La Timișoara se luptă și prin artă împotriva cancerului! Persoane diagnosticate cu cancer vor expune și vor fi scoase la vânzare obiecte realizate în timpul ședințelor de terapie.
Grupul de suport „Violeta”, al persoanelor diagnosticate cu cancer la sân – aparținând Asociației OncoHelp Timișoara, Grupul de Suport „Curcubeul” – al Asociației împotriva Cancerului, Asociația Culturală Rondo și Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” vă invită la vernisajul expoziției caritabile „Prin artă luptăm împotriva cancerului”. Expoziția va fi prefațată de un concert caritabil susținut de elevii și profesorii de la „Vidu”.
Obiectele scoase la vânzare în cadrul expoziției au fost realizate în timpul ședințelor de terapie prin artă, de către persoanele diagnosticate cu cancer. Veți avea astfel ocazia de a achiziționa cadouri de Crăciun pentru cei dragi și de a contribui la acțiunea de strângere de fonduri pentru susținerea viitoare a acestor activități.
Misiunea Grupul de suport „Violeta” urmărește să redea membrilor săi forța existențială și autodeterminarea, extrem de importante în creșterea calității vieții. Evenimentul va avea loc marți, 4 decembrie, începând cu ora 18, în sala de concerte „Mihai Perianu” a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
Comentarii prin facebook