Timisoara cere: Fara gratiere! Mii de oameni in strada, pentru a doua duminica la rand / FOTO

Dacă e duminică, la Timișoara, și nu numai, e protest anti-amnistie și anti-grațiere. Frigul s-a înmuiat, așa că prezența a fost mare de la început. UPDATE: În jur de 8.000 de oameni au participat la acest miting. Duminica viitoare este programată o acțiune similară.

Noi proteste împotriva amnistiei și grațierii au fost programate duminică în București, dar și în alte orașe: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Deva, Focșani, Pitești, Ploiești, Sibiu, Satu Mare, Alexandria, Turda, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea. La Timișoara, protestatarii au început să se adune pe platoul din fața Operei Române în jurul orei 17. N-a mai fost atât de frig, astfel că oamenii au venit în număr mare încă de la început. Peste 1.000 de oameni au răspuns apelului, iar numărul lor a crescut pe măsură ce au trecut minutele. Mitingul are autorizație de la primărie și s-a desfășurat, la fel ca și cele anterioare, pașnic, sub supravegherea discretă a jandarmilor. S-a citit din nou textul petiției și au fost huiduiți Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și premierul Sorin Grindeanu, numit „cel care a făcut de râs Banatul”. S-a cântat, în aplauzele protestarilor, „Balada lui Dragnea”. Cei care au pus la cale acțiunea au anunțat, cu această ocazie, că se vor organiza, de acum încolo, sub denumirea de „Timișoara civică”.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus, într-o emisiune de la Antena 3, că, în urma aplicării ordonanţelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale, nu vor ieşi din închisoare criminalii şi violatorii peste 60 de ani. „Toţi cei care au peste 60 de ani şi în niciun caz, nici violatorii, nici criminalii şi nici cei care au venit cu nişte sancţiuni grave sunt excluşi. Acea exprimare de la articolul 4 aliniatul 2 este eliminată”, a declarat Iordache. Luni este programată dezbaterea publică pe tema ordonanțelor, la care sunt așteptate să participe doar 200 de persoane. Numărul mic de participanți a fost justificat de organizatori prin dimensiunea redusă a sălii în care va avea loc dezbaterea. În urmă cu câteva zile, plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor.

UPDATE: Din Piața Victoriei s-a plecat, în marș, spre Prefectura Timiș, pe traseul str. Alba Iulia – Piața Libertății – str. Vasile Alecsandri – str. Eugeniu de Savoya – Bd. Revoluției. Oamenii au făcut opriri în zona Tribunalului Timiș și apoi în fața DNA, scandând împotriva lui Liviu Dragnea și a ministrului Florin Iordache și în favoarea Laurei Codruța Kovesi. După câteva minute petrecute în fața prefecturii, coloana a făcut cale întoarsă spre Piața Victoriei, unde s-a cântat „Deșteaptă-te, române”. Apoi s-a scandat „Teleorman, Teleorman” și au fost aplaudați cei aproximativ 50 de protestatari care au îndrăznit să iasă în stradă la Alexandria, fieful președintelui PSD Liviu Dragnea. Mitingul de protest s-a încheiat puțin în jurul orei 20, cu promisiune că, duminica viitoare, se va ieși din nou în stradă. Asta, dacă nu cumva situația va impune o „convocare” mai rapidă.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3357″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (ianuarie 29th, 2017 at 20:39 )

BOY’S!SĂ MAI RĂMÂIE GRINDEANU PÂNĂ VIN BANY PENTRU PROIECTE!DUPĂ ACEEA PĂMÂNTUL ȘI PU LA TOATĂ LUMEA!!ACEST GUVERN ESTE SIGUR UNUL AL RUȘINEI!!JOS CU VOI CUIB DE PAPIȚOI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Gaudeamus a spus: (ianuarie 30th, 2017 at 00:32 )

Doar atati votanti mai aveti voi cei de la pnl(pdl) , usr, udmr , pmp, etc… in Timisoara ? Cu cateva sute de amarati vreti sa luati puterea ? Voi inca n-ati inteles ca lumea v-a dat cu FLIT pe 11 decembrie ??!!

Andrei a spus: (ianuarie 30th, 2017 at 07:19 )

Mii de berbeci…au protestat! Neinformati, muste fara cap!
Ce naiba, nu este clar?! Romania va fi amendata de CEDO. Chiar Guido R., presedintele CEDO a confirmat intr-un interviu acest fapt. Si nu este doar o amenda, va avea repetitivitate. Anuala!
Berbecilor, Italia a scos din inchisori 22.000 de detinuti pentru a nu fi sanctionata.
Cititi si altceva decat FB sau doar titlurile din cuprinsul lui.

@gaudeamus,andrei a spus: (ianuarie 30th, 2017 at 09:12 )

tristii qulii, voi daca ar fi sa iesiti voluntar pentru o idee politica nu v-ati aduna 100 de insi, si aia platiti sau momiti cu mici si bere.
multi da’ tampiti. pardon, penali.

Anca S. a spus: (ianuarie 30th, 2017 at 09:53 )

Unora le îngheață în stadă diverse „anexe”, păpușarii beau vin cald în fața șemineului ! Nimic nou sub soare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni

Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate
Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a lansat pe SEAP o licitație în vederea achiziției a mai multe tipuri de borduri, zeci de mii de metri liniari, și pavaj pentru 20.000 de metri pătrați. Suma alocată este una importantă, depășește două milioane de lei. Vânzarea este împărțită pe patru loturi distincte: Lot 1 – Bordură mare 50x20x25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de Drumuri a Primăriei Timișoara caută furnizor pentru zeci de mii de metri de borduri și 20.000 de metri pătrați de pavaj, pentru două milioane de lei
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare organizează la Timișoara, în perioada 9-11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, o invitație de a încetini ritmul pentru a redescoperi valoarea hranei, a dialogului și a comunității. Evenimentul va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.