conduce un autovehicul înmatriculat în statul de domiciliu, este exceptat de la regulă și nu va plăti parcarea?”, a notat reclamantul. El a cerut CNCD să oblige CL Timișoara să anuleze, printr-o HCL, amenzile emise și neachitate în baza Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Timișoara.

CNCD spune că e discriminare

Colegiul director al CNCD a respins solicitarea privind anularea amenzilor emise și neachitate, dar a considerat că măsura de scutire de la plată a străinilor este discriminatorie. „Scutirea de taxă aferentă, în opinia Colegiului, nu este una justificată și nu are nicio rațiune turistică ori economică (…) un aspect definitoriu al discriminării îl constituie diferența de tratament bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis/restrictiv, care dă dreptul unei categorii de persoane să se bucure de gratuitate la parcarea autovehiculului în orașul Timișoara față de cealaltă categorie de cetățeni care își au domiciliul și vehiculul înmatriculat în Timișoara și nu doar pentru aceștia, ci pentru toți cetățenii români care tranzitează ori staționează în oraș. Ca atare, există în mod vădit o ilegalitate de tratament aplicat persoanelor care conduc autovehicule în interiorul orașului Timișoara”, au decis cei de la consiliu. Ei au sancționat cu avertisment CL Timișoara și au recomandat eliminarea prevederii respective. Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.

Adresa CNCD a ajuns și pe ordinea de zi a ultimului plen, fără însă ca aleșii să fi citit exact conținutul acesteia. Ei au cerut explicații de la primarul Nicolae Robu, care le-a spus că, de fapt, aceasta se referă la o eventuală reintroducere a vechilor tichete de parcare, care să poată fi cumpărate de la chioșcuri. „Vor să ne oblige – noi acum plătim și cu cardul de pe telefon, să reintroducem, să plătim angajați, să cheltuim pe bilete de parcare, să se învârtă în jurul mașinilor, să vadă ce se întâmplă. Acești oameni m-au amendat pe mine pentru că am spus să-și plătească impozitele. Vor să ajungă să introducem ca să poată acei cetățeni să își cumpere. Avem câteva sute de străini, 1.000 de străini, cât o să se strângă. În curând o să se poată plăti de către oricine cu telefonul, ca aparat, dar de pe card. Poți să fii străin, de unde ești, și vei putea plăti. E vorba despre încasări foarte mici de la străini care vin cu mașina aici”, a afirmat edilul. Consilierii locali au fost apoi de acord cu menținerea hotărârii care scutește străinii de plată. Mai trebuie spus că reclamantul, care a dat în judecată atât Primăria Timișoara, cât și Societatea de Drumuri Municipale, a pierdut procesul și a fost nevoit să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 2.900 de lei.

Idei avem, stăm mai prost cu parcările

În 2017, primarul Nicolae Robu aducea pe ordinea de zi a plenului CL un proiect care prevedea reducerea cu 20% a taxelor de parcare pentru șoferii care au domiciliul în Timișoara și mașinile înmatriculate aici. Propunerea a căzut însă. Ulterior, edilul declara că ar fi normal ca locurile de parcare dintre blocuri să fie folosite numai de șoferii cu mașini „de Timiș”. „Sunt foarte multe nemulțumiri care au ajuns la mine, că locurile de parcare dintre blocuri sunt în mare parte ocupate de mașini cu numere de înmatriculare din Mehedinți, Gorj, Dolj, Caraș-Severin și așa mai departe. Proprietarii lor sunt bineveniți, Timișoara are nevoie de ei, dar ei trebuie să accepte spiritul Timișoarei și să-l îmbogățească. Cetățenii îmi cer – și o să fac un sondaj pe Facebook – să vedem cum se dorește, dacă tot numerotăm locurile de parcare, nu se vrea ca aceste locuri să fie date gratuit doar către cei care au buletin de Timișoara și mașinile înmatriculate în Timiș”, afirma edilul. Locurile de parcare dintre blocuri au început să fie numerotate, însă ele nu vor fi închiriate, așa cum au presupus unii timișoreni. Robu a spus că nu susține această variantă, care nu ar face decât să iște scandaluri. Pe de altă parte, primarul Timișoarei anunța că, în acest an, ar trebui să avem prima parcare supraterană între blocuri. Nu s-a trecut însă nici până acum de faza declarativă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

TimisoreaAnca a spus: (septembrie 20th, 2018 at 10:27 )

10.000 de tichete anuale se vand ca pita calda in decembrie cu 100 euro.toata zona centrala este full de masini care parcheaza modic toata ziua daca au chef.in rest numai bine.firfireii incasati cu plata cu twlefonul nu mai conteaza!

anteconbega a spus: (septembrie 20th, 2018 at 14:40 )

Un gest firesc: Lae West Nile e şi el străin de oraş, aşa că procedează în consecinţă. Gest tipic pentru o vinitură.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.