Robu: Nimeni nu e atât de iresponsabil să lase Timișoara în 2021 fără Centura de Sud

Nimeni nu poate fi atât de inconștient încât să lase Timișoara fără șosea de centura de sud, în anul în care este capitală europeană a culturii. Asta susține primarul Nicolae Robu, care crede că termenul anunțat de CNAIR e doar „o măsură de precauție”. Un lucru e cert: lucrările, programate să dureze 2 ani, nu pot începe mai devreme de 2019.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Varianta de ocolire Timisoara Sud”, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient. „Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie cu aproximativ 22% în primul an de operare – 2022; reducerea numărului de accidente ca urmare a evitării traversării zonei urbane și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea condițiilor de mediu”, au anunțat oficial cei de la CNAIR. Prin fondurile alocate POIM, lucrările de la Centura de Sud a Timișoarei vor fi finanțate cu aproximativ 250 de milioane de lei, bani de la UE. În traducere, CNAIR consideră că mult așteptata șosea de centură a Timișoarei nu va fi gata înainte de 2022, asta în condițiile în care, în 2021, orașul de pe Bega este capitală europeană a culturii.

Primarul Nicolae Robu crede totuși că lucrurile nu pot rămâne așa. „Refuz să cred că cineva, la nivelul Guvernului României, poate privi lucrurile atât de relaxat. Cum să lași Timișoara fără centură ocolitoare până în 2022? În 2021 Timișoara va fi capitală europeană a culturii și va reprezenta România în această poziție. Ea a fost mai întâi ca țară care să dea capitala europeană a culturii, apoi Timișoara a câștigat competiția internă pentru a reprezenta România din această postură. Indiferent cine este la guvernare, ca și coloratură politică, indiferent cine este prim-ministru, ministrul Dezvoltării, ministrul Transporturilor și orice altă poziție, primar al Timișoarei, indiferent, e nevoie de luciditate la toți, pentru a înțelege că acest obiectiv nu poate fi lăsat pentru 2022”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, centura ar trebui să fie funcțională în 2021, însă acest lucru pare totuși greu de realizat, în condițiile în care licitația de execuție a fost contestată și a ajuns în instanță. „Refuz să cred că așa de lejer gândește cineva, încât să lase pentru 2022 termenul de finalizare pentru acest obiectiv. Mă gândesc că atunci când s-a întocmit cererea de finanțare s-a luat o măsură de precauție și s-a angajat față de finanțatorul european anul 2022 ca termen de operaționalizare a obiectivului, dar mă gândesc că nimeni nu este atât de iresponsabil încât să nu depună toate eforturile și să nu obțină succes cu aceste eforturi, ca Timișoara să aibă centură funcțională în 2021. Deci în 2020 trebuie finalizat obiectivul”, susține Robu.

Tribunalul București a respins, în luna mai, contestația depusă de Trameco SA, iar procesul a ajuns acum la Curtea de Apel București, unde nu a primit încă termen. Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a fost anunțată în februarie drept câștigător al licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor, garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare. „Eu sper să se fixeze termen cât mai repede, să se dea sentința finală. După informațiile pe care le am, o sentință firească ar fi de respingere a contestației și de deblocare a acestui obiectiv. Privesc cu optimism și, încă o dată o spun, cu speranța că suntem oameni responsabili și putem înțelege ce înseamnă pentru un oraș ca Timișoara, cel mai dinamic oraș al țării, să rămână în continuare fără centură ocolitoare”, a conchis primarul Timișoarei.

Conform datelor CNAIR, Centura de Sud a Timișoarei deține un adevărat record negativ, cel de cea mai contestată lucrare. În vara anului trecut, 12 constructori au depus oferte pentru proiectarea şi execuţia Variantei de ocolire Timişoara Sud. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, preciza, pentru presa centrală, că înainte de depunerea ofertelor au existat mai multe rânduri de clarificări, compania fiind nevoită să răspundă la zeci sau chiar sute de întrebări.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ary a spus: (septembrie 8th, 2018 at 12:44 )

Ba da,mizeriile psdiste pot.

Nelu a spus: (septembrie 8th, 2018 at 13:00 )

Cum, n-avem centura? ca era una din promosiunile robului din 2012, promisiuni pe care a spus ca le-a indeplinit in proportie de 500%.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.