Cosmin Cioriciu ramane pe banca lui RCM

Conducerea lui RCM Timişoara a anunţat noul antrenor al formaţiei bănăţene. Funcţia a fost preluată de Cosmin Cioriciu, tehnician care a asigurat interimatul după plecarea lui Alexandru Domocoş.

Mai multe nume au fost vehiculate pentru numirea pe postul de antrenor al formaţiei de rugby din Timişoara. După negocieri, conducerea clubului s-a axat pe raportul „calitate-preţ”, iar în final a fost ales interimarul Cosmin Cioriciu. „Avem obiective importante şi sperăm ca la sfârşitul sezonului să fim mulţumiţi de alegerea făcută”, a declarat directorul sportiv Dănuţ Borzaş. Cosmin Cioriciu va fi ajutat de secundul Cristian Miu şi preparatorul fizic Ionică Cărăbaş.
RCM Universitatea Timişoara va disputa la începutul lunii august un amical, în perioada 3-10 septembrie echipa va pleca într-un cantonament la mare, iar în octombrie va fi programat cel de-al doilea stagiu de pregătire, de această dată la munte. „Avem o perioadă foarte lungă să ne pregătim şi sperăm să arătăm o altă faţă. Cel mai important este să avem o creştere de formă.”, a declarat Vali Calafeteanu. În această perioadă se vor produce şi modificări în lotul bănăţenilor. Conducerea încearcă să mai aducă cinci jucători, atât din campionatul intern, cât şi din cel extern. „Avem jucători capabili, dar pentru a face faţă echipei din Baia Mare avem nevoie de rezerve care să aducă acelaşi aport ca şi titularii”, a afirmat Cioriciu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara pierde întâlnirea cu Craiova şi va juca doar pentru locul 13

Seria dintre Timişoara şi Craiova din grupa locurilor 11-14 din Liga Naţională de baschet masculin s-a terminat după jocul 2, disputat pe Bega. Oltenii s-au impus clar, 84-61 şi au închis seria cu 2-0. Craiovenii nu s-au aflat deloc în dezavantaj pe parcursul jocului de la Timișoara, doar în primele atacuri fiind egalitate între echipe....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara pierde întâlnirea cu Craiova şi va juca doar pentru locul 13
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Miei de Paște

Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va fi parte din  organizarea primului eveniment regional de cybersecurity adresat întreprinderilor mici și mijlocii din zona de Vest a României – CyberTM 2024. Tematica vizează provocările actuale în domeniu și soluțiile la dispoziția IMM-urilor în materie de securitate cibernetică: software, hardware și opțiuni de finanțare. ADR Vest este partener...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc CyberTM, primul eveniment regional de securitate, destinat IMM
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
Societatea Colterm a anunțat că a obținut un preț cu o treime mai mic pentru gazul furnizat de Romgaz pentru luna mai. ”Colterm reușește să recâștige încrederea partenerilor de afaceri de pe piață! În ultimii ani, societatea a dovedit că este un jucător serios, care își achită datoriile conform înțelegerilor, iar acest lucru este susținut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm obține un preț la gaz cu 30% mai ieftin
Colegiul Național „Ana Aslan“ este prima clădire care va intra în procedura de licitație, la jumătatea lunii mai, dintre cele pentru care administrația locală timișoreană a obținut finanțare prin PNRR 2020-2026, Componenta C10: Fondul Local.. Odată contractate lucrări, acestea au un termen de realizare de 12 luni. Proiectul face parte din obiectivul de investiții „Realizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În mai se lansează licitația de reabilitare a clădirii Colegiului Aslan, din bani publici/FOTO
La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Top