Indiscutabil, pentru Timişoara e un lucru extrem de bun propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim ministru. Cum de această dată nu cred că va exista un refuz de la Palatul Cotroceni, Grindeanu va fi primul timişorean din istorie, ba chiar bănăţean (Petru Groza era totuşi din Ardeal), premier al României. Ironia face ca el să vină dintr-un partid de stânga, în condiţiile în care Banatul este mai degrabă un bazin electoral al dreptei. Rămâne de văzut în primul rând acum dacă Grindeanu va fi doar un premier de tranziţie până la înscăunarea lui Liviu Dragnea sau are un mandat pe termen lung. Am înţeles deja din toate declaraţiile că centrul de putere al noului guvern va fi totuşi pe bd. Kiseleff (sediul PSD), nu la Palatul Victoria. Pe undeva e normal, deoarece PSD a câştigat alegerile şi are tot dreptul din lume să guverneze. Cu o limită însă, de-a nu fi transformat premierul într-o paiaţă care nici să-şi lege şireturile nu va putea fără aprobare de la partid. Oricum, e clar că Dragnea nu va permite crearea unui pol de putere alternativ la Palatul Victoria (acolo unde există şi resursele), lucru care s-ar putea să-l coste politic.
Dintr-un anume punct de vedere, nominalizarea lui Grindeanu seamănă cu cea a lui Emil Boc, ambii venind din administraţia locală în fruntea guvernului. Boc a avut una dintre cele mai contestate guvernări, dar trebuie amintit aici că a prins exact vârful crizei economice. Una din principalele acuze la adresa sa a fost comportamentul slugarnic faţă de Traian Băsescu şi chiar faţă de un ministru din propriul cabinet. Vorbesc aici de Elena Udrea, care avea o mai mare putere decât premierul. Ca fapt divers, o singură dată s-a opus Boc lui Băsescu, în cazul Roşia Montană, şi a fost înlocuit cu MRU. (Interesant, „patriotul” Ponta a marşat şi el pe proiect. Ca premier, că deputatul Ponta s-a opus.) Dincolo de aceste aspecte, în timpul prim-ministeriatului lui Boc, la Cluj s-a investit mult: drumuri, stadion, sală olimpică, aeroport etc. Astfel că, în 2012, după o guvernare slabă (unii ar spune execrabilă), Boc recâştigă prrimăria, pentru ca în 2016 să devină principalul actant politic al Clujului. Totul fiindcă, plecând la Bucureşti, Boc n-a uitat Clujul.
Revenind la Grindeanu, spun din nou că nominalizarea sa este un lucru extrem de bun pentru Timişoara. Trebuie adăugat însă că în jurul acestei nominalizări s-a creat un orizont de aşteptare extrem de mare. În condiţiile în care a fost dintotdeauna unul din marii contributori la bugetul statului, Timişul a fost „sărit” de pe lista marilor finanţări guvernamentale. Lucru care a creat destulă frustrare aici. De exemplu, cu toate că e principala poartă de intrare în ţară dinspre Occident, Timişoara n-are nici acum o centură ocolitoare. Mai vrem stadion, sală olimpică, spital regional etc. Ei bine, va putea trece Grindeanu peste „centrul de comandă” de pe Kiseleff şi să aducă investiţii bugetare la Timişoara aşa cum a făcut Boc la Cluj? Dacă da, va avea un excelent viitor politic în Timişoara. Asta, dacă se mulţumeşte cu acest lucru şi nu ţinteşte la mai mare. Există însă şi un revers al medaliei, unul machiavelic de-a dreptul. Şi anume ca „păpuşarul” de la sediul PSD să dicteze ca banii de investiţii să meargă tot spre sud, şi asta sub semnătura unui timişorean. Caz în care, Grindeanu va fi nevoit să se gândească la un viitor politic legat exclusiv de Bucureşti.
Comentarii prin facebook