Gorgan, catre Popa: Am plecat din PNL, nu am vrut sa fiu asociat cu un partid care a facut doar rau

Câtă vreme îți faci singur pâinea, din grâul tău, nu contează ce culoare are! E mesajul ironic al fostului liberal Daniel Gorgan, de la Jimbolia, către Dan Popa, copreședintele PNL Timiș. Popa a declarat că Gorgan nu face decât politică „de ocazie” și că e mai bine că a plecat la PSD.

gorgan si popa

În urmă cu trei săptămâni, Daniel Gorgan, la vremea aceea viceprimar PNL la Jimbolia, a virat către PSD, alături de o bună parte din filiala liberală din localitate. Gorgan, provenit din vechiul PNL, nu a vrut să comenteze prea mult decizia de a pleca din partid, dar, la bursa zvonurilor, aceasta a fost legată de desemnarea lui Alin Popovicu drept candidat al liberalilor la președinția CJ Timiș. „Dezertarea” lui Daniel Gorgan a fost un șoc pentru foștii colegi din vechiul PNL, care au și privit-o ca pe o pierdere pentru partid. La finele acestei săptămâni însă, Dan Popa, copreședintele PNL Timiș, l-a atacat pe fostul „vice” din Jimbolia. „Cei care pleacă brusc, după ce ani de zile au mâncat o pâine liberală, ca să spunem așa, și apoi își dau seama că în ei zac mari social-democrați, mi se pare că își desconsideră colegii. A fost patru ani viceprimar liberal la Jimbolia și acum e brusc social-democrat… Suntem o țară liberă, așa văd ei politica, este o politică de circumstanță, de ocazie, s-o facă cum cred ei”, a spus Popa.

Replica lui Gorgan a venit două zile mai târziu și e usturătoare, semn că tensiunile între cele două componente ale „noului PNL” sunt mari, deși oficial fuziunea a mers lin și fără incidente. „Dan Popa îmi reproșează că am părăsit PNL și chiar oferă lecții de morală. Din respect pentru locuitorii din Jimbolia, precizez că am plecat din fostul meu partid pentru că a fost acaparat de foștii pedeliști, conduși de Dan Popa, care brusc a devenit liberal. Nu puteam să îmi asociez imaginea cu reprezentanții unui partid care a făcut doar rău României, așa cum a fost PDL (…) Și pentru că tot îi place domnului Popa să-mi reproșeze faptul că am consumat pâine liberală timp de 3 ani și 9 luni, îi transmit că această pâine a fost făcută din grâu semănat, crescut, recoltat, măcinat de mine și echipa mea, a fost frământată, dospită și coaptă timp de 6 ani de mine și echipa mea liberală din Jimbolia. De acum trei săptămâni am început să însămânțez grâu pentru a face o pâine social-democrată mai mare și mai gustoasă pentru toți jimbolienii mei dragi”, precizat, pentru deBanat.ro, Daniel Gorgan. Acesta se va lupta, pe 5 iunie, pentru funcția de primar în Jimbolia, din partea PSD, cu actualul edil-șef, Darius Postelnicu (PNL, fost PD-L).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (aprilie 17th, 2016 at 17:46 )

Nu face nimic, de acum iti vei asocia imaginea ( care???) cu penalii de la psd. Cit despre marile aspiratii social-democrate, tovarasii tai vor avea grija sa te ejecteze la vremea respectiva, asta fiind soarta tradatorilor.

jimbolianul a spus: (aprilie 17th, 2016 at 18:10 )

Bravo dle Gorgan. Mai bine de atat nu se putea spune. Succes! Ai sustinerea jimboliei.

Elvis a spus: (aprilie 17th, 2016 at 18:10 )

E bun Gorgan, e normal sa paraseasca mocirla nou-penelista. Integru, tanar, vertical, nu avea ce cauta in combinatiile pedeliste initiate deja de cuplul Popa-Popoviciu. Sa vedeti ce incercare de kko va fi la Sannicolau Mare, unde Popoviciu doreste sa-l sunteze pe Groza prin intermediul limbricului de Muntean si a PMP. Doar ca Groza nu-i venit cu pluta pe Aranca! Va invata si Popoviciu cu limbricul ce inseamna infrangerea.

just a spus: (aprilie 17th, 2016 at 18:19 )

bravooo Dani.

Tibi a spus: (aprilie 17th, 2016 at 23:09 )

Așa avem și noi o șansă la dezvoltare!

Tibi a spus: (aprilie 17th, 2016 at 23:11 )

Așa avem și noi o șansă la dezvoltare!
Bravi Fani! Va de hoți ne-am saturat

gielu a spus: (aprilie 18th, 2016 at 12:21 )

BRAVOO DANI.Toti hotii sa plece la PSD,doar asa se va face curatenie in PNL.

anteconbega a spus: (aprilie 19th, 2016 at 10:02 )

Gorgan vine din limba rusa si inseamnă moviliţă deasupra unui mormânt vechi. Haraso!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.