Primarul din Valiug, arestat pentru spaga

Primarul comunei Văliug a fost arestat, vineri, pentru 29 de zile. Marius Mocanu este acuzat de trafic de influenţă şi a intrat în atenţia Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Judeţean Caraş-Severin, după ce un om de afaceri din Timişoara l-a reclamat pentru că a cerut mită pentru a intermedia concesionarea unor parcele de teren.

Primarul comunei Văliug a fost prins în flagrant, joi după-amiaza, de procurorul desemnat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, împreună cu lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Caraş-Severin. Pe numele lui Marius Mocanu a fost emisă ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, iar vineri a fost prezentat Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de arestare preventivă, fiind emis mandat pe 29 de zile. Mocanu este cercetat pentru trafic de influenţă. El a primit, joi după-amiază, din partea unui om de afaceri timişorean, suma de 3.000 euro. „Banii reprezentau prima tranşă din suma totală de 5.700 de euro, în schimbul promisiunii de a interveni la Consiliul Local Văliug pentru a fi aprobată favorabil o cerere de concesionare a unor terenuri. Învinuitul promisese că, după aprobarea cererii de către consiliul local, va interveni şi pe lângă comisia de licitaţie care se va constitui la nivelul comunei, pentru a i se atribui terenurile fără respectarea legislaţiei în vigoare. Astfel, după încheierea «favorabilă» a procedurilor de licitaţie, învinuitul urma să primească tranşa a doua din suma totală promisă, respectiv 2.700 euro”, se arată în comunicatul de presă transmis vineri de DGA. Ce nu ştia primarul era că bărbatul care i-a înmânat banii era un investigator sub acoperire. Avocatul primarului, Cosmin Bolosin, a depus recurs la Curtea de Apel Timişoara.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Rares a spus: (aprilie 8th, 2011 at 23:59 )

Bolosin asta, de cand a stat la mititica pentru trafic de masini in reteaua Meosu, a devenit aparatorul tuturor infractorilor din Caras! Bravo Cosmin, ia-le banii

adi a spus: (aprilie 9th, 2011 at 13:46 )

si pe viceprimarul din valiug cand il arestati? DGA ar trebuii sa verifice si licitatile castigate la primaria valiug de firmele lui Mocanu…cum s-au facut acele licitatii? si de ce tocmai fratesu a castigat licitatiile?
P.S. toti primarii din tara ar trebuii arestati

autorizatu a spus: (aprilie 10th, 2011 at 10:59 )

Domnule Prefect,inspectorii prefecturii mai vin prin CRIVAIA VALAIUG?,sa mai verifice in baza caror avize si autorizatii,sau ce documentatii stau la baza unor lucrari de terasamente,executate de firme fara calificare,in versantii adiacenti Barzavei,unde s-au facut defrisari de-a valma,s-a depozitat pamant in zona de garda a lacului Gozna,spre coada lacului,s-au lasat pe malul Barzavei ,material lemnos produs din defrisari.si ce e si mai grav,veniti sa vedeti ce sapaturi s-au facut in versantul drept al barzavei (langa vila doctorului Bortun),sapaturi ce pun in pericol stabilitatea acestui versant.Si toate acestea sub ochii,sau cu aprobari date de acest primar!CE pazeste directia silvica,OGA,directia de gospodarire a apelor Banat,Inspectia de stat in constructii,precum si alte organe ,care sant platite din baani publici,ca sa opreasca acest dezastru.,ca sa nu mai vorbim de a Garda de mediu.Mai santeti multi care taiati frunza la caini?Domnule Preefect ,faceti ceva pana nu e prea tarziu.

ana a spus: (aprilie 13th, 2011 at 16:04 )

sper sa scvapi cat mai repede:))

alin a spus: (iulie 9th, 2011 at 18:43 )

este la prima abatere si se putea cu suspendare dar asa merge la Rsita.

hebi a spus: (august 24th, 2011 at 10:58 )

ce va tot agitati, omu’ a luat 3 ani de puscarie si e IN LIBERTATE face legea in continuare el cu firma lui de constructii , transport persoane, instalatii sanitare, defrisari de parude, mutari de terenuri etc..
ca sint universali astia chiar daca nu au nici o calificare

RUSINE justitiei DIN ROMANIA , DOAR LA NOI UN ACUZAT CU ANI DE PUSCARIE SE PLIMBA LIBER .
ps. circula zvonul ca familia lui a strans bani multi pentru JUDECATORI ! o fi adevarat ? BAG MANA IN FOC CA ASA E !
FUTUVANGURA DE ZDRENTE UMANE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.