De ce a câștigat Lucian Vărșăndan procesele cu Primăria Timișoara. Sentințele au fost publicate pe site-ul PMT

Sentințele în procesele pierdute de Primăria Timișoara în fața lui Lucian Vărșăndan pot fi consultate în detaliu chiar pe site-ul instituției. Puteți afla astfel cât de pricepuți sunt specialiștii în Resurse Umane ai PMT, în frunte cu șefa lor, Rodica Aurelian. Ei sunt cei care au decis că Vărșăndan nu poate fi director la Teatrul German. Două instanțe au spus taman pe dos.
vărșăndan
Primăria Timișoara a publicat, în sfârșit, pe propriul site, atât sentința Tribunalului Timiș, cât și decizia Curții de Apel în procesele pierdute de municipalitate contra lui Lucian Vărșăndan. PMT nu-i permisese acestuia să-și prezinte proiectul de management pentru un nou mandat de director al Teatrului German de Stat, deși Vărșăndan obținuse la evaluare nota 9,88.

S-a întâmplat în toamna lui 2017, când Primăria Timişoara a decis să nu încheie cu Lucian Vărşăndan un contract de management pentru încă un mandat la conducerea Teatrului German de Stat Timişoara. Brusc, specialiștii de la Serviciul de Resurse Umane al PMT, condus de Rodica Aurelian, au ajuns atunci la concluzia că Vărșăndan nu are studiile necesare pentru a putea fi director al TGST.

Ministerul Culturii a spus însă de la bun început că „procedura de analiză a noului proiect de management nu cuprinde etape referitoare la verificarea dosarelor ori a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească managerul care, în urma evaluării finale, a obținut rezultate mai mare sau egale cu nota 9 (…) în situația prezentată, managerul respectiv are dreptul de a prezenta un nou proiect de management”. Cei din PMT au considerat însă că știu mai bine.

S-a ajuns în instanță, unde Vărșăndan a avut câștig de cauză peste tot. Pe 24 aprilie, judecătorii de la Tribunalul Timiș au decis în favoarea fostului director. „Obligă pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar să continue procedura administrativă de analiză a noului proiect de management depus de reclamant, inclusiv la comunicarea către reclamant a calendarului analizei noului proiect de management”, spuneau magistrații.

Primăria a făcut recurs și, în septembrie 2018, a pierdut procesul și la Curtea de Apel. În sentința menținută și de instanța superioară este prevăzut și următorul lucru: „Obligă pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului, prin publicarea prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia, într-un ziar de largă circulaţie, precum şi, timp de 15 zile, pe pagina principală a site-ului autorităţii pârâte, pe cheltuiala acesteia”.

Pe site-ul PMT au apărut acum sentințele detaliate date de judecători în procesele câștigate de Lucian Vărșăndan.

„Instanța de fond și-a justificat soluția adoptată reținând din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că reclamantul este titularul unei diplome de excelență, acordată în 2010 de către Direcția de Cultură și Patrimoniul Național al județului Timiș, a unei diplome acordate de CJ Timiș «drept certificare a activității desfășurate și merite deosebite în promovarea culturii și artei timișene», a unei diplome de senator de onoare al UVT și al mai multor diplome obținute de teatrul pe care l-a condus, în România, Germania și Austria (…)

Curtea observă că instanța de fond a avut în vedere și ecoul produs de acest incident în mediul în care activează reclamantul, relevante fiind sub acest aspect atât poziția adoptată de angajații teatrului (…) cât și mesajele de susținere a reclamantului, exprimate de personalități ale teatrului național ș internațional (…)”, scrie negru pe alb în acest document.

Lucian Vărşăndan, licenţiat în Litere şi Drept al Universităţii de Vest din Timişoara, lucrează la TGST în 1999. În 2007, la 31 de ani, a devenit directorul teatrului.

Chiar și după ce PMT a pierdut definitiv procesul, Nicolae Robu a susținut că în instituția pe care o conduce legea a fost interpretată corect. „Nimeni nu a avut nimic cu acest domn. M-a dezamăgit total prin încăpățânarea pe care a dovedit-o (…) I-am spus din start, după părerea juriștilor noștri și după părerea mea, cu textele de lege în față, că mi le-au citit, nu e în regulă. Și trebuia organizat concurs! (…) Dar suntem liniștiți să nu dăm noi socoteală, în speță Serviciul de Resurse Umane. Eu îi înțeleg și pe funcționarii publici care au răspundere (…) El trebuia să se adreseze imediat instanței, fără atâtea încercări de lobby, că noi nu suntem subordonați nici Ambasadei Germaniei, nici președintelui, nici ministrului Culturii sau mai știu eu cui”, declara edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Silviu a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 13:53 )

Prostia si fudulia sunt marcile definitorii ale lui Nicolae Robu. Omul asta distruge incet, dar sigur, Timisoara 🙁

DoruAviatoru a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 15:36 )

Si uite asa, noi cetatenii, platim pentru prostia sefei HR-iste Rodica A. si pentru fudulia primatului.

anteconbega a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 16:47 )

Distinse Aviator, ALDE Robu, scuzaţi, are o singură fudulie sau două? Sau nici una?

Poli 21 a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 18:35 )

Oare chiar nu se mai gaseste un pat liber la Jebel sau Gataia pentru acest individ total bolnav psihic ??

Paco a spus: (octombrie 23rd, 2018 at 18:52 )

Pasunista asta sfertodocta si patrupeda este compatibila cu robulianul „Lae” care atata poate nu trebuie sa asteptati nimic bun .

DoruAviatoru a spus: (octombrie 24th, 2018 at 08:39 )

@anteconbega nu stiu. Imi cer scuze, dar nu l-am verificat. Intrebati va rog aparatul de specialitate din primarie… sigur ii mangaie ”ghipsul”.

anteconbega a spus: (octombrie 24th, 2018 at 09:28 )

Ar fi o soluţie excelentă, dragă domnule D.A., dar nu ştiu care dintre serviciile din Primăria Oraşului Murdar Timişoara are ca atribuţii verificare fuduliilor impetuosului edil ALDERobu. Poate chiar Direcţia de Resurse Umane?

DoruAviatoru a spus: (octombrie 24th, 2018 at 09:53 )

@anteconbega nu de verificare ci de ”periere” – Consilierii personali, sefuti sau sefutele de birou / directii / ”companii de utilitate publica”.

anteconbega a spus: (octombrie 24th, 2018 at 15:54 )

Maestre Zburător, ce naiba, rămâne ALDERobu singur pe lume în grandiosul lui birou. El şi, poate, Rodica… Totuşi, „ideea” perierii rămâne una generoasă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.