Ediția din acest an a Galei Excelenței în Afaceri a avut o dublă semnificație. Astfel, evenimentul a stat sub semnul Centenarului Marii Unirii, dar și al aniversării a unui sfert de secol de când CCIA Timișoara organizează gala.
A 25-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor a avut loc vineri seara în tradiționala locație a Centrului Regional de Afaceri (CRAFT). În topul firmelor pentru 2017, aproape 1.800 de firme (mai exact 1.787) au reușit să se claseze pe locurile I, II şi III. De asemenea, 238 firme au primit Trofeul de Excelenţă. Per total, în top au intrat 9.169 de firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, din cele 30.071 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Decernarea trofeelor s-a făcut în prezența primarului Nicolae Robu și a președintelui CJ Timiș, Călin Dobra. Amfitrioana evenimentului la care au participat aproape 800 de persoane a fost aceeași Florica Chiriță, directorul general al CCIAT.
Topul a fost organizat pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național. Pentru realizarea clasamentului, sau prelucrat numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice. Topurile sunt structurate pe șapte domenii de activitate – Cercetare-Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism, 251 grupe (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime.
În cadrul ceremoniei, mai multe organizaţii locale din domeniul social, medicină şi învăţământ au primit distincţii speciale din partea CCIAT. Astfel, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit diploma aniversară „25 ani de inimă sănătoasă”. Pentru prezența neîntreruptă timp de 25 ani în topul firmelor timișene, societățile comerciale Elba SA și Grafoprint SRL Timișoara au fost distinse cu Trofeul „25 ani de Excelență în Afaceri”. Trofeul de Excelență pentru Responsabilitate Socială a fost acordat Asociației Non Profit pentru Anestezie-Terapie Intensivă „Aurel Mogoșanu” (Prof. dr. Dorel Săndesc). În semn de apreciere pentru cea mai inovativă, vizibilă și de impact implicare în comunitate, prin proiectul imobiliar Isho, compania Mulberry Development, a omului de afaceri Ovidiu Șandor, a fost distinsă cu Trofeul de Excelență pentru Investiții cu Impact Major asupra Calității Vieții. Trofeul de Excelență „Brandul Anului” a fost acordat Clinicilor Medici’S Timișoara (dr. Adrian Bădescu), pentru rebrandingul profesionist și noua imagine de marcă Medici’s.
N-au lipsit nici momente artistice de excepție, sub genericul „Marea Unire nu se uită niciodată”. Acestea au fost oferite de Corul de fete al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” Timișoara, Corul de copii Cantanti, Fanfara Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal” și Clubul de Dans Sportiv Magnum. Invitații au avut parte și de un concert aniversar susținut de Tinu Vereșezan.
Comentarii prin facebook