La terasa D’arc sunt probleme cu… malul!

Una dintre cele mai iubite terase din Timișoara nu se va deschide prea curând, deși pe Facebook a fost creat deja un grup de susținere. Este vorba de D’arc pe Mal. Primarul Nicolae Robu susține că sunt probleme cu terenul. Acesta a fost atribuit „superficial” unui revoluționar, contractul a expirat și va fi prelungit, dar numai după corectarea erorilor.

darc

Vaporul pe care a funcționat, în ultimii ani, terasa D’arc pe Mal a apărut deja de ceva vreme la locul obișnuit. Ba mai mult, într-una din zilele trecute, cei care au traversat podul Tinereții au văzut și agitație în zona barului. Totul a durat însă extrem de puțin, au dispărut și paharele aduse, mesele n-au mai fost amplasate, iar în pe mal… bate vântul! La finele săptămânii trecute, pe Facebook a apărut, în aceste condiții, o pagină care se numește chiar „Susținem Terasa D’arc pe mal”, care are deja în jur de 2.200 de fani. „Se pare că cei de la D’arc nu reușesc să primească acordul de funcționare din partea autorităților locale (…) Dincolo de nelămuririle juridico-legale, terasa a funcționat pe acelasi amplasament de mai mulți ani, fiind (…) unul dintre cele mai plăcute locuri de pe malul Begăi (…) am creat această pagină pentru cei solidari cu această cauză (…) în speranța că autoritățile vor conștientiza importanța unei astfel de locații pentru un oraș și vor reuși să găsească o rezolvare”, a notat inițiatorul paginii.

Primarul Nicolae Robu nu are însă vești grozave pentru timișorenii care așteaptă să bea o bere pe vaporaș. „Terasa nu este deschisă pentru că a expirat contractul între primărie și profesorul Ștefan Ivan, care a primit acel spațiu din postura sa de revoluționar. Dânsul a avut un contract cu cei de la D’arc. Se fac acum pregătirile pentru a i se da printr-un nou contract acel spațiu, numai că s-a constatat că trebuie făcute niște operațiuni… nu știu… dezmembrare, nu știu exact”, a declarat, marți, edilul. Conform acestuia, vechiul contract conținea erori grave. „Este o extensie a podului, aici e problema. Podul este domeniu public, conform legii. Nu poți să dai podul cuiva. Partea aceea care nu ține de pod este o construcție suplimentară, nu apare ca și construcție niciunde, și să dai podul nu poți. Acum facem demersurile să înregistrăm acea construcție ca o entitate de sine stătătoare. Ea nu figurează niciunde (…) Contractul anterior s-a făcut fără să se verifice că ea nu figurează ca și entitate în Cartea Funciară”, a explicat Robu.

Edilul nu vrea să comenteze prea mult cum a fost posibilă încheierea unui contract pentru un spațiu care… nu există. „Nu apărea acel spațiu de sine stătător, ca să poată fi atribuit. A fost atribuit printr-o atitudine superficială, nu spun mai multe. Pe fond, n-a fost rău că a fost atribuit, dar, din punct de vedere formal, a fost greșit. Vrem să îndreptăm acea greșeală. Profesorul Ivan merită să primească spațiul, doar că într-o formulă legală, iar asta înseamnă semnarea unui nou contract”, s-a limitat să spună Nicolae Robu. Acesta nu știe când ar putea fi încheiată procedura de intrare în legalitate și nici de ce s-a constatat atât de târziu că vechiul contract nu e în regulă. „Nu e în niciun caz vina primăriei. Acum s-a constatat că a expirat contractul. În momentul în care juriștii, care procedează cu alt nivel de rigoare, au văzut situația, evident că nu s-a putut acorda semnătură pe contract în forma existentă. Am avut o discuție cu profesorul Ivan și i-am explicat că avem toată deschiderea să-i dăm spațiul pe care l-a avut, însă i-am arătat care este situația și a înțeles-o”, a mai declarat edilul. După finalizarea noului contract, revoluționarul Ștefan Ivan poate decide să-și continue colaborarea cu D’arc. „Dacă vrea să continue în aceeași formulă, din punctul nostru de vedere nu este nicio problemă. Eu am o părere favorabilă despre acel local, a fost un loc civilizat, un loc frumos, unde semnalele de la cei care au fost acolo sunt numai pozitive”, a conchis Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Pedro a spus: (mai 12th, 2015 at 16:33 )

Druckerii nu mai au unde drojdi…

Marius a spus: (mai 13th, 2015 at 08:25 )

” în speranța că autoritățile vor conștientiza importanța unei astfel de locații pentru un oraș” da’ ce-i ma birtu’ asta plutitor? Opera metropolitana? Filarmonica din Viena? Ce e asa de important la el? Nu se mai poate drojdi în alta parte în oraș?

Sandy a spus: (mai 13th, 2015 at 11:39 )

Este un loc interesant, placut privirii, care merita pastrat in ambianta Timisoarei. Cat despre amatorii de drojdie, le recomand sa caute vreuna din numeroasele „terase” infecte de prin oras, unde se pot imbata cu vodca Genocid, de 2 lei sticla de jumatate, dupa pofta inimii. Nu trebuie sa-si arate fatzaul pe la D’arc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.