Inca se cauta porti de reabilitat! Cum puteti contribui la innoirea Timisoarei

„Poarta cu nasturi” a fost doar începutul, iar anul viitor ar putea fi reabilitată chiar poarta ta preferată. Nu trebuie decât s-o propui inițiatorilor proiectului și mai poți face acest lucru până miercuri, 28 octombrie. Până acum au fost propuse doar trei porți.

poarta arta

Proiectul „Poartă ARTĂ!”este derulat de Asociaţia Culturală Kratima şi cofinanţat de Primăria Timişoara şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. Scopul său este promovarea porţilor istorice din Timişoara, iar la prima ediție, desfășurată în acest an, a fost reabilitată „Poarta cu nasturi”, de pe Bd. 16 Decembrie 1989, numărul 12. Aceasta a recondiționată într-un atelier, sub coordonarea arhitectului Daniel Tellman. Pe vremuri, în acel imobil locuia năsturarul Hary Goldenberg. Cei de la Asociația Culturală Kratima caută acum o nouă poartă care să redevină artă, iar voi puteți fi cei care s-o alegeți. Până în 28 octombrie puteți face propuneri, ținând cont de câteva reguli de bază. Poarta propusă trebuie să aparţină unei clădiri istorice și să fie poarta originală, din lemn, a imobilului respectiv.

Procedura e simplă: trebuie să trimiteți la Biroul de Reabilitare şi Conservare Clădiri Istorice al Primăriei Timişoara un e-mail care să conțină minimum două fotografii ale porţii, o scurtă motivaţie, adresa exactă a imobilului și datele dumneavoastră de contact. Poarta câştigătoare va fi selectată de un juriu de specialitate. Până acum, la Biroul de Reabilitare şi Conservare Clădiri Istorice au ajuns trei propuneri: porțile de pe str. I. Văcărescu nr.12, str. Treboniu A. Laurian nr.2 și str. Feldioara 5.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați
În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai mult decât o alegere politică — este o șansă de a îndrepta România către un viitor integru și prosper. Ce opțiuni avem? Dacă analizăm candidaturile principale, devine evident că fiecare dintre contracandidații săi vine cu bagaje semnificative care ridică întrebări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Top