Poligraf pentru gasirea tradatorilor din PNL! Robu: Nu ne putem juca

Votul dat de consilierii județeni ai PNL la plenul în care Călin Dobra a fost ales președinte al CJ nu a fost verificat de liderul de grup, la recomandarea lui Nicolae Robu. A fost vorba despre un test de loialitate față de partid, pe care doi aleși l-au picat. Pasul următor pentru depistarea lor? Detectorul de minciuni!

E încă deranj mare în PNL Timiș, după votul din 15 ianuarie dat de doi consilieri liberali în favoarea lui Călin Dobra, instalat președinte al consiliului județean. Luni seară a avut loc o întâlnire la sediul partidului, între Nicolae Robu, care spune că își exercită atribuțiunile de vicepreședinte național al PNL, și o parte din consilierii județeni. Oficial, niciun liberal nu vrea să ofere detalii despre ce s-a întâmplat acolo, însă, neoficial, consilierii au jurat pe Biblie că n-au votat contra deciziei de partid. „Nu facem nicio declarație în privinta discuțiilor pe care le-am purtat între noi. Vrem să-i depistăm pe cei care au fost atât de incorecți. Noi am stabilit, în ședința care a precedat plenul, linia de conduită pe care trebuie să o aibă consilierii județeni (…) În unanimitate la acea ședință s-a stabilit că așa se procedează. Nu a fost o impunere din partea mea și totul s-a finalizat printr-un vot. Când tu, liber consimțit, ai spus că vei vota împotriva, e normal să faci altfel?(…) Ar fi trebuit să spună «nu mă regăsesc într-o asemenea politică, plec din PNL». Fiecare consilier județean a ajuns acolo datorită prezenței pe lista PNL și are obligația să fie loial partidului”, spune Nicolae Robu.

Votul dat în plenul CJ de către consilierii liberali nu a fost verificat de liderul de grup Nicu Bitea. Robu explică: „Nu am fost de acord să se verifice cum votează. Era nevoie de un moment de verificare a loialității față de partid, nu aveam nicio miză la acel vot. Puteam astfel vedea dacă toți cei 14 sunt loiali partidului. Mă bucur că am procedat așa. Altfel, n-am fi știut că din cei 14 doi sunt așa cum sunt”.

Ședința de luni seară pare însă să nu se fi lăsat cu o concluzie. În aceste condiții, căutarea trădătorilor continuă. Ce urmează? „Detectorul de minciuni. Nu ne putem juca. Membrii PNL Timiș îmi transmit semnale și mai mulți primari au transmis semnale să nu las lucrurile așa. Oamenii doresc să știe cine îi reprezintă în CJ. Nu putem să ne împăcăm cu ideea că unii procedează atât de incorect. Ce să mai discutăm? Putem lăsa lucrurile așa? Detectorul de minciuni, probabil că este mai bun decât Biblia”, a explicat, pentru deBanat.ro, Robu. El admite că, în momentul de față, atmosfera între consilierii județeni nu este una prea bună. „Sigur că este neîncredere între ei. Cei care au fost de bună credință nu se simt confortabil să știe că alături de ei sunt doi care sunt incorecți. De aceea nu ne putem opri aici. Este dorința lor, eu nu am vrut să le impun nimic. Nu am cuvinte pentru o asemenea situație”, mai spune acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Bugs bunny a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 14:42 )

Penibil omu… din ce în ce mai penibil. Cei care i-au cerut sunt cei care vor trebui să sufere curând o operație… de scoatere a limbii din fundul demisionarului.

++ a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 15:31 )

asta-i unic, detctor de minciuni ? dupa ce nu-si are oamenii sub control?

Radu a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 16:43 )

La ei la POLI ROBU a fost un rector excelent. Primaria @ politica este altceva.

lesinat a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 17:39 )

Undei Bitea si Pascuta ? )))))) Om mai obedient ca Nicusor nam vazut . Jocul asta de cacat cel face Robica sa mute treaba de la el la CJ e de cacat .Tot mai multzi dusmani isi atrage prostu asta . Bitea aratane si noua poza cu votul tau sau a lui Pascutza? ))))))))))lai pierdut ? Tremuri gasco ca te ard baietii . Tia dat si tie robu la muie , papagal infect

Radu II a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 18:10 )

Se demonstreaza astfel ca cei alesi intra in „TURMA PARTIDULUI” si nu mai au voie sa aiba personalitate. Urata si rusinoasa politica !!!

Liberal NU penelist! a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 19:06 )

Cu un asemenea personaj în fruntea filialei și a orașului ne afundam, oameni dragi și liberali adevarati! Trebuie sa ne întoarcem la liberalism, la libertățile cetățenești, la drepturi, la inițiativă. Cu oameni ca și Robu omorâm liberalismul în România. Locul PNL este în ALDE, nu la popularii demagogi și inconsistenti. Vreau partidul meu inapoi.

Secureanu a spus: (ianuarie 17th, 2017 at 23:11 )

Ahahahahahahahahahahahahaha

Băi peneliștilor sunteți mai comici decât orice parodie. Însă din fericire serialul vostru e doar un remake prost al (marelui) PNȚCD

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet

Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.