Regiotrans, cel mai mare operator privat de transport feroviar din România, reia de la 1 aprilie o parte din cursele suspendate la jumătatea lunii martie. Compania a primit certificat de siguranță pentru o parte din rutele pe care le opera. Printre acestea, mult circulata Timișoara – Reșița.
La jumătatea lunii martie, Regiotrans a tras pe dreapta toate trenurile sale, după ce Autoritatea Feroviară Română i-a retras certificatul de siguranţă. În Regionala Timișoara sunt circa 5.500 de călători pe zi şi aproximativ 1.600 abonamente înregistrate pentru trenurile Regiotrans. În acest interval nu s-a mai putut ajunge cu trenul la Reșița, de exemplu, iar mulți navetiști s-au trezit că nu mai au cu ce ajunge la serviciu. CFR a preluat o parte din trafic, dar n-a putut face mai mult. Pe 30 martie însă, AFR a emis certificat de siguranță pentru garniturile care circulă pe unele rute. „Începând cu 1 aprilie, Regiotrans va relua circulația trenurilor pe următoarele rute: Brașov – București Nord, Timișoara Nord – Reșița Nord, Brad – Ineu –Arad, Timișoara – Lovrin – Nerău, Arad – Valcani, Alba Iulia – Zlatna, Teiuș – Luduș – Bistrița, Arad – Nădlac, Iași – Roman, Timișoara Nord – Cruceni, Timișoara Nord – Lovrin – Cenad, Iași – Dorohoi, Brașov – Sf. Gheorghe – Brețcu, Praid – Blaj, Iași – Hârlău”, se precizează într-un comunicat al Regiotrans.
Comentarii prin facebook