Art Encounters: la toamna, Timisoara devine capitala culturala a Romaniei

În luna octombrie, Timișoara va găzdui prima ediție a bienalei Art Encounters. Este vorba despre un eveniment cultural de proporții, care-și propună să devină punctul de întâlnire al artiștilor români, al curatorilor și al publicului consumator de artă vizuală. Organizatorii spun că vom asista la cea mai amplă manifestare de artă contemporană din România.

art encounters

În perioada 3 – 31 octombrie, la Timișoara va avea loc prima ediție a Art Encounters, un vast eveniment cultural dedicat artei plastice și vizuale. Zeci de artiști români, dar și străini se vor afla în orașul de pe Bega în această perioadă. Evenimentul se împarte în patru categorii respectiv: „Expoziții”, „Comunicare”, „Rezidențe” și „Educație”. Pentru prima categorie, Art Encounters a pus deja la cale 15 expoziții care vor avea loc în muzee și alte spații culturale din oraș. Evenimentul își propune să creeze și oportunități de dialog între public și marii artiști care se vor afla la Timișoara, fie că este vorba despre pictori din New York sau din oraș. Ideea este de a apropia publicul de artă, iar discuțiile le vor oferi artiștilor posibilitatea de a explica de ce este atât de importantă arta contemporană românească.

Programul de rezidență este unul foarte interesant. Concret, este vorba despre tineri artiști și studenți care vor fi invitați la Timișoara pentru a locui aici. În timpul șederii în orașul de pe Bega, aceștia vor avea ocazia să studieze arta contemporană a orașului, să descopere practicile artistice din Timișoara anilor 60-90 și să creeze noi lucrări, care vor fi și ele expuse în cadrul evenimentului. Elementul educațional al acțiunii este și important. Pornind de la ideea că arta nu doar se admiră, ci se și învață, organizatorii își propun să le ofere copiilor posibilitatea de a descoperi arta. La baza inițiativei se află și un studiu care demonstrează că dacă un copil nu a intrat într-un muzeu până la vârsta de șase ani, există șanse diminuate ca acesta să facă acest lucru în viitor. „Din 3 și până în 31 octombrie, timp de patru săptămâni, orașul se va transforma într-o veritabilă galerie ce va reuni diferite locații pentru a experimenta arta contemporană. Evenimentul este inedit pentru Timișoara, atât prin componenta expozițională, continuând astfel o tradiție ce-și are rădăcinile la începutul anilor ’90, cât și prin cea educațională, prin care se va facilita înțelegerea artei contemporane de către publicul larg”, explică Ovidiu Șandor, inițiatorul proiectului.

Pentru eveniment au fost selectate 14 spații, respectiv: Muzeul de Artă, Galeria Helios, Halele Timco, City Business Centre, Mansarda Universității de Vest, Galeriile Calina, Jecza și Calpe, Cazarma U, dar și principalele piețe ale orașului. „Este onorant pentru Primăria Timișoara să se afle într-un astfel de parteneriat care cuprinde toți factorii importanți din domeniul artelor din Timișoara. Contribuim la acest eveniment financiar și logistic și ne vom strădui ca acest eveniment să devină cel mai important din domeniul artei plastice din România”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu. Finanțarea pentru proiect ajunge la aproximativ 200.000 de lei, jumătate fiind contribuția autorităților locale, iar restul este acoperit de parteneri privați. De asemenea, pentru Art Encounters s-a colaborat și cu Primăria Arad, urmând ca și în orașul vecin să aibă loc acțiuni legate de eveniment.

Curatorii evenimentului sunt Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher, care promit un program bogat. Cei doi au explicat că Art Encounters este încă un eveniment în lucru, iar publicul se poate aștepta la numeroase surprize. Deși mai sunt patru luni până la prima ediție Art Encounters, timișorenii se pot delecta deja cu o primă expoziție. Este vorba despre „Re-vedere”, expoziție care va fi deschisă pentru public în perioada 29 mai – 17 iunie la Casa Artelor. „Re-Vedere este o expoziție-semnal pentru întregul eveniment din octombrie și își propune să readucă în memoria publicului timișorean practicile artistice și seria de festivaluri organizate la începutul anilor ’90 în Timișoara”, precizează Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.