Robu vede cupe europene, dar Poli joaca in ritm de ABBA

„Să fie clar pentru toată lumea! N-avem voie să pierdem la Viitorul!”, a dictat pe Facebook primarul Nicolae Robu cu emfaza cu care ar spune: „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”. S-a întâmplat imediat după semieșecul de pe teren propriu cu „CraiOlguța”. A fost de fapt și primul meci în care Robu a văzut că ceva-ceva nu merge la echipă. A dat însă vina doar pe „apatia și lipsa de concentrare” a jucătorilor. Cum-necum, după șapte etape, ACS Poli a adunat doar cinci puncte, având un minus 7 la adevăr și loc retrogradabil. Acum nu ar fi o chiar o mare tragedie poziția din clasament și punctele acumulate dacă…

Poli - Astra 30

… dacă Robu nu ar fi fixat la începutul campionatului drept obiectiv calificarea în play-off și un loc în cupele europene. Obiectiv la care nu a renunțat nici după primele etape, când se vedea clar că echipa scârțâie din toate încheieturile. Nu spun că e rău să ai aspirații mari și să-ți fixezi obiective îndrăznețe. Dar acestea trebuie făcute cu multă atenție, fiindcă există o graniță sensibilă pe care, dacă o depășești, curajul se transformă în ridicol. Ce vreau să spun? Nu promiți un metrou de zece kilometri, când reușești să faci un pasaj subteran de 100 de metri în mai mult de doi ani. Nu promiți stadion de 50.000 de locuri și o sală de 15.000, când de trei ani te chinui și nu reușești să termini o amărâtă de sală cu 2.000 de locuri. Așa cum nici un jocheu din lume nu promite să câștige cursa de la Ascot călare pe un măgar.

Fiindcă așa pare ACS Poli acum: o gloabă pusă să câștige o cursă regală. Joacă urât, la rezultat și culmea… n-are nici rezultate. Nu caut vinovați acum, fiindcă sunt peste tot, de la jucători și antrenor la managerul sportiv (prezent mai mult în studiourile unei televiziuni de sport). Și chiar Robu, cu a lui „pedagogie”. De exemplu, după prima etapă, în loc să vadă în Cânu un vinovat, i-a luat apărarea, cum c-a greșit arbitrul când l-a eliminat. Culmea cinismului, cică n-ar fi ieșit destul sânge din adversar, pe când el, Robu, juca fotbal chiar și când din genunchi îi ieșeau șuvoaie de sânge. Ce s-a întâmplat la revenirea pe teren a „eroului” Cânu? A omorât meciul cu Astra.

Acum vine partida cu „mânjii” lui Hagi. Robu a transmis „pentru toată lumea” că n-avem voie să pierdem acolo. Dar dacă totuși pierdem? Cu ghinion, arbitri, jucători nepoziționați corect etc, dar pierdem. Ce se întâmplă? Se schimbă ceva la echipă? Sau ne lamentăm iar că ne fură arbitrii și jucătorii sunt apatici? Sau poate chiar se iau măsuri radicale? De exemplu, sunt schimbați copiii de mingi și femeile de serviciu. Rămâne de văzut. Altfel, cred că la începutul campionatului era mult mai OK dacă se fixa drept obiectiv evitarea retrogradării și formarea unei echipe omogene. Evident, dacă o fi și-o fi, nu se refuză nici play-off-ul. Dar acest obiectiv era mult mai corect și față de iubitorii fotbalului, cărora li s-au inoculat speranțe deșarte. Apropo, poate Robu ar trebui să intre mai mult printre cei „4.000 de suporteri, poliști adevărați” (cum i-a catalogat pe spectatorii de la meciul cu Craiova). Să vadă ce cred „poliștii adevărați” despre joc, echipă, Alexa, Stanciu și alți șefi din club. Dacă i-ar fi auzit, probabil imediat le-ar fi pus eticheta de PSD-iști și dușmani ai lui Poli. Cu toate că nu e așa. A iubi o echipă (chiar și o țară) nu înseamnă a-i lăuda toate defectele.

În fine, cum suntem mai aproape de Liga a II-a, adică de celebrul ABBA (una în A, două în B), poate că e momentul ca primarul să anunțe care este obiectivul real al echipei și nu cred că ar fi mare supărare. Așa cum ar putea transmite de exemplu, chiar și pe Facebook, și un alt lucru: „Omul e supus greșelii și, fiind și eu om, am greșit. Am studiat ideea mai bine și am aflat că nu există în lumea asta oraș cu sub 500.000 de locuitori care să aibă metrou. Și dacă mai punem la socoteală că solul Timișoarei este mlăștinos, e aproape imposibil. Aș fi ridicol să merg mai departe cu acest proiect!”. Și nimeni nu s-ar supăra în fața acestei sincerități.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 19th, 2015 at 17:42 )

BEY! ROBU! AM VORBIT CLAR VREI REZULTATE ANTRENOR PE MĂSURĂ LA POLI !ALEX ESTE DE CARANSEBEȘ! ȘI AȘA AI PRELUNGITO PREA MULT! IAR LA VIITORUL VA FI FOARTE,FOARTE GREU SĂ CÎȘTIGI!POLI CU ALT ANTRENOR TIP CONTRA! GRIGORAȘ!PUSTAI! ERAU PE LOCUL 7 CEL PUȚIN! ALEXA DEJA A PIERDUT TEREN LA ECHIPA ASTA A LUI DE PRIETENI VENITI SĂ IA BANI JABA!HAIDE POLI VICTORIE LA VIITORUL! D PENTRU CĂ NU VA FI UȘOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

blue a spus: (august 19th, 2015 at 20:46 )

E chiar atat de greu de inteles ca nu exista performanta decat in mediul privat? Nicaieri in lume managementul de stat (sau de partid) nu a produs performanta indiferent de domeniu: industrie, comert, sport, etc. Exceptii sunt doar in sistemul comunist (Rusia si Europa de Est inainte de ’89 – sau China).
ACS nu poate fi diferit atata vreme cat sistemul organizational e cel binecunoscut din Primaria Timisoara. O echipa nu inseamna 11 jucatori si un antrenor, inseamana un sistem intreg de organizare.
Poate sa vina si Murinho cu Ronaldo si altii, in afara de niste rezultate de moment altceva nu se va schimba. Nimic pe termen lung.

simion a spus: (august 20th, 2015 at 15:35 )

Degeaba castigam la Viitorul , daca nu castigam etapa urmatoare,prelungim ,,pacaleala” clubului fata de spectatori.Daca se facea o echipa cu mai multi jucatori tineri,un antrenor care sa stie sa gestioneze o astfel de echipa,puteam face mai mult.Toti l-am injurat pe Hagi in campionatele trecute,dar acum are o echipa frumoasa ,care practica un joc placut si probabil ca vor aparea si rezultatele(nu inseamna ca acum poate fi in play off),dar este o echipa de copii,care pune problem aproape tuturor echipelor din liga 1.Poli,o echipa de reesapat jucatori-MAI MULT DIN PUNCT DE VEDERE FINANCIAR,DECAT FOTBALISTIC-dar primarul VREA si VREA,dar degeaba.

Sagarmatha a spus: (august 20th, 2015 at 17:23 )

Poli n-a stat niciodată doi ani în B, domnule ziarist de terasă, dar probabil şi dacă nu ai fi băut prea multă bere, tot n-ai fi ştiut asta. De unde să ştii, când „meseria” ta e scrisul la comandă!

@simion a spus: (august 20th, 2015 at 18:13 )

echipa asta frumoasa a fost scoasa de fiecare data de la retrogradare cu 5-8 puncte pe campionat si asta in mod direct, adica s-o spunem pe sleau cu meciuri trucate, fara sa numaram arbitrajele mai mult decit favorabile. ultima oara Poli a avut nevoie de un punct, nu de 5-8 puncte cite i se da „regelui” sa-si tina echipa asta frumoasa in „Liga 1”. asta e un hobby a lui Hagi, in care baga bani, ca altfel nu ajunge sa antreneze pe nimeni si probabil s-ar plictisi sa conduca un hotel, ceea ce oricum nu stie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.