Vreți să știți cum puteți face o bilă de ping-pong să leviteze? Haideți la Noaptea cercetătorilor

Experimente trăsnite, ateliere și multe alte lucruri veți găsi pe 28 septembrie, la Timișoara, la „Noaptea cercetătorilor”. Evenimentul va avea loc în mai multe locuri din oraș.
noaptea cercetatorilor
În 28 septembrie, laboratoarele Facultății de Fizică de la Universitatea de Vest din Timișoara se deschid pentru curioși, pentru cei care vor să vadă cum se face cercetare și cum se desfășoară experimentele. Evenimentele din „Noaptea cercetătorilor” au loc la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în Campusul Nokia, la Experimentarium și la Observatorul Astronomic. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la UVT, în Amfiteatrul A01, de la ora 16.

Laboratoarele de la UVT se deschid de la ora 17. Tot la Facultatea de Fizică, cele mai bune desene și fotografii cu tematică științifică vor fi premiate în cadrul unui concurs destinat elevilor. Experimentarium va fi, de la ora 19, gazda unor demonstrații științifice spectaculoase, cu lumină, energie și magnetism. Cum îi ajută fizica pe fotbaliști să înscrie goluri direct din corner? Cum putem face o bilă de ping-pong să leviteze deasupra apei, bazându-ne pe efectul descoperit de savantul Henri Coandă? Câte becuri poate aprinde mersul pe bicicletă? Iată câteva întrebări la care participanții pot afla răspunsul prin demonstrații practice. De la ora 21, timișorenii sunt invitați să privească cerul, dar nu oricum, ci prin instrumentele specializate de la Observatorul Astronomic și de la cluburile astronomilor amatori „Antares” și „Altair”. La Nokia Campus sunt programate ateliere și standuri interactive, experimente de fizică, chimie, biologie, arheologie, roboți și dispozitive electronice uimitoare, drone, vehicule ghidate automat și multe altele, iar la final vă așteaptă o tombolă și concursuri cu premii și multe surprize.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

NoapteaMintii a spus: (septembrie 27th, 2018 at 19:14 )

Un singur lucru e trist: lipsa de transparență financiară. Acest proiect e finanțat ca grant UE. Românașii noștri șefi tipăresc niște afișe, imprimă niște tricouri, aduc cu arcanul grupuri țintă, le plimbă prin laboratoare și alte construcții vechi, cu ajutorul voluntarilor – iar ei, șefii, încasează mii de euro, pe ascuns. Foarte trist! Intenția, în spirit naiv european, era alta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere

La şase zile de la marea sărbătoare de pe Bega care a marcat revenirea Politehnicii în Liga a II-a, timişoirenii au mers pentru penultima etapă a play-off-ului, la Zalău. După un meci de uzură, gazdele au reuşit victoria cu 1-0, rezultat cu care rămân cu şanse la baraj. Este prima înfrângere a timişorenilor, după 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.