Guvernul a aprobat, miercuri, două hotărâri prin care Ministerul Transporturilor poate închiria peste 1.000 de kilometri de linii neinteroperabile de cale ferată, alţi 661 de kilometri urmând să fie închişi. Închirierea şi închiderea a peste 2.000 kilometri de linii vor avea ca efect economii importante la bugetele companiilor de cale ferată.
Guvernul României a aprobat condiţiile de închiriere de către CFR S.A. a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă şi pentru aprobarea închiderii unor părţi din infrastructura feroviară proprietate publică a statului. „Prin închirierea a peste 1.000 km de linii neinteroperabile, CFR S.A. şi CFR Călători SA vor face economii de 32,2 milioane lei, respectiv 36,8 milioane lei. Efortul bugetar va fi îndreptat către dezvoltarea şi modernizarea principalelor linii de cale ferată (…) pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului de călători şi mărfuri (…) În ceea ce priveşte închiderea liniilor nerentabile, vorbim de un total de 1.104,621 km, 661,300 km din infrastructura feroviară publică şi 443,321 km părţi din infrastructură feroviară privată aflată în patrimoniul CN CFR SA şi economii de 40 milioane lei la bugetul CFR S.A”, a declaear ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Procedura de închiriere a unor linii de cale ferată a început din 2004, în momentul de faţă lungimea lor însumată este de 2.000 kilometri. Condiţiile de închiriere impun preluarea personalului aferent liniilor închiriate, menţinerea infrastructurii, asigurarea condiţiilor de siguranţă a traficului şi asigurarea necesarului minim de operaţiuni de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii. (sursa foto:newsme.ro)
Comentarii prin facebook