Muzeul in aer liber de pe A1: 15 km de autostrada, inchisi din cauza unor baliverne

E aproape cert: România va încheia anul 2016 cu zero kilometri noi de autostradă inaugurați. Sunt gata cei 15 km din autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, dar compania de drumuri invocă motive de natură juridică pentru o recepție parțială. Deputatul de Timiș Cătălin Drulă susține însă că sunt doar baliverne, pentru că lege există.

Aproximativ 15 km din autostradă A1 Lugoj – Deva, lotul 2, între nodurile Dumbrava și Margina, sunt asfaltați ca-n palmă, dar sunt șanse minime de deschidere a circulației în acest an. CNAIR invocă lipsa unui cadru legal pentru efectuarea unei recepții parțiale a tronsonului de drum finalizat. Acesta nu se poate face, susțin cei de la compania de drumuri, deoarece „dispozițiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepționarea parțiala, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”. Conform CNAIR, regulamentul de recepție aprobat prin HG 273/1994 nu a fost actualizat, astfel că „toate riscurile dării în funcțiune a unor părți din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate de companie”.

A1 Lugoj – Deva Lot 2
Lungime: 28,75 Km
Constructor: JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) / Secol SpA
Valoare contract: 562.73 milioane lei
Termenul de finalizare contractual: mai 2016

Deputatul de Timiș Cătălin Drulă (USR), fost consilier pe infrastructură al premierului Dacian Cioloș, spune însă că lege există. Mai prost stăm, conform lui Drulă, cu bunăvoința. „Așa-sizele motive birocratice care blochează deschiderea sunt niște baliverne (…) Cheia problemei inventate de juriștii CNAIR (după alegeri) pare a fi dacă se poate sau nu să faci o «recepție parțială» a unor lucrări dintr-un contract (…) Răspunsul este de 22 de ani în legislație, în HG 273/1994 privind Regulamentul de recepție a construcțiilor, în Anexa 5 la definiția următoare: «Recepţia la terminarea lucrărilor – recepţia efectuată la terminarea completă a lucrărilor unui obiect sau unei părţi din construcţie, independentă, care poate fi utilizată separat». Deci iată – se poate recepționa și o parte din construcție, independentă, care poate fi utilizată separat – adică exact cazul nostru cu sectorul dintre Dumbrava și Margina. Restul sunt scorneli și invenții pentru a mai sabota un pic guvernul tehnocrat. Asta în timp ce autostrada terminată stă nefolosită și românii veniți de sărbători acasă s-au înghesuit pe drumul național paralel”, a scris, pe Facebook, Cătălin Drulă. Conform deputatului de Timiș, „suntem într-o situație absurdă. De altfel, noua lucrare de infrastructură a primit și o poreclă deja: «muzeul în aer liber»”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.