Spiritul civic. Când ceva nu îți convine în comportamentul alesului tău, democratul și civicul din tine te face să-ți taxezi favoritul. L-ai votat cu două mâini, dar îl iei pe Iohannis la palme pentru că e prea alunecos, că într-o viață anterioară visa să viziteze Israelul, că și-a dezamăgit alegătorii ce-au stat la coadă în Occident, că l-a pus pe fripturistul de Mihalache șeful cancelariei prezidențiale, că jură strâmb în justiție și așa mai departe. Îl critici. Ați auzit un pesedist să-și critice preferatul? Au fost Năstase ori Ponta criticați constructiv de vreo babă votantă din Teleorman ori de vreun violator asistat social din Vaslui? Pun pariu că n-ați auzit așa ceva. Pentru că trăim în alte lumi. Civicul critic pune umărul la descăunarea alesului său, semiautistul politic nici nu-și va pune o astfel de problemă, ba chiar se va bucura în continuare de manipularea în care-și joacă atât de bine rolul.
Migrația în Europa. Țigănia din România. Corectitudinea politică. Derbedeul care se suie pe polițiști. Toate sunt protejate prin lege. În Germania e liber la viol, mai ceva ca în Vaslui. Dar lăbarii din autoritatea publică se preocupă să mascheze fenomenul, nu să-și apere cetățenii. Avem în România o lege a defăimării, putem plăti amendă dacă-i atingem cu o floare, dar infractorii de toate culorile pielii ori politice se pișă pe noi de față cu cei ce sunt puși să apere ordinea în societate. Noi trăim într-o democrație și nu putem face răscoală. Revolta în democrație se cuantifică într-o discriminare pozitivă de care se bucură nu amărâtul pentru care a fost instituită, ci tocmai căpeteniile țigănești și șmecherii ce știu să „croșeteze” legea și proiectele europene în propriul lor interes.
În democrație am învățat să spunem că libertatea de exprimare e unul dintre bunurile supreme. Și așa este, dar, în timp ce forumurile civice își sparg capul cum să apere acest drept sacru, grupuri de infracționalitate organizată vorbesc în numele libertății de expresie, de am ajuns, ca jurnalist, să-mi doresc reglementări aspre pentru evitarea unor manipulări ce țin mai degrabă de apărarea siguranței naționale, nu de vreun moft politic mărunt. Dar ne stăpânim și spunem mai departe „poezia” cu libertatea de exprimare, drept sacru, lăsând ca la mesele lui Gândea, Badea și Ciuvică să se spargă lumea de râs, toastând sarcastic cu „Trăiască democrația!”.
Corupția. Legile date de Mafia din Parlament și nu numai sunt ca o barieră în lupta cu corupția. În numele democrației și al liberei dezbateri politice s-a legiferat și imunitatea parlamentară. De ce s-ajungem printr-un concurs de împrejurări ca alesul poporului să fie timorat de un regim de tip Putin? Să-i fie frică omului politic să-și spună opinia în folosul celui care l-a ales?! Și ce-a ieșit din această pârghie a democrației? Tot borfașul ajuns în parlament abuzează de această imunitate, bucurându-se de felul în care politicul a făcut lucrurile, iar civicul, galant, a încuvințat cu tot spiritul său european și democratic.
Democrația cristalizată într-un mare for constituțional sesizează că nu e în regulă ca SRI să gestioneze mecanismul de înregistrare tehnică a probelor. Deși am salutat activitatea DNA și mulți am considerat-o adevărata revoluție de după 1989, admitem cu bun simț civic așa ceva. Nu SRI trebuie să se ocupe, chiar dacă există riscul să dăm pași buni înapoi în lupta cu corupții. Pe vremea FSN și FDSN, când trăiam în rahatul de regim politic de pe vremea lui Iliescu și Virgil Măgureanu, se mai întreba cineva dacă SRI are acest drept? Poate că legal nici nu-l avea, dar oare mai conta în acel „stat de drept” ce este legal sau SRI făcea ce aveau chef generalii și stăpânii lor? Ce mai conta cine face înregistrările dacă ministrul Justiției dezbătea dosarele în ședințele de partid? Astăzi facem lucrurile cum trebuie. Sper să și supraviețuim cu asta.
Comentarii prin facebook